Aplicarea unor măsuri agrofitotehnice specifice și a unor măsuri de igienă culturală influențează atât plantele, cât și dăunătorii care se dezvoltă cu acestea. Prin aplicarea unor măsuri agrofitotehnice se caută schimbarea condițiilor de mediu în care se dezvoltă organismele vegetale și dăunătorii, în așa fel încât ele să devină optime pentru plante și nefavorabile pentru apariția, dezvoltarea și înmulțirea dăunătorilor.
Măsurile agrofitotehnice de mare importanță sunt cele care se referă la: alegerea terenului, asolament, lucrările solului, aplicarea îngrășămintelor minerale și a amendamentelor, semănatul sau plantatul, întreținerea culturilor, densitatea plantelor, recoltarea la momentul oportun. Alegerea terenului prezintă o mare importanță în cazul înființării noilor plantații sau la alegerea culturii ce va fi înființată.
Este cunoscut faptul că filoxera se dezvoltă foarte bine în terenurile argiloase, grele și se dezvoltă mai greu în terenurile ușoare, nisipoase, cu un conținut de siliciu mai mare de 60%. În general, se evită amplasarea pepinierelor pomicole și viticole pe terenuri cu umiditate ridicată, aceste terenuri mărind riscul apariției atacului de viemi-sârmă și viermi albi.
Se recomandă, de asemenea, ca noile culturi de sfeclă de zahăr sau lucernă să fie înființate la o distanță destul de mare (peste un kilometru) de alte câmpuri cu culturi similare, pentru a limita trecerea dăunătorilor din vechile culturi la cele nou-înființate.
Asolamentul contribuie în mod decisiv la limitarea înmulțirii dăunătorilor, pe lângă rolul favorabil pe care îl are asupra structurii și fertilității solului. Monocultura duce la permanentizarea și extinderea populațiilor de insecte dăunătoare.
Cultivând mai mulți ani consecutiv grâu după grâu, se constată creșterea atacului de gândac ghebos (Zabrus tenebrioides), cărăbușeilor cerealelor (Anisoplia sp.) viermelui roșu al paiului (Haplodiplosis equestris) din zonele cu atac endemic al dăunătorului.
Cultivarea porumbului mai mulți ani consecutiv în același câmp și pe aceeași solă poate duce la creșterea populațiilor de rățișoara porumbului (tanymecus dilaticollis), în arealul de dăunare al acestei specii.
Ioan Roșca consideră că rotația culturii reduce populațiile de dăunători prin limitarea bazei trofice a acestora. Astfel, în vederea reducerii atacului unor dăunători, în tehnologiile recomandate se specifică interdicția unor culturi de a reveni pe același teren într-un anumit interval de timp. Pentru prevenirea nematodului sfeclei (Heterodera schachtii) sau nematodului bulbilor (Ditylenchus dipsaci), se recomandă ca sfecla, ceapa sau usturoiul să nu revină mai devreme de 4-6 ani pe același teren.
Cercetările efectuate în țara noastră au dovedit rolul deosebit de important al rotației culturilor în combaterea cărăbușeilor cerealelor. S-a constatat că, pe suprafețe mari, semnificative, rotațiile grâu-porumb și grâu-porumb-porumb-grâu au determinat o densitate mai redusă a larvelor pe metrul pătrat, numărul lor scăzând de la an la an. În același timp, în solele unde s-a practicat monocultura grâului de toamnă timp de 3 ani, densitatea larvelor la metrul pătrat a crescut considerabul de la un an la altul. Lucrările solului, în care includem: arătura de vară, arătura adâncă de toamnă, grăpatul, discuitul, lucrarea cu cultivatorul etc., distrug direct sau indirect numeroase specii de dăunători care își desfășoară în întregime sau parțial ciclul biologic în sol (ouă, larve, pupe sau adulți).
Arăturile de vară distrug populația de tripsi în proporție de 70-80%; de asemenea, distrug ouăle și larvele cărăbușeilor în proporție de 60-70%.
Prin arăturile adânci de toamnă se distrug larvele de viermi-sârmă (Agriotes sp.), viermii albi (Melolontha melolontha), adulții și larvele de coropișnițe (Grylotalpa grylotalpa) și locurile de iernare a diferiților dăunători, insecte sau rozătoare.
În primăvară, grăparea și lucrarea cu cultivatorul a culturilor de porumb reduc densitatea la metrul pătrat a larvelor de cărăbușei la primele două treceri cu 18-31%, iar la cea de-a treia trecere procentul se reduce cu 45-50%. Pe terenurile cultivate cu lucernă, aceste lucrări superficiale ale solului combat gândacul roșu al lucernei (Phytodecta fornicata).
Lucrările solului distrug samulastra sau buruienile, care, în cele mai multe cazuri, constituie o gazdă alternativă pentru dăunători și contribuie la creșterea populațiilor dăunătorilor (muștele cerealelor, păduchii de frunze etc.).
Aplicarea îngrășămintelor minerale și a amendamentelor influențează populațiile de dăunători prin faptul că aplicarea lor rațională face fie să crească rezistența plantelor la atac, fie să se dezvolte mai repede și astfel se evită atacul dăunătorilor, iar în unele cazuri au o acțiune directă asupra dăunătorilor.
Aplicarea azotatului de amoniu face să crească mortalitatea larvelor de viermi-sârmă, iar aplicarea superfosfatului crește mortalitatea melcilor fără cochilie.
Amendarea cu calciu a terenurilor podzolice, prin schimbarea pH-ului, creează condiții favorabile viermilor-sârmă, care preferă solurile podzolice, acide.
Se cunoaște faptul că larvele muștei galbene a cerealelor se dezvoltă în condiții normale pe primul internod de sub spic, în care rod galerii, la adăpostul tecii. În condițiile aplicării îngrășămintelor fosfatice și azotoase, datorită creșterii rapide a ultimului internod, acesta iese din adăpostul tecii, iar larvele muștei sunt expuse la acțiunea factorilor nefavorabili de mediu.
Semănatul și plantatul pot influența dinamica atacului dăunătorilor, prin epoca de semănat și plantat, curățirea sau sortarea semințelor înainte de semănat, folosirea de semințe și material săditor sănătos etc., au un rol deosebit în protecția culturilor față de atacul dăunătorilor.
O serie de dăunători, cum ar fi nematozii, gărgărița mazării și gărgărița fasolei, viespile lucernei și trifoiului, iernează în interiorul semințelor sau bulbilor, iar o dată cu semănatul sau plantatul, dăunătorului îi sunt create condițiile optime de dezvoltare.
Utilizarea de material săditor liber de păduchele din San Jose și păduchele lânos limitează extinderea acestor dăunători.
Epoca de semănat are o influență deosebită, prin aceea că, în anumite situații, prin deplasarea acesteia, se poate evita atacul unor dăunători sau măcar se limitează exploziile numerice ale acestora. Din observațiile efectuate de numeroși cercetători reiese că diminuarea gradului de atac al dăunătorului în funcție de epoca de semănat depinde de: momentul apariției dăunătorului, faza de dezvoltare a plantei, densitatea dăunătorului, formarea unor țesuturi speciale, înainte ca planta să fie atacată sau infestată.
Cerealele păioase semănate toamna după depunerea ouălor de muscă de Hessa, muscă suedeză sau când condițiile climatice nu mai permit dezvoltarea masivă a populatiilor de afide sau cicade transmițătoare de virusuri, limitează spectaculos problemele datorate acestor dăunători. Semănatul timpuriu al mazării determină ca această cultură să scape de atacul moliei mazării, iar atacul de gărgăriță poate fi, în unele cazuri, evitat prin semănatul unor soiuri timpurii cât mai devreme sau a unor soiuri tardive cât mai târziu.
Prin însămânțarea timpurie a inului se poate reduce și atacul puricilor inului.
Desigur, perioada cea mai critică la in este la răsărire, când inul are două frunze (frunzele cotiledonate), și, mai ales, în primăverile calde și secetoase, când temperatura aerului trece de 16 grade Celsius. Plantele de in din culturile semănate mai timpuriu decât de obicei se dezvoltă repede, trecând de faza de „brădișor”, astfel încât pentru aceste culturi atacul nu mai reprezintă un pericol. De asemenea, prin însămânțarea cât mai timpurie a sfeclei, se reduce atacul gărgăriței sfeclei.
Întreținerea culturilor (prășitul și plivitul) sunt lucrări prin care se pot influența populațiile de dăunători fie prin distrugerea unor surse de hrană pentru dăunători, fie prin asigurarea densității optime a plantelor. Buruienile servesc drept gazde secundare sau principale pentru numeroase specii de dăunători.
Astfel, pălămida este o gazdă excelentă pentru rățișoara porumbului, până la răsărirea porumbului, asigurând dăunătorului hrana necesară, în timp ce buha semănăturilor, omida de câmp, etc. depun ouăle pe plantele spontane din culturi, de pe marginea drumurilor învecinate culturilor, iar larvele apărute migrează pe plantele cultivate.
Unele specii de purici de pământ, gărgărița sfeclei, molia florii-soarelui etc., la apariția lor în primăvară, se hrănesc cu plante spontane, iar mai târziu trec de pe acestea pe plantele cultivate. Totodată, prin prașilele mecanice și manuale se distruge o parte din larvele și pupele unor dăunători (viermi-sârmă, viermi albi, gândacul de Colorado, buha verzei etc.).
Densitatea plantelor/plantă este determinată și de densitatea plantelor cultivate. O densitate redusă a plantelor cultivate face ca populația dăunătorului să se concentreze pe plantele existente, mărind astfel pagubele produse culturilor.
O densitate mare a plantelor cultivate favorizează atacul melcilor fără cochilie în grădinile de legume, în timp ce o densitate redusă a culturilor de varză sau de cartof favorizează atacul muștei verzei, respectiv a gândacului de Colorado.
Recoltarea la timp a culturilor favorizează reducerea populațiilor unor dăunători.
Astfel, recoltarea în perioada optimă a cerealelor păioase, în special a grâului, face ca o dată cu recoltarea mecanizată să fie distrusă direct o parte însemnată din adulții de ploșnița cerealelor, care nu au terminat încă acumularea substanțelor de rezervă necesare perioadei de hibernare, iar prin recoltare, indivizii care supraviețuiesc nu mai au la dispoziție hrana optimă pentru asigurarea rezervelor necesare hibernării.
Prin recoltarea la timp a cerealelor păioase este evitată scuturarea boabelor și se impiedică astfel formarea samulastrei, pe care se dezvoltă generațiile de vară ale unor insecte dăunătoare.
Recoltarea mecanică a porumbului, utilizând mașini speciale, care realizează în același timp și tocarea tulpinilor, în zonele de atac puternic a sfredelitorului porumbului, contribuie în mare măsură la distrugerea larvelor hibernante.
În prezent, cercetarea științifică agricolă caută noi măsuri agrofitotehnice cu ajutorul cărora să avem o mai bună combatere a dăunătorilor plantelor cultivate și care să ducă, în final, la exprimarea corectă a potențialului genetic al soiurilor și hibrizilor cultivați.
Victor Vătămanu
