Elementul de bază în cultivarea unor specii agricole îl constituie stabilirea și prognoza obținerii de recolte bogate și stabile an de an, indiferent de condițiile meteorologice ale anului agricol respectiv.
Acesta se stabilește cu ajutorul prognozelor agrometeorologice, al căror obiectiv constă în prevederea stării de vegetație, a fazelor fenologice, a regimului de umiditate a solului și a perspectivelor de recoltă.
Cunoașterea prealabilă a acestor fenomene este deosebit de necesară, atât în acțiunea de adaptare a lucrărilor agricole la particularitățile meteorologice ale anului, cât și în lucrările de organizare și planificare a producției vegetale.
Prevederea fazelor fenologice și a stării de vegetație reprezintă indici prețiosi pentru organizarea și desfășurarea lucrărilor de întreținere.
Prin prognoze agrometeorologice se întelege prevederea condițiilor externe de dezvoltare a plantelor agricole (ierboase sau arborescente) și a efectelor exercitate de acestea asupra ritmului de desfășurare a fazelor fenologice, a intensității de creștere și dezvoltare și, în final, a randamentului obținut.
În funcție de natura factorilor prognozați și de datele existente în prezent, distingem: prognoze cu referiri la condițiile de vegetație a plantelor (prognoza stării timpului sau a condițiilor meteorologice cu importanță pentru producția agricolă) și prognoze agrometeorologice cu referiri speciale la starea culturilor (prognoza fazelor fenologice, care se referă îndeosebi la dezvoltarea ca proces stadial și prognoza stării de vegetație a culturilor, având ca obiectiv principal procesele care conduc la formarea recoltelor).
Toate aceste categorii de prognoze pot fi elaborate fie pe plan zonal, pentru mari unități agricole geografice, fie local, pentru o singură unitate sau chiar pentru un lan separat.
În grupa factorilor de vegetație, a căror fluctuație în timp este atât de puternică încât prognozarea lor este deosebit de necesară, O. Berbecel și colaboratorii (1970) includ și condițiile atmosferice și regimul hidrotermic al solului.
Pentru ceilalți factori naturali, care au o stabilitatea mare în timp, se impun doar analize riguroase în privința distribuției lor spațiale și a calității lor intrinsece, prevederea lor nefiind necesară.
Prognoza fazelor de vegetație, atât în flora spontană, cât și cultivată, se bazează pe corelația existentă între intensitatea desfășurării fazelor de vegetație și evoluția condițiilor meteorologice.
Din totalitatea factorilor meteorologici, regimul termic exercită cea mai mare influență asupra duratei întregului ciclu de vegetație și a diferitelor perioade ale acestuia.
Procesele de creștere vegetativă, de acumulare a masei organice sunt determinate deopotrivă atât de factorii meteorologici în totalitatea lor, cât și de însușirile biologice ale plantelor.
Cunoașterea corelațiilor logice dintre intensitatea desfășurării fazelor fenologice și evoluția condițiilor meteorologice permite întrevederea orientativă (prognozarea) a datelor calendaristice de producere a momentelor critice din viața plantelor.
Cercetările din ultimele decenii, pe plan mondial și din țara noastră, au demonstrat că pentru studierea regimului fenologic la flora spontană și cultivată trebuie acordată o atenție deosebită corelațiilor dintre acesta și regimul termic. În acest scop, se folosesc indicii termici (sume de temperatură) care arată cantitatea de căldură necesară pentru parcurgerea diferitelor faze și interfaze.
Evaluarea curentă și anticiparea condițiilor de vegetație (factorii meteorologici și regimul de umiditate în sol etc.) reprezintă primele elemente necesare pentru elaborarea prognozelor la culturile agricole.
Totodată, se are în vedere că producția obținută pe un anumit tip de sol este influențată nu numai de evoluția curentă a condițiilor meteorologice anterioare ciclului de vegetație, îndeosebi de condițiile din anotimpul de iarnă și toamnă.
La grâul de toamnă, o primă apreciere asupra recoltelor poate fi făcută încă din cursul lunii aprilie. Evaluarea stării de vegetație și întrevederea datelor calendaristice de apariție a diferitelor faze fenologice se pot face în orice moment, începând de la semănat. Aceste evaluări din cursul perioadei de vegetație reprezintă elemente prețioase pentru prevederea recoltei propriu-zise. În continuare, vom prezenta perioada de la desprimăvărare la formarea paiului (împăierea) în corelație cu condițiile meteorologice.
În acestă perioadă, în care plantele își intensifică funcțiile vitale, starea timpului are o importanță covârșitoare pentru perspectivele recoltei. La desprimăvărare, condițiile atmosferice prezintă oscilații care se răsfrâng în mod pregnant asupra evoluției ulterioare a fazelor fenologice și, în final, asupra recoltei.
Caracteristicile termice ale desprimăvărării se exprimă prin suma temperaturilor pozitive, adiționate încă din cursul lunii februarie (de la 1 februarie). S-a ales această dată ca moment de începere a însumărilor întrucât din analiza ultimelor decenii a rezultat că încălzirile sporadice din cursul lunii februarie (ferestre) influențează reluarea vegetației, atât din cauza intensității slabe a acestora, cât și pentru faptul că plantele în această perioada se află într-un repaus profund.
Din analiza comparativă a caracteristicilor termice ale desprimăvărării, exprimate în sume adiționale, rezultă deosebiri foarte mari de la un an la altul. De exemplu, datele calendaristice extreme la care se acumulează suma de 40 de grade Celsius pozitive (necesare reluării vegetației culturilor de toamnă) diferă între ele cu circa 46 de zile de-a lungul anilor.
În secolul actual, reluările extratimpurii ale vegetației nu depășesc extremele semnalate la sfârșitul secolului XX.
Oscilațiile termice amintite determină variații corespunzătoare atât în data reluării vegetației la flora spontană și cultivată, cât și în ritmul desfășurării fazelor și interfazelor.
Între datele extreme de formare a paiului, la culturile de toamnă, de exemplu, apar diferențe de 40-50 de zile.
Pe măsură ce plantele înaintează în vegetație, în a doua jumătate a anotimpului de primăvară și în prima jumătate a verii, atât abaterile termice, cât și cele fenologice față de normal se reduc treptat, astfel încât maturitatea culturilor de toamnă se produce la date apropiate între ele de la un an la altul. Așa se explică de ce în cazul desprimăvărărilor timpurii se produce, de regulă, lungirea perioadei de la formarea paiului la înflorire. În anii respectivi, perioada de creștere vegetativă fiind mai lungă, perspectiva acumulării masei uscate este mai mare decât în cazul desprimăvărărilor târzii (când perioada de la formarea paiului la înflorire se scurtează sensibil).
În concluzie, o desprimăvărare târzie (când suma temperaturilor mai mari sau egale cu 0 grade Celsius, în intervalul 1 februarie-10 aprilie, scade sub 150 grade Celsius) reprezintă un indiciu concludent de dominare a masei vegetative și a însăși recoltei de boabe la culturile de toamnă. Deoarece suma temperaturilor din perioada 1 februarie-10 aprilie reprezintă o expresie de sinteză a caracteristicilor termice din intervalul amintit, ea capătă denumirea de „indice termic al desprimăvărării”.
Cercetările efectuate până în prezent au demonstrat că faza de formare a paiului se declanșează cu atât mai timpuriu cu cât este mai mare indicele termic la desprimăvărare. Astfel, pentru lanurile bine înfrățite la un indice termic de 300 de grade Celsius la desprimăvărare, faza formării paiului se declanșează în prima parte a lunii aprilie. Pentru lanurile intrate în iarnă în faza de 1-3 frunze, în condițiile desprimăvărăriilor târzii, cu indici sub 100 grade Celsius, faza respectivă apare abia în a doua și a treia perioadă a lunii mai. Precipitațiile căzute în perioada noiembrie-martie reprezintă, de asemenea, un indice semnificativ pentru dezvoltarea ulterioară a culturilor de toamnă. Semnificația acestuia este evidentă, mai ales pentru jumătatea de est a țării și crește în anii cu precipitații slabe.
În zonele respective, recolta de grâu înregistrează scăderi importante când totalul precipitatiilor din intervalul noiembrie-martie coboară sub 150 milimetri. Dacă limita precipitațiilor scade sub 100 milimetri, atunci recolta de grâu nu depășește, de regulă, 800-1.200 kilograme la hectar, în condițiile tehnicii actuale. În general, este de reținut că atât suma temperaturilor din perioada desprimăvărării, cât și cantitatea de precipitații din intervalul noiembrie-martie reprezintă indici cu atât mai concludenți asupra perspectivelor de vegetatie și a recoltelor cu cât limitele lor se depărtează mai mult de valorile multianuale.
Victor Vătămanu
