Floarea-soarelui are o mare plasticitate în ceea ce privește cerințele față de climă și sol, fapt care a făcut posibilă adaptarea acestei specii agricole la condiții geografice foarte diferite.
Extinderea în zona nordică și în altitudine a fost limitată de factorul termic ce poate fi asigurat.
În general, floarea-soarelui urmează pe glob limitele de cultivare a culturii porumbului, depășind cu puțin limita nordică a acestuia.
Izoterma lunii iulie, de 18 grade Celsius, se prezintă ca limita nordică de cultură, fiind local corectată și de alți factori, cum ar fi: umiditate, sol etc.
Consumul total de căldură exprimat în sume de temperaturi mai mari sau egale cu 5 grade Celsius pentru întreaga perioadă de vegetație variază de la un hybrid la altul, între 1.400 și 1.800 de grade Celsius.
Pentru perioada răsărit-înflorit, hibrizii de floarea-soarelui cultivați în România necesită 900-1.000 de grade Celsius măsurate în aer, la înălțimea standard (2 m), sau 1.000-1.100 grade Celsius de temperatură măsurate la adâncimea de 10 cm în sol.
În valori medii zilnice, temperaturile cele mai favorabile sunt cuprinse între 16 și 20 de grade Celsius până la înflorire și 20-24 de grade Celsius de la înflorire la coacere.
De la 27 de grade Celsius în sus, plantele de floarea-soarelui suferă și recolta se depreciază.
Prognoza emisă de specialiștii meteorologi ai Administrației Naționale de Meteorologie prevăd pentru luna iunie temperaturi maxime destul de ridicate, în unele zile putând fi atinsă o valoare diurnă de 35 de grade Celsius și o valoare nocturnă în jur de 20 de grade Celsius.
Temperaturile maxime de peste 35 de grade Celsius sunt dăunătoare dacă apar mai multe zile la rând. În cazul în care căldura este însoțită și de deficit de umiditate în aer și în sol, în perioada umplerii bobului, se produce maturizarea forțată a plantei, care are drept urmare scăderea procentului de miez și ulei.
Pe de altă parte, temperaturile sub 19 grade Celsius din perioada formării bobului prelungește mult perioada de vegetație, diminuând drastic conținutul și calitatea uleiului.
În afara regimului termic, o deosebită influență asupra producției de floarea-soarelui o are regimul de insolație, floarea-soarelui fiind originară din zonele sudice – de zi scurtă.
Lumina și căldura moderată contribuie la sporirea cantității de ulei din semințe și la îmbunătățirea calității lui.
Astfel, în regiunile sudice cu zile scurte și lumină intensă, cultura se dezvoltă bine, formează o tulpină relativ scundă, cu capitule mari și asigură obținerea de recolte ridicate, atât de semințe, cât și de ulei. În regiunile nordice, cu perioada de iluminare mai lungă, planta de floarea-soarelui formează o masa vegetativă bogată, însă producția de semințe este scăzută. Nebulozitatea prea mare contribuie la prelungirea perioadei de vegetație, impiedică formarea uleiului și scade calitatea acestuia.
În general, floarea-soarelui se consideră o plantă rezistentă la secetă, datorită sistemului radicular bine dezvoltat, care, pătrunzând adânc în pământ, absoarbe apa din straturile profunde, folosind astfel rezervele acumulate în perioadelor ploioase.
Pentru toate zonele țării există o legătură evidentă între precipitațiile căzute în intervalul anterior vegetației (noiembrie-aprilie) și producția medie obtinuță în ani diferiți.
Între evoluția precipitațiilor căzute în plină vegetație (intervalul mai-iunie) și recoltele obținute s-au determinat legături nu atât de importante, deoarece sistemul fiziologic al florii-soarelui permite adaptarea la condițiile stresante.
Rezistența la seceta atmosferică este mărită, comparativ cu celelalte culturi, de perișorii care acoperă frunzele și tulpina, impiedicând transpirația puternică.
Consumul total de apă pe întreaga perioadă de vegetație este cuprins, în zonele noastre, între 300 și 450 mm, adică 3.000-45.000 metri cubi la hectar, în funcție de hibrid, regimul meteorologic al anului și de particularitățile agropedologice respective.
Consumul cel mai mare de apă este în perioada formării capitulului și a umplerii bobului. De aceea, este necesar să amintim că, în conformitate cu previziunile agrometeorologilor din cadrul Laboratorului de Agrometeorologie al ANM București, cantitățile de precipitații ce se vor înregistra în lunile iunie și iulie vor fi reduse, fără a satisface solicitările plantelor de floarea-soarelui.
Aceasta impune necesitatea irigării culturii de floarea-soarelui, pentru obținerea de recolte mari și sigure cantitativ și calitativ, cu norme de irigare cuprinse între 1.500 și 2.000 de metri cubi la hectar per irigare.
O influență deosebită asupra procentului de ulei din semințe o au condițiile de mediu din perioada formării capitulului și înfloritului. În această perioadă, timpul cald și umed contribuie la acumularea unei cantități mai mari de ulei. Precipitațiile din timpul formării primordiilor florale și înflorit (mai-iunie), ca și cele din timpul creșterii semințelor, au un efect favorabil asupra acumulării uleiului. Durata de strălucire a soarelui exercită, de asemenea, o influență puternică asupra ritmului de creștere a semințelor și asupra acumulării uleiului. Față de apă, perioada critică se declanșează o dată cu apariția primordiilor florale (perechile de frunze 4-
6) și durează până la sfârșitul înfloritului.
Pe întreaga perioadă de vegetație, repartiția consumului de apă este următoarea: 29% de la răsărit la formarea inflorescenței, 45% de la formarea inflorescenței la înflorire și 26% în restul perioadei de vegetație, adică până la înflorire floarea-soarelui consumă ¾ din totalul necesar și ¼ după aceea.
Din datele puse la dispoziție de cercetarea agricolă românească reiese clar faptul că la floarea-soarelui perioada de consum maxim are loc în cursul formării și diferențierii organelor de reproducere, și anume între etapele 5 și 9 de morfogeneză (adică de la diferențierea primordiilor de stamină până la fecundare).
Din punct de vedere fenologic, aceasta corespunde perioadei de la formarea butonilor florali până la sfârșitul înfloririi și coincide, din punct de vedere calendaristic, cu luna iunie și prima decadă a lunii iulie pentru regiunile sudice.
În această perioadă critică, ce durează circa 25-30 de zile – adică 15% din întreaga perioadă de vegetație -, se consumă 50% din apa necesară de la însămânțare la recoltare. În intervalul respectiv, ritmul de creștere a masei vegetative este, de asemenea, cel mai intens față de restul perioadei.
În regiunile de cultură a culturii de floarea-soarelui din România, perioada critică se încheie, de regulă, mai devreme de declanșarea secetelor accentuate din luna iulie.
Deoarece regimul umidității solului din prima parte a anotimpului cald (aprilie-iunie) este puternic influențat de precipitațiile din perioada rece, însăși rezervele de umiditate din perioada critică depind în mare măsură de precipitațiile căzute în perioada de acumulare (octombrie-aprilie).
În restul perioadei de vegetație, umiditatea solului înfluențează starea de vegetație și recolta, însă într-o măsură sensibil mai mică decât în perioada critică (de exemplu, în intervalul de la răsărit la declanșarea perioadei critice, planta consumă aproximativ 25% din necesarul pe întreaga perioadă și o cantitate aproape egală în perioada de la sfârșitul înfloririi până la maturitate).
Victor Vătămanu
