Acesta este titlul proiectului din cadrul programului Dunăre-Carpați derulat de WWF – una dintre cele mai importante organizații internaționale nonprofit care desfășoară acțiuni de conservare a naturii, având o rețea activă în peste 100 de țări din lume.
De mai bine de un deceniu, Sistemul agricol cu valoare naturală ridicată (High Nature Value Farming – HNVF) aduce în sfera publică a Uniunii Europene conservarea biodiversității, a habitatelor și a peisajelor rurale, protejarea resurselor naturale și asocierea acestora cu tradițiile ori cutumele legate de ciclul naturii.
Programul WWF Dunăre-Carpați expune românilor, spre o bună cunoaștere, valorile, identificarea exemplificativă a zonelor și metodelor de aplicare ale sistemului.
Zonele agricole cu valoare naturală ridicată (HNVF) sunt recunoscute pentru diversitatea mediului rural și conservarea unei biodiversități bogate, prin sistemele agricole multifuncționale, care țin cont de bunăstarea animalelor, ciclurile naturale ale culturilor și de o abordare proprie a fermierului, departe de practicile intensive.
În ultimii 10-15 ani, a devenit tot mai evident că practicarea anumitor tipuri de agricultură, în special a agriculturii intensive, este benefică pentru conservarea unor specii rare și pentru habitatele din zonele protejate. Conceptul de HNVF s-a dezvoltat, în cadrul Uniunii Europene, ca o abordare nouă a activităților de conservare a naturii.
Raport WWF
La solicitarea organizației WWF, dl Mark Redman a realizat un raport cu privire la starea terenurilor agricole din România și Bulgaria și identificarea zonelor cu valoare naturală ridicată. Proiectul a fost demarat în luna iunie 2008, iar rezultatele obținute în urma analizelor efectuate au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă, desfășurată la data de 18 mai.
La final, dl Redman a trasat o serie de recomandări pentru îmbunătățirea și menținerea zonele agricole cu valoare naturală ridicată.
Puncte forte, puncte slabe
România are una dintre resursele cele mai bogate de pajiști seminaturale încă existente în Europa, clasificate drept pajiști cu valoare naturală ridicată și cu o mare biodiversitate. Această diversitate a fost susținută de-a lungul secolelor de sisteme sustenabile de utilizare a terenului.
Punctele slabe ale României sunt: practicarea tot mai largă a agriculturii intensive și creșterea tot mai mare a nivelului de fertilizare a solului duc la pierderea de habitate și specii de plante.
1,9 milioane din totalul de 3,8 ferme de subzistență măsoară mai puțin de 1 ha, condiție necesară pentru accesarea de fonduri.
Per total, condițiile impuse de UE (stabilirea de microintreprinderi, garanția de cofinanțare, implementarea normelor UE de igienă a alimentelor etc), sunt considerate un obstacol de către micii agricultori.
Recomandări
Conștientizarea și dezvoltarea pieței se află printre primele recomandări ale raportului. La acest punct, toți actorii implicați trebuie să lucreze pe căi complementare pentru a influența preferințele și comportamentul consumatorului, pentru a încuraja/favoriza consumul de alimente și băuturi provenite din agricultura HNV. Conectarea produselor agricole HNV cu strategiile de turism rural sau dezvoltarea unor lanțuri de alimentare scurte, mai eficiente, pentru produsele locale. Autoritățile publice din România au la dispoziție o gamă de instrumente politice pentru a încuraja dezvoltarea unor sisteme agricole mai durabile din punct de vedere economic și social. Cele mai mari oportunități pentru sprijinirea sistemelor agricole HNVF sunt asociate cu disponibilitatea fondurilor UE pentru dezvoltarea rurală și regională.
Însă pentru ca acestea să fie eficiente este esențial ca: sprjinul financiar disponibil să fie bine direcționat către nevoile reale ale agiculturii; criteriile de elegibilitate pentru fondurile disponibile să fie compatibile cu caracteristicile agriculturii HNVF; să existe oportunități și capacități la nivel local pentru a absorbi efectiv fondurile disponibile; fermierii să aibă informații precise și oportune despre măsurile de dezvoltare rurală pe care le au la dispoziție. Sistemele agricole la scară mică, cu aport redus, au nevoi specifice de sprijin instituțional, servicii de consiliere, tehnologie, informații despre piață, microcredit și alte facilități financiare. Nevoile prioritare trebuie identificate în mod clar, pentru a acționa în consecință. De pildă, întocmirea unui plan de afaceri este una dintre condițiile de bază pentru accesarea de microcredite și întocmirea multor cereri pentru sprijinul UE prin fondurile de dezvoltare rurală.
Simpla asistență tehnică poate soluția problema micilor agricultori, care nu știu de unde să înceapă. De asemenea, trebuie întreprinse acțiuni specifice și pentru ciobani, deoarece și ei joacă un rol crucial în întreținerea terenurilor agricole HNVF. Provocările WWF în zonele cu valoare naturală ridicată sunt următoarele: conștientizarea fermierilor asupra avantajelor economice oferite de HNV; încurajarea cooperării între fermieri; facilitarea accesului pe piață a produselor locale, îmbunătățirea viabilității economice a agriculturii.
Ana Mustățea
