Peștele a intrat în alimentația populației de pe teritoriul actual al României încă din cele mai vechi timpuri. Studiile de arheo-zoologie au relevat prezența de resturi de oase și solzi de pește încă din perioada Neolitică, cu precădere în așezările de pe cursul Dunării. Varietatea și abundența acestor resturi se constituie ca o dovadă grăitoare a faptului că peștele reprezenta încă din acele vremuri un aliment de bază.
Tradiția consumului de pește se continuă de-a lungul veacurilor, peștele de apă dulce fiind un aliment de bază pentru populația din Țările Române. De altfel, în Moldova se crease încă din vremea lui Ștefan cel Mare un sistem bine dezvoltat de iazuri, care producea pește pentru consum.
În secolul trecut, peștele de apă dulce era un aliment popular, fiind consumat frecvent, în special de cei din categoriile sociale joase, pentru că era ieftin și ușor de procurat. În zilele noastre, pe măsură ce oamenii devin din ce în ce mai preocupați de ceea ce pun în farfurie, consumul de pește câștigă din nou în popularitate, fiind o alternativă ușoară și mai ales sănătoasă la consumul de carne roșie.
Beneficiile consumului de pește
Carnea de pește este sănătoasă pentru oricine, dar este foarte utilă mai ales celor care suferă de diferite boli cardiace. Totodată, ajută și la menținerea unui nivel constant al glicemiei. Nutriționiștii propun un consum regulat, săptămânal, de pește, indiferent de vârstă, pentru a combate și preveni o gamă largă de afecțiuni, de la cele întâlnite în cazul copiilor până la astm sau chiar cancer de prostată.
Principalul avantaj al cărnii de pește îl reprezintă grăsimile din seria acizilor grași esențiali omega3. Aceștia se găsesc în carnea de pește oceanic – macrou, hering, somon, cod, ton, sardină. Grăsimile din pește previn îmbătrânirea precoce și protejează sistemul nervos. S-a demonstrat chiar că, în cazul copiilor, peștele stimulează dezvoltarea capacităților intelectuale. Iar bătrânii care mănâncă pește de trei-patru ori pe săptămână sunt mai puțin predispuși riscului de a suferi de maladia Alzheimer.
Se știe, creierul este unul dintre cei mai mari consumatori de energie, iar buna lui funcționare depinde într-o oarecare măsură de aportul de fosfor și, implicit, de consumul de pește. În cazul copiilor a căror mame au consumat pește pe perioada sarcinii și a alăptării și care apoi au primit, în alimentația lor, pește s-a observat o dezvoltare neuropsihică mai rapidă, dar și un nivel al inteligenței mai ridicat. Carnea de pește este însă recomandată și în cadrul curelor de slăbire, deoarece are o cantitate mult mai mică de lipide în comparație cu alte categorii de carne.
Peștele de apă dulce are carnea mai slabă, în general, comparativ cu cel oceanic și, în consecință, asigură un aport caloric mai mic, astfel că 100 g păstrăv conțin 85 de calorii și aceeași cantitate de crap – 83 de calorii. Conținutul în minerale este, de asemenea, apreciabil, mai ales în ceea ce privește fierul, fosforul, zincul, cuprul, calciul, dar și oligoelementele ca fluorul, seleniul, cobaltul și manganul.
Peștele conține, de asemenea, toată gama vitaminelor B. Desigur, precum orice alt aliment, peștele își poate pierde din valoarea nutritivă dacă este procesat excesiv sau prăjit.
Carnea de pește este un remediu pentru problemele cardiace și menține un nivel constant al glicemiei.
Bogată în proteine, cu un conținut scăzut de grăsimi, carnea de pește reprezintă o sursă excelentă de acizi grași de tipul omega3. Cele mai sănătoase moduri în care se poate găti carnea de pește sunt la cuptor, la grătar sau în abur. Principala calitate a peștelui este conținutul ridicat de acizi grași omega3.
Nu se cunoaște încă felul în care omega3 acționează în prevenirea afecțiunilor cardiace, însă îi este recunoscută capacitatea de reducere a trigliceridelor și a tensiunii arteriale, de prevenire a formării cheagurilor de sânge, dar și acțiunea de antiinflamator și de diminuare a ritmului cardiac. Motivul pentru care acizii grași de tipul omega3 sunt atât de indicați în alimentație este faptul ca aceștia nu se transformă în grăsime propriu-zisă. Pe de altă parte, acizii prezenți în carnea roșie se transformă în grăsime. Chiar dacă se recomandă consumul de pește săptămânal, există și o precauție: evitarea peștelui bogat în mercur. Excesul de mercur afectează sistemul nervos, produce întârzierea vorbirii și a mersului la copii, dureri musculare și ale încheieturilor și crește riscul producerii unui atac de cord. Peștii cu un conținut mare de mercur sunt speciile oceanice de talie mare: rechin, peștele-sabie sau tonul, mai puțin întâlnite pe piața noastră.
De unde provine peștele de pe piață?
Peștele ajunge la consumatorii români fie din producția internă, fie din importuri.
Producția internă este reprezentată de capturile din pescuitul comercial, atât din apele interioare, cât și din Marea Neagră, din activitatea de acvacultură, creșterea în sistem dirijat, în bazine, iazuri și lacuri de acumulare. Producția este livrată în stare proaspătă sau poate fi procesată în diferite grade înainte de a fi comercializată.
Sectorul piscicol din România include activitățile de acvacultură, pescuit marin și pescuit în apele interioare, precum și activitățile de procesare și marketing.
Cea mai importantă activitate este acvacultura în ape dulci, fiind urmată de pescuitul în ape interioare. Activitatea de pescuit în ape interioare este mai dezvoltată decât pescuitul costier de la Marea Neagră.
Pescuitul marin
În România, pescuitul marin se practică de-a lungul litoralului românesc, în zonele marine până la izobata de 60 m, din cauza caracteristicilor navelor și a autonomiei lor limitate.
Pescuitul cu traulul are un caracter sezonier și este legat de prezența peștelui în zonele de pescuit. În 2005, speciile predominante în Marea Neagră sunt specii de talie mică: șprot (73,39%), hamsie (7,60%), guvide (4,67%) și bacaliar (4,55%).
O importantă zonă de pescuit marin este zona maritimă a Rezervației Biosferei Delta Dunării, unde activitățile de pescuit cu traulere sunt interzise. De asemenea, în zona de coastă a Mării Negre, până la izobata de 20 m, este interzis pescuitul cu traulere. Singura activitate de pescuit permisă este cea în care se folosesc echipamente fixe și plase.
În anul 2005, în cadrul activității de pescuit marin, erau angajate 633 de persoane (97% bărbați). Delimitarea pe categorii de vârstă este următoarea: 37,44% între 40 și 60 de ani, 58,93% între 20 și 40 de ani și 3,63% sub 20 de ani.
Capacitatea de pescuit a României la Marea Neagră este de 439 de nave și ambarcațiuni (22 cu lungimi peste 12 m și 417 cu lungimi mai mici de 12 m), totalizând 2.604,86 tone (GT) și 8.691,79 kw, înscrise în Fișierul Navelor și Ambarcațiunilor de Pescuit.
Din cele 22 de nave cu lungimi de peste 12 m, o parte nu a fost activă în ultimii ani. Majoritatea vaselor sunt de același tip, cu o lungime de aproximativ 25 m.
Aceste vase au fost construite în perioada anilor ’80. Vârsta medie a acestor vase este de peste 20 de ani. Vasele de pescuit la Marea Neagră au echipamente și instalații învechite, nu oferă siguranță în exploatare și nu corespund actualelor cerințe, lipsind instalațiile de gheață și de depozitare. Din cauza tipului construcției și a echipamentelor, aceste nave operează doar în condiții meteorologice favorabile. România a avut în deceniile 7 și 8 ale secolului trecut o importantă flotă de pescuit oceanic, care activa cu precădere în Oceanul Atlantic. De la desființarea Întreprinderii de Pescuit Oceanic, în 1993, toată flota de pescuit oceanic și-a încetat activitatea.
Pescuitul de coastă la scară mică este format din 417 bărci, construite din fibră de sticlă sau lemn, 200 dintre acestea fiind dotate cu motoare de mică putere.
Acest tip de pescuit nu este mecanizat, practicându-se numai cu unelte staționare: taliene, ave, paragate și setci. Vârsta medie a acestor ambarcațiuni este de 15 ani.
Această flotă se află într-o stare de degradare accentuată și necesită îmbunătățirea siguranței, a condițiilor de muncă și a facilităților de debarcare.
Principalele specii capturate de aceste ambarcațiuni sunt cele de talie mică (șprot, hamsie și bacaliar).
Numărul pescarilor implicați în această activitate este de aproximativ 500.
Capturile înregistrate în Marea Neagră au scăzut de la 16.000 de tone în anii ’80 la aproximativ 2.000 de tone în prezent.
Situația s-a îmbunătățit ușor din 2003, înregistrându-se o creștere de la 1.612 tone, în 2003, la 2.026 de tone, în 2005.
Cantitatea de calcan înregistrată în anul 2005 a fost de 40 de tone.
Mai mult de 70% din capturi sunt realizate de traulere, restul fiind capturi provenite din pescuitul la scară mică.
În anul 2004, partea României din totalul capturilor la Marea Neagră a fost de 0,4%. Aproximativ trei sferturi din capturile traulerelor constau în șprot, care, în lipsa facilităților de stocare, este debarcat ca șprot sărat. Această specie dominantă are o valoare mică, generând venituri reduse, fapt ce a limitat realizarea de noi investiții.
Pescuitul în apele interioare
Pescuitul comercial în apele interioare a realizat o producție de 3.310 tone în 2008. Este practicat pe Dunăre, Delta Dunării, complexul de lacuri Razim-Sinoie, unele lacuri de acumulare.
Activitatea de pescuit este practicată în baza unor permise sau licențe. Mai mult de 2.500 de pescari (din care 98% sunt bărbați) pescuiesc în apele interioare din România, folosind 2.256 de bărci înregistrate. Principalele specii capturate în anul 2005 din apele interioare au fost: carasul (47,44%), plătica (14,37%), scrumbia (11,55%), crapul (5,05%), babușca (4,40%), somnul (2,50%), șalăul (2,82) și știuca (2,60). Producția obținută din pescuitul în apele interioare a fost de 4.042 de tone, reprezentând doar 44,67% din captura înregistrată în anul 1995. Oricum, aceasta reprezintă o creștere de 24,18% comparativ cu anul precedent (2004).
Există dubii că o cantitate importantă din captura de pește provenit din pescuitul din apele interioare nu este înregistrată. Pescuitul sportiv realizează, de asemenea, o anumită cantitate de captură care nu este înregistrată în statisticile oficiale.
Acvacultura
În România, structura producției din acvacultură este dominată de ciprinide (autohtone sau asiatice), care totalizează aproximativ 85% din producția totală, urmate de păstrăv, șalău, știucă, somn și sturioni de apă dulce (15%).
Sistemul tradițional folosit în acvacultura românească este extensiv sau semiintensiv, bazat în principal pe creșterea ciprinidelor în policultură. În ultimii ani a început să se dezvolte și să se modernizeze fermele piscicole tradiționale și, de asemenea, apar ferme moderne de creștere intensivă a sturionilor și păstrăvului, care se pot cofinanța prin aplicarea la fondurile nerambursabile oferite prin Fondul European pentru Pescuit.
În România, există 100.000 ha amenajate pentru activitățile de acvacultură, structurate astfel: 84.500 ha ferme de creștere, 15.500 de pepiniere și 25 ha de ferme de păstrăvi.
Procesare
Până la sfârșitul anilor ’80, România a avut o importantă industrie de procesare a peștelui. În anii ’90, industria de procesare a peștelui și-a încetat activitatea. Aceasta a fost determinată probabil, în parte, de reducerea accentuată a producției, ca urmare a încetării activității flotei de pescuit oceanic, și parțial de preferințele consumatorilor pentru produsele noi importate, pe care companiile românești nu le pot oferi pe piață. Ca o consecință, produsele străine au câștigat o mare parte din piața produselor procesate din România. În ultimii ani, câteva companii românești au început să ofere produse moderne iar producția internă, în special produsele semipreparate, a început să crească din nou. Majoritatea materiei prime este importată, macroul și heringul fiind cele mai comune specii.
În prezent, există 56 de întreprinderi în industria de procesare a peștelui. În 2005, erau angajate în industria de procesare 866 de persoane (din care 58% femei).
Această creștere a producției a fost determinată în special de noile unități construite după 2000 și de modernizarea unor unități mai vechi cu ajutorul Programului SAPARD.
Având în vedere absorbția destul de mare a fondurilor SAPARD în perioada 2005-2006 pentru activitatea de procesare și marketing, și capacitatea de producție din procesare a fost extinsă și/sau semnificativ modernizată. Acest proces va continua și se va extinde la scară mai mare o dată cu accesarea fondurilor disponibile prin Programul Operațional pentru Pescuit.
Dezvoltarea capacității de producție nu este susținută de dezvoltarea sectorului primar de producție din România, având în vedere că principalele specii folosite în procesare sunt specii marine importate, în special macrou și hering. Importurile constau în principal în pește congelat (macrou, hering, șprot, cod de Alaska, bacaliar, sardine și anșoa). Speciile locale procesate sunt crap (90% din peștele local procesat), păstrăv, șalău, știucă, somn și biban.
