REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Eficacitatea japoneză împotriva dăunătorilor

1/3/2026

0 Comments

 
Picture
​Mospilan 20 SG, condiţionat sub formă de granule solubile, vine în sprijinul fermierilor printr-o capacitate de dispersie superioară şi prin absenţa totală a urmelor de produs pe pereţii ambalajului. Insecticid din grupa neonicotinoidelor, reconfirmat pentru utilizare pe lista Uniunii Europene până în anul 2033 - cel puţin, este un produs pe bază de acetamiprid în concentraţie de 20% (200 g/kg), ce acţionează asupra insectelor dăunătoare prin contact şi ingestie.
​Este un produs sistemic, pătrunzând în frunze, unde îşi păstrează efectul chiar şi peste trei săptămâni. Acţionează rapid - având effect de şoc, afectează sistemul nervos producând convulsii, paralizie, iar în final moartea insectei. Acetamiprid imită mediatorul chimic acetilcolină, dar nu este descompus de enzima acetilcolin-esterază, ca urmare influxul nervos este transmis permanent, nefiind întrerupt de acţiunea enzimei amintite, rezultând convulsii puternice urmate de moartea insectei ţintă. Produsul Mospilan 20 SG, datorită co-formulanţilor de înaltă clasă, nu este influenţat de temperature din momentul aplicării, nu este descompus de razele solare şi rezistă foarte bine la spălare, ploile survenite în aproximativ 2 ore de la aplicare nereducând efectul insecticidului.
 
Acţionează asupra tuturor stadiilor de dezvoltare ale insectei: ou - larvă - nimfă - adult.
 
Mospilan 20 SG este omologat pentru 10 culturi şi peste 15 dăunători. Pentru a vizualiza întreg spectrul de culturi şi dăunători, precum şi dozele omologate pentru combaterea acestora, accesaţi pagina produsului Mospilan 20 SG / Krima 20 SG scanând codul de mai jos.
 
Împreună cu uleiul vegetal Toil formează pachetul commercial Mospilan Oil, foarte eficace în tratamentele pre-vegetative la măr şi prun, în doză de 0,375 Kg/ha Mospilan 20 SG şi 0,5% Toil.
 
Vom face referire în continuare la combaterea a doi dăunători importanţi din cultura rapiţei: gărgăriţa tulpinilor şi gândacul lucios. Cultura de rapiţă este foarte atractivă pentru dăunători în perioada de primăvară, deoarece aceştia găsesc resurse de hrană nebănuite în aceasta. În plus, perioada începutului de primăvară corespunde cu perioada de împerechere a acestor dăunători, larvele lor producând pagube însemnate culturii.
 
Gărgăriţa tulpinilor (Ceutorhynchus napi) - migrează din locul de iernat, care este în special arealul unde în anul precedent a fost cultivată rapiţa, dar şi din zona florei spontane, spre noua cultură, când temperature aerului atinge 8-9°C (indivizi solitary pot fi zăriţi şi la temperaturi mai joase). Vârful de zbor se atinge la temperaturi de peste 12°C.
 
Trebuie reţinut că la început apar masculii, care produc pagube mici, nesemnificative, după care, la aproximativ două săptămâni de la apariţia acestora apar femelele, iar în condiţii de temperaturi de peste 10-12°C are loc împerecherea.
 
Femela sapă orificii în tulpină, cu rostrul, după care depune ouăle din care vor ieşi larvele ce distrug măduva tulpinii şi pot migra şi pe ramificaţii, pierderile de producţie fiind considerabile. De asemenea, aceste orificii, rosături sau crăpături vor constitui adevărate porţi de intrare pentru numeroase boli, în
special putregaiuri, toate acestea ducând la mari pierderi de recoltă.
 
Pentru a preveni atacul acestui dăunător, şi evident efectele secundare de care am vorbit, recomandăm tratamentul cu Mospilan 20 SG în doză de 0,2 kg/ha. Pragul economic de dăunare (P.E.D.) este de 2 adulţi pe o plantă. Pentru a observa mai uşor acest dăunător recomandăm folosirea bolurilor galbene.
 
Momentul aplicării este recomandat să fie la aproximativ 10 zile după ce au fost observaţi masculii, având în vedere că la două săptămâni după apariţia lor apar şi femelele, putând avea loc împerecherea. În acest mod, efectul insecticidului este maxim, reducând la minimum atacul acestui dăunător.
Picture
Gândacul lucios (Meligethes aeneus) - îşi face apariţia în lanul de rapiţă odată cu apariţia racemului, cu bobocii care stau să înflorească. Atunci când temperatura aerului depăşeşte 10°C are loc migraţia gândacului lucios din zona de iernare - flora spontană - spre lanurile de rapiţă. Odată ce temperature aerului depăşeşte 15°C are loc vârful de zbor al acestuia, fapt care corespunde cu începutul înfloriri culturii de rapiţă. Acum are loc şi împerecherea gândacului lucios, moment în care femela produce rosături la nivelul bobocilor, unde va depune ouăle din care ies larvele. Acestea vor consuma polenul din interior, distrugând totodată pistilul şi anterele. Atacul este produs atât de larve, cât şi de adulţi.
 
Pentru a evita pierderile de recoltă cauzate de acest dăunător, recomandăm tratamentul cu Mospilan 20 SG în doză de 0,150 kg/ha. Pragul economic de dăunare al acestui dăunător este, în funcţie de dezvoltarea plantei:
• când avem boboci doar pe tulpina principală - 1 individ/plantă;
• atac pe planta mediu ramificată -3 indivizi/plantă;
• atac pe planta puternic ramificată - 5-6 indivizi/plantă.
Având în vedere că acest atac are loc la începutul şi în timpul înfloririi rapiţei, trebuie să ţinem cont că acolo pot fi prezente şi albinele, fiind necesară anunţarea proprietarilor acestora ca pe timpul tratamentului culturii acestea să fie închise.
 
Dacă vorbim despre cultura de rapiţă, trebuie să aducem în atenţia fermierilor şi un insecticid din portofoliul Summit Agro pe bază de esfenvalerat 5%: Wizard - care în doză de 0,250 l/ha acţionează prin contact şi ingestie asupra gărgăriţei tulpinilor şi a gândacului lucios.
 
Este important să utilizăm şi un produs de contact, precum Wizard, pentru combaterea acestor dăunători, recomandat în amestec cu Mospilan 20 SG pentru reducerea rapidă a numărului de adulţi în cazul unor infestări puternice ale culturii şi pentru a minimiza din start eventualele pierderi de recoltă.
 
Efectul rapid şi rezistenţa sporită la acţiunea razelor solare asupra produsului aplicat recomandă acest insecticid pentru combaterea dăunătorilor anterior amintiţi.
 
Efectuaţi tratamentele utilizând doar produse omologate pentru speciile tratate, achiziţionate numai de la surse autorizate şi preparate conform instrucţiunilor de pe etichetă. Pentru mai multe detalii despre Mospilan 20 SG / Krima 20 SG, Toil sau Wizard, cât şi despre întreg portofoliul de produse, apelaţi cu încredere la reprezentanţii din teritoriu ai Summit Agro România sau vizitaţi site-ul nostru: www.sumi-agro.ro.
 
Ing. Adrian Isoc & Ing. Ionuţ Mocanu
Directori Regionali de vânzări
Summit Agro România
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE