
Asociția Operatorilor din Agricultura Ecologică „Bio România” împreună cu International Trade Centre (Centrul Informațional de Comerț), Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și EkoConnect din Germania au organizat, în perioada 22 și 23 octombrie a.c., prima ediție a Forumului de Agricultură Ecologică. Evenimentul s-a desfășurat la București, în cadrul Complexului Expozițional Romexpo.
În decursul celor două zile, timp în care s-a desfășurat conferința internațională de agricultură ecologică, au fost aduse în discuție teme de interes, cum ar fi piața produselor ecologice, noi tendițe, măsuri pentru reușita exportului de materii prime ecologice, agricultura ecologică, depozitarea corespunzătoare a producției sau sistemele de control din acest sector. Cuvântul de început l-a avut președintele Asociației Bio România, dl Marian Cioceanu, care a dorit să sublinieze importanța aceastei manifestări, prima de acest gen din România, menită să strângă laolaltă actori importanți din sectorul de agricultură ecologică.
„În Polonia, EkoConnect a reușit ca în 4 ani să facă din forumul organizat una dintre cele mai importante manifestări, reunind în special țările din nordul Europei. Forumul de agricultură ecologică din România va deveni în timp una dintre cele mai importante evenimente din sud-estul Europei”, a spus dl Cioceanu.
Forumul de Agricultură Ecologică este un eveniment cu un nivel nou și de înalte cunoștințe și informații pentru cei implicați în domeniul agriculturii ecologice. În același timp, evenimentul a fost un bun prilej de a întâlni noi parteneri din România și de peste hotare care își desfășoară activitatea în acest sector.
Teodora Aldescu, consilier superior pe agricultură ecologică din cadrul MAPDR, a dorit să precizeze că forumul este cea mai importantă manifestare de până acum din țara noastră. „Este cea mai importantă manifestare din sud-estul Europei și sper ca în urma concluziilor acestui seminar să identificăm măsurile necesare pentru dezvoltarea acestui sector, deoarece acum noi suntem în faza de pionierat. Trebuie să facem pași de mare nivel pentru a face față concurenței”, a afirmat dna Aldescu.
Peste tot în Europa, interesul consumatorilor pentru produsele ecologice este în continuă creștere. La nivelul UE, în anul 2008 veniturile obținute din comercializarea de produse ecologice au atins circa 16 miliarde de euro. Se poate observa că și România se aliniază la acest trend, consumul de produse ecologice fiind în creștere. Această creștere se referă în special la consumul de produse ecologice din piața internă, dar și la producția și exportul de produse ecologice neprocesate.
Mulți operatori români din agricultura ecologică (fermieri, procesatori și comercianți) au remarcat această dezvoltare și pașii ce au fost deja făcuți în organizarea acestei piețe și de aceea au început să fie interesați și să producă produse ecologice.
Cele mai frecvente întrebări la care aceștia caută răspunsuri sunt: Cum pot avea un succes mai mare pe piața de produse ecologice? Ce idei noi pot aplica în afacerea mea cu produse ecologice?
Cum pot identifica și intra în contact cu noile canale de distribuție, noile tipuri de produse atât în țară, cât și în străinătate? Președintele EcoMarket, dl Bernhard Jansen, a avut o prezentare intitulată „Agricultura ecologică – concept orientat spre viitor”. În expunerea dânsului, au fost aduse în discuție problemele pe care le întâmpinăm: pierderea terenului agricol, scăderea biodiversității și contaminarea, ca urmare a unor sisteme de producție neprietenoase cu mediul înconjurător. În acest context, agricultura ecologică poate avea un rol deosebit în rezolvarea acestor probleme.
O asociație puternică
Asociația Operatorilor din Agricultura Ecologică „Bio România” este persoană juridică română de drept privat, fără scop lucrativ, neguvernamentală și apolitică, independentă, constituită în septembrie 2008, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 26/2000. Asociația este constituită de 18 asociații, cooperative, societăți comerciale și producători individuali de produse ecologice și se dorește a fi un for care va milita pentru dezvoltarea agriculturii ecologice și pentru promovarea consumului de alimente sănătoase. Potrivit statutului asociației, printre membrii fondatori se numără: Asociația Bioagricultorilor din România „Bioterra” Cluj, Auger Petruș SRL, Biocoop-SIB Cooperativa de valorificare a produselor din agricultura ecologică, SC Eco Market SRL, Escar Prod SCA Brașov, Fundația „Patriarhul Avraam” București, Naturalia Impex SRL Ilfov, Shalom Biofood SRL Otopeni, Bioservice SRL Cluj, SC Integro Management Consult SRL și cercetătorul biolog Petre Mihail Alexandru Papacostea.
De la data înființării, s-a stabilit ca țintă finală ca Asociația Bio România să devină o organizație interprofesională capabilă să reprezinte și să susțină interesele tuturor tipurilor de operatori care practică agricultura ecologică sau care promovează produsele ecologice.
În acest scop, asociația urmărește să susțină identificarea operatorilor care aparțin aceluiași domeniu și să sprijine activ, prin consiliere, crearea organizațiilor profesionale pe fiecare domeniu de activitate (producție vegetală și animală, procesare, marketing, consultanță și promovare). Astfel, se va crea o organizație capabilă să propună, discute, negocieze și să armonizeze interesele tuturor membrilor, cu scopul final al dezvoltării agriculturii ecologice și al alimentației sănătoase prin produse ecologice, pentru protecția mediului și a consumatorului.
Asociația Bio România se bucură de sprijinul unui număr important de organizații și organisme private și de stat, atât din România, cât și din state europene cu o largă tradiție și experiență în domeniul agriculturii ecologice.
Printre organizațiile susținătoare din România amintim: Ministerul Sănătății Publice, Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Știinte Agronomice și Medicină Veterinară București, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași, Universitatea Ecologică din București, Societatea Română de Oncologie Comparată etc.

Organizații europene și internaționale: Asociația Bio Austria, Asociația ORA (Organic Retailers Association).
Pe termen scurt, Bio România dorește să devină un puternic partener de dialog cu autoritățile statului și să ajute la crearea condițiilor economice favorabile și în România, de dezvoltare a producției, procesării și comerțului cu produse ecologice românești. Acordarea fondurilor europene destinate agriculturii ecologice, alături de accesarea fondurilor structurale destinate producției și procesării produselor ecologice, este prioritatea majoră, pe termen scurt, a Asociației. Pe termen mediu și lung, prioritatea absolută este de a educa, informa și conștientiza populația României cu privire la agricultură, protecția mediului înconjurător și alimentație. Scopul educării și informării corecte, în primul rând a formatorilor de opinie și apoi a întregii populații a României, este acela ca fiecare cetățean român să poată alege un aliment, cunoscând toate efectele acestuia asupra sănătății personale și asupra sănătații mediului, iar fermierii să cunoască, în funcție de tipul de agricultură practicat, efectele roadelor muncii lor asupra sănătății oamenilor și naturii. În conjuctura creată, de schimbarea legislației și a atitudinii consumatorului față de alimentație și de starea de sănătate a populației, precum și de schimbările legislative, Asociația Bio România consideră că este momentul oportun pentru unirea eforturilor în susținerea acestui sector, care poate fi considerat unul strategic pentru protecția mediului și a consumatorului.
Ana Mustățea


































