Discuții privind filiera laptelui

2 minute de citit

În data de 8 mai 2009, a avut loc la sediul MAPDR o nouă întâlnire de lucru cu reprezentanții Sindicatului Național al Crescătorilor de Bovine din România – membru Agrostar, ai Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România și ai Federației Naționale a Crescătorilor de Bovine din România.

La ședința deschisă de domnul secretar de stat Cătălin Aurelian Roșculete, împreună cu domnul consilier Daniel Botănoiu, au fost invitați reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și ai Consiliului Concurenței.

Propunerile venite din partea sectorului crescătorilor de bovine au vizat necesitatea impunerii unor reguli stricte privind trasabilitatea laptelui materie primă și etichetarea produselor din magazine, precizând proveniența materiei prime folosite. Această precizare se dorește a fi utilă pentru a lămuri consumatorul dacă laptele are origine românească sau nu, pentru a-i oferi posibilitatea de a alege între un produs care folosește materie primă românească sau de altă proveniență.

Reprezentanții ANPC au afirmat că vor analiza propunerile făcute de reprezentanții Federației Naționale a Crescătorilor de Bovine și ai Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România și, în urma consultărilor cu factorii de decizie din ANPC, vor preciza în ce măsură acest lucru este posibil.

Problemele ridicate de Federația

Națională a Crescătorilor de Bovine cu privire la trasabilitatea laptelui materie primă, la reconvertirea laptelui praf și la indicii de calitate a laptelui materie primă au fost luate în studiu și analiză competentă de vicepreședintele ANSVSA, domnul Mihai Puia, care a promis sprijinul total al instituției pe care o reprezintă.

Crescătorii de animale prezenți astăzi la MAPDR au solicitat punctul de vedere al Consiliului Concurenței, invocând concurența neloială în ceea ce privește prezența cantităților de lapte livrate pe piața autohtonă.

Reprezentanții crescătorilor de bovine au apreciat deschiderea către dialog a MAPDR și ANSVSA din ultima perioadă, concluzionând că se îndreaptă într-o direcție bună, ceea ce poate duce la menținerea activităților și după perioada de criză, precum și în situația diminuării ajutoarelor de stat.

Următoarea întâlnire cu reprezentanții crescătorilor de bovine va avea loc la MAPDR, în data de 27 mai, urmând a se discuta doar strategiile care pot duce la obținerea de randamente care să acopere necesarul de piață internă și care pot crea disponibil la export, cu diversificarea raselor.

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani