Deschiderea expoziției „Zilele Crescătorului de Taurine 2009”

1 minut de citit

Deschiderea expoziției

„Zilele Crescătorului de Taurine 2009”

Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Ilie Sârbu, a participat, la data de 22 mai, la deschiderea expoziției „Zilele Crescătorului de Taurine 2009”, în localitatea Râșnov, din județul Brașov. Evenimentul a fost organizat de Agricultural Media Group, editorul revistei Bovis Magazin, împreună cu Asociația crescătorilor de Holstein din România.

Aflat la cea de-a III-a ediție, evenimentul este dedicat producătorilor de lapte din România și reunește peste 30 de asociații de crescători. Au fost expuse aproximativ 100 de animale, ale celor mai importante societăți jucătoare în piață, printre care: Agroindustriala Pantelimon, TCE 3 Brazi, Agrimat Matca Galați, Agroserv Măriuța Călărași, Rolex Bacău, Aicbac Bacău.

Într-o secțiune specială a expoziției, cele mai frumoase exemplare au fost jurizate, cu scopul de a premia animalele cu valoare genetică ridicată. Arbitrajul a fost realizat de Giovanni Cerri, un arbitru cu experiență internațională, acreditat ANAFI.

Organizatorii își propun ca manifestarea să devină o tradiție și un reper pentru crescătorii de taurine din România, care au nevoie de un punct de întâlnire și de interacțiune.

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Citește și articolele din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani