

Localitatea Padina se află pe Drumul Național 18, care leagă Maramureșul de Bucovina. Se spune că aici ospitalitatea caracteristică românului este „la ea acasă”, orice petrovean fiind foarte bucuros când are oaspeți, acest fapt constituind chiar un motiv de mândrie.
Munții, de un farmec aparte, și priveliștile mirifice determină mulți turiști să revină de fiecare dată în aceste locuri. La poalele munților există posibilități de campare, cazare și chiar de participare la viața cotidiană a unei ferme organizate în mod ecologic.
O astfel de fermă este administrată de familia Mihalca, care a avut curajul de a o face cum s-ar spune „ca la carte”, putând oricând concura cu oricare din țările puternic dezvoltate. De altfel, ideea realizării acestei ferme a luat naștere în urma unei excursii de documentare în Elveția, Germania și Austria, organizată de Asociația Crescătorilor de Taurine „Bruna Schwyz”.
Practici tradiționale prietenoase cu mediul
Întâlnită la un târg de produse tradiționale organizat la Baia Mare, în cadrul căruia a fost și premiată, dna Ioana Mihalca a avut bunăvoința să ne povestească despre activitatea desfășurată în această zonă minunată. Înființarea fermei de bovine a fost realizată cu fonduri alocate prin Programul SAPARD (300 mii de euro).
Cele 60 de bovine pe care le are fac parte din rasa Brună de Maramureș și pasc pe o pășune certificată ecologic. Vacile nu sunt singurele animale crescute în fermă, alături de ele fiind și 57 de suine, 100 de păsări și două cabaline.
Suprafața totală administrată de familia Mihalca este de 80 de hectare și cuprinde pășune, fâneață și teren arabil.
Deoarece a aplicat pentru accesarea fondurilor din pachetul de agromediu la „Pajiști cu valoare naturală ridicată” din Măsura 241, pajiștile le întreține prin pășunat cu un număr redus de animale, cu respectarea capacității naturale de producție a pășunilor, terenurile agricole le fertilizează cu gunoi de grajd, iar fânețele le cosește manual. Cu alte cuvinte, tot ceea ce se face aici este în armonie cu mediul înconjurător.
Condițiile impuse de sistemul ecologic de producție nu sunt ușoare, iar ferma de vaci, echipată la standarde europene, a fost realizată cu eforturi mari. Grajdurile și clădirile aferente fermei sunt amplasate la o distanță mare de comună, unde nu exista drum, aducțiune de apă sau rețea de curent electric.
Ferma dispune de grajduri, laborator, bazine de colectare a deșeurilor animale, rampă ecologică, dezinfector, camere pentru procesarea laptelui, vestiare, băi.
Acum, după ce a fost realizat drumul forestier, iar familia Mihalca a pus la punct ferma zootehnică, aceasta dorește să construiască o pensiune agroturistică, astfel încât tot ceea ce se obține în fermă să fie valorificat în cadrul acesteia. Zilnic, în cadrul fermei se procesează circa 1.000 de litri de lapte provenit de la vacile proprii, dar și de la gospodăriile apropiate.
Valorificare
Obținând atât certificatul de producător tradițional, cât și ecologic, produsele pe care le poate furniza, în ambele variante, sunt cașul, brânza frământată și cașcavalul. „Rețeta de cașcaval este o tradiție din partea locului. Laptele provine direct de la fermă, îl încălzim la 32-35°C, iar cheagul pe care-l folosim este natural”, a afirmat dna Ioana Mihalca.
Produsele sunt valorificate pe piețele din Sighet, Baia Mare, dar și București, unde sunt la mare căutare datorită calității lor ridicate.
Ana Mustățea

















