
La expoziții, găinile de rasă reușesc să atragă toate privirile vizitatorilor, care sunt, pur și simplu, uimiți de frumusețea lor. Mulți încep să le crească, iar unii se înscriu în asociații de profil, care devin astfel mai puternice. Este și cazul Asociației Crescătorilor de Păsări de Rasă Pajura, care a ajuns acum la un număr de 18 membri, și cu al cărei vicepreședinte, Marius Vișan – un cunoscător în domeniu, am purtat o scurtă discuție.
Domnule Marius Vișan, în calitatea dvs. de vicepreședinte al Asociației crescătorilor de păsări de rasă Pajura, vă rugăm să ne dați câteva detalii despre istoricul și activitățile asociației.
Asociația noastră a luat ființă în anul 2001, și încă de la înființare a organizat cel puțin o expoziție pe an. Actualmente, avem un număr de 18 membri.
Care sunt obiectivele asociației pe care o reprezentați?
Încercăm să cooptăm în organizație cât mai mulți membri, implicit să creștem calitatea și valoarea genetică a păsărilor, numărul de rase și varietăți de culoare. Ne dorim să organizăm mai multe expoziții de profil și să luăm parte la expoziții organizate de alte asociații din țară. În acest an, la începutul lunii noiembrie am participat la IndAgra Farm.
Ați luat în calcul participarea la o expoziție internațională?
Ne-am dori să participăm la o expoziție internațională, dar din motive organizatorice noi nu am reușit să avem nici măcar o expoziție națională.
Din experiența dvs, unde credeți că se situează crescătorii de păsări de rasă din România, comparativ cu ce se întâmplă în străinătate?
Din punct de vedere al organizării nu stam prea bine, dar sub aspectul calității păsărilor ne situăm la același nivel cu ei.
Aș dori să subliniez faptul că un număr mare de păsări de calitate se află în posesia crescătorilor care nu sunt înscriși în asociații de profil.
Care sunt, în mare, rasele de păsări crescute de către membrii asociației?
Vă pot spune că asociația noastră deține efective importante și de foarte bună calitate de găini din rase grele precum Brahma și Conchinchina, rase de producție – Plymonth Rock, Sussex, Orpinton, New Hampshire, Rhode Island, Wiandotte, rase de ornament și varietăți pitice ale unor rase.
În afară de componenta strict estetica, considerați că selecția și creșterea găinilor de rasă în mediul privat prezintă și o componentă economică?
Sigur ca da. În Romania, crescătorii particulari sunt deținătorii patrimoniului genetic avicol, mai ales în condițiile în care Genoteca Națională Avicolă a fost desființată. Mulți crescători posedă linii foarte valoroase din diferite rase, linii cu calități care le recomandă pentru folosirea în sistemul de creștere ecologică – ce castigă din ce în ce mai mult teren. Pot să va spun că în țări precum Belgia statul a demarat programe de înmulțire cu material provenind de la crescătorii privați și sperăm ca acesta să fie un model și pentru noi.
Se poate câștiga din creșterea
găinilor de rasă?
Nu, în cel mai bun caz reușim să ne acoperim cheltuielile. Dar cam toți membrii asociației cresc găini de rasă din plăcere, cum fac și eu, de altfel.
Sunteti sprijiniți în vreun fel de Ministerul Agriculturii ?
Da, unii dintre noi primim subvenții pentru una sau două dintre rasele pe care le creștem. Nu sunt prea mari, dar sunt importante pentru că majoritatea crescătorilor de găini de rasă nu dispun de mijloace financiare semnificative, ei făcând totul din pasiune.
Ce măsuri credeți că ar trebui luate pentru sprijinirea crescătorilor de găini de rasă din România?
Consider că subvențiile ar trebui acordate ținând cont de calitatea păsărilor și asta se poate realiza prin organizarea de expoziții locale cu arbitraj, iar cele mai bune păsări prezente aici să participe la o expoziție națională unde să fie identificați cei mai buni crescători pe rase. și mărirea cuantumului acestor subvenții ar avea un efect pozitiv, întrucât procurarea unui material genetic bun este aproape imposibilă pentru mulți dintre noi. Cred ca ar trebui organizate spații în care autenticii crescători de păsări de rasă să poată vinde, iar totul să se desfașoare sub control de specialitate, astfel încât cei care achiziționează păsări să aibă siguranța calității și sănătății respectivelor exemplare. În acest fel ar fi, în mare parte, eliminați pseudocrescătorii, care, profitând de
neștiința oamenilor, vând păsări bolnave sau neconforme cu standardul de rasă.
Ce urmariți în viitor? Ce sperați?
Vom încerca să creștem numărul de păsări, sa creștem numărul de rase, să încurajăm crescătorii să dețină în primul rând păsări cu valoare genetică, chiar dacă sunt din rase necomerciale. și sper, de ce nu, să obținem și beneficii financiare.
Cristian Ioniță

















