Fermierii între presiunea piețelor, schimbările climatice și așteptarea unor politici coerente

Noiembrie aduce în agricultura României o combinație de bilanț și incertitudine. Este luna în care fermierii își închid anul agricol, privesc spre recoltele scoase din pământ, analizează rezultatele tehnice și financiare, dar și luna în care se conturează deciziile pentru anul următor. În mod tradițional, acesta este momentul în care se cristalizează nemulțumirile, dar și speranțele unui sector care continuă să fie motorul ruralității românești, însă funcționează sub o presiune crescândă.
Toamna anului 2025 a fost marcată de provocări climatice majore. Regimul hidric neuniform, cu perioade lungi de secetă urmate de intervale scurte de ploi abundente, a pus la încercare structura solului și rezistența culturilor. Irigațiile au făcut, din nou, diferența între o fermă profitabilă și una care abia reușește să-și acopere costurile. În timp ce tehnologiile moderne câștigă teren, suprafața irigată la nivel național rămâne insuficientă pentru a amortiza variabilitatea climatică. Pentru multe ferme, însămânțările de toamnă s-au realizat în condiții imperfecte, cu sol fie prea uscat, fie prea greu, ceea ce a dus la o răsărire neuniformă. Doar exploatațiile bine dotate tehnic au reușit să evite o parte dintre probleme, însă diferențele dintre ferme rămân considerabile.
Pe piață, situația nu este mai liniștită. Prețurile la cereale și oleaginoase rămân sub presiune, iar fermierii intră în iarnă cu marfă nevândută și cu bugete tensionate. Costurile de producție se mențin ridicate, fie că vorbim despre inputuri, combustibil, utilaje sau forță de muncă. Chiar și cei care au reușit să obțină producții bune în acest an se lovesc de o realitate dură: profitabilitatea este tot mai greu de menținut, iar diferențele regionale, amplificate de secetă sau de ploi excesive, sunt greu de compensat.
În plan legislativ, luna noiembrie este dominată de discuțiile privind noua Politică Agricolă Comună pentru perioada 2028–2034. Mulți fermieri români privesc cu scepticism propunerile aflate în dezbatere: plafonarea și modificările privind sprijinul pentru fermele mari par să penalizeze tocmai exploatațiile productive, cele care au investit constant și au contribuit la modernizarea agriculturii. Eliminarea treptată a fermierilor pensionari ridică probleme evidente în zonele unde schimbul de generații este aproape inexistent. Sectorul are nevoie de stabilitate și predictibilitate, nu de măsuri experimentale care riscă să amplifice dezechilibrele.
Totuși, în acest peisaj instabil, tehnologia rămâne singurul pilon solid. Noiembrie este luna în care fermierii participă la târguri, conferințe și evenimente internaționale, căutând soluții pentru eficientizare: utilaje cu consum redus, sisteme de irigații inteligente, aplicații digitale pentru monitorizarea culturilor și optimizarea resurselor. Investițiile sunt însă dificil de realizat în lipsa unor politici coerente și a unor linii de finanțare adaptate realităților din teren. Intervențiile din Pilonul II, programate pentru perioada decembrie 2025 – februarie 2026, sunt așteptate cu interes, dar și cu scepticism privind capacitatea administrativă de a lansa rapid și eficient sesiunile.
Astfel, agricultura românească intră în iarnă cu un set amplu de provocări: climat imprevizibil, piețe volatile, costuri ridicate și o politică agricolă europeană tot mai deconectată de nevoile fermierilor din Est. Cu toate acestea, fermierii rămân ancora unui sector care continuă să producă, să investească și să susțină economia rurală. Pentru ca agricultura României să rămână competitivă, este nevoie de predictibilitate, investiții, tehnologie și politici adaptate realității din teren.
Noiembrie nu este doar un moment de încheiere a anului agricol, ci și unul de reflecție profundă asupra viitorului. Iar întrebarea centrală rămâne: în ce direcție va merge agricultura României în următorii ani?

​Simona Munteanu