REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

„Fermierii care aplică tratamente fitosanitare cu drona o fac pe răspunderea lor!”

15/6/2026

0 Comments

 
Picture
​Afirmația îi aparține lui Romeo Șoldea, director general al Autorității Naționale Fitosanitare (ANF), care a fost alături de fermieri la evenimentul organizat la începutul lunii iunie de Forumul APPR în ferma Elsit din județul Ialomița.
Reprezentantul instituției a declarat ca există un vid legislativ privind utilizarea dronelor în agricultură, dar autoritatea colaborează cu cele două comisii pentru agricultură din Camera Deputaților și Senat pentru a se asigura că măsurile legislative au aplicabilitate în practică.
„Nu am reușit să ținem pasul din punct de vedere legislativ cu evoluția tehnică. Poziția ANF, confirmată de Ministerul Agriculturii, este de a nu-i sancționa pe cei care aplică produse de protecția plantelor cu ajutorul dronelor, însă vreau să menționez foarte clar că în acest moment o fac strict pe răspunderea lor.
De asemenea, industria de profil susține că în acest moment nu există produse autorizate și special formulate pentru a fi aplicate cu drona. Așadar fermierii trebuie să fie conștienți de riscurile pe care le presupune această aplicare, care nu este verificată și cu parametri clar stabiliți.
Lucrăm pentru a legifera utilizarea dronelor în agricultură, proiectul este aproape de aprobare însă, până atunci, ANF nu îi va încurca pe fermieri, dar apelul nostru este de a fi atenți și responsabili atunci când aplică produse de protecția plantelor cu aceste instrumente.”
 
Inspecția echipamentelor de aplicare a pesticidelor
România - ca stat membru al UE și-a luat angajamentul ca până la data de 31 decembrie anul curent să finalizeze inspecția tuturor echipamentelor de stropit înregistrate, al căror număr se ridică la 21.000. În cazul contrar, vor exista sancțiuni.
Directorul general al ANF a făcut apel la fermieri pentru a colabora cu inspectorii fitosanitari astfel încât verificarea echipamentelor cu care se efectuează tratamentele de protecția plantelor să se facă în timp util.
Autoritatea dispune de centre mobile de inspecție iar vizitele în ferme vor începe de la 1 august a.c.
 
Eforturi pentru a fi permisă tratarea semințelor cu neonicotinoide
Interzicerea utilizării substanțelor neonicotinoide pentru tratamentul semințelor de porumb și floarea-soarelui a lăsat fermierii fără un instrument util împotriva dăunătorilor, în special împotriva rățișoarei.
„2026 este primul an în care oficial nu s-au mai utilizat produse pe bază de neonicotinoide la tratamentul semințelor. Este adevărat ca anul acesta condițiile climatice au ajutat fermierii și câmpurile arată foarte bine, însă se fac demersuri la nivel european, prin grupurile de lucru și prin intermediul asociațiilor de fermieri, pentru modificarea regulamentelor astfel încât în condiții strict controlate și atunci când este cu adevărat nevoie să fie în continuare permis tratamentul semințelor cu astfel de substanțe.
Este un demers în desfășurare și la acest moment este prea devreme să știm dacă vom avea sau nu succes.”
 
Ana Ioniță
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE