Biserica creștină prăznuiește în fiecare an la 25 decembrie Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos. Vestea îmbucurătoare au adus-o îngerii păstorilor din Betleem, anunțându-i acest eveniment, cum consemnează evanghelistul Luca în Evanghelia sa, cap. 2,10-11. „Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot poporul; că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David, în Betleemul Iudeii, cum a profețit profetul Miheia, care a trăit în veacul al 2-lea înainte de Hristos, care în capitolul 5,1-2 a scris următoarele: «Și tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Conducătorul care va paște poporul meu Israel»” (text reprodus în Evanghelia după Matei, cap.
2,6). Împăratul roman Octavian August, prin recensământul pe care l-a ordonat și prin dispoziția ca fiecare să se înscrie la locul său de naștere, fără să știe, a confirmat implinirea profeției lui Miheia că Mesia se va naște în Betleemul Iudeii, căci aici își are originea familia sfântă. Scopul întrupării a fost mântuirea neamului omenesc, iar motivul a fost iubirea lui Dumnezeu tatăl, care „așa de mult ne-a iubit, încât a trimis pe Fiul Său ca tot cel ce va crede în El să nu piară, ci să aibă viața cea veșnică” (Ioan 3,16). Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om asemenea nouă, afară de păcat, ca să-l înalțe pe om la cer, să devină cetățean al împărăției cerurilor prin harul Său și astfel s-au pus temeliile mântuirii neamului omenesc. Nașterea Domnului nu este un eveniment comemorativ bimilenar, căci noi ne vom folosi de darul ce ni l-a adus prin nașterea Sa până la sfârșitul veacurilor. De aceea zicem: „Hristos se naște, măriți-L“ în prezent și nu că s-a născut, „căci Iisus Hristos, ieri și azi, și în veci, este același“ (Evrei 13,8). Deși s-a făcut om, Fiul lui Dumnezeu nu se naște ca om, ci se naște ca Dumnezeu, care a venit și ca om, și ca Dumnezeu: ca om, ca să păstorească poporul, iar ca Dumnezeu, ca să mântuiască lumea întreagă. Raiul s-a deschis, blestemul a dispărut. A venit pe pământ, întreg fiind în ceruri, întreg și pe pămânat. Fiind Dumnezeu, s-a făcut om fără să înceteze de a fi Dumnezeu. Nu s-a făcut Dumnezeu, ci era Dumnezeu, cum rostesc preoții rugăciunea când depun sfintele daruri pe sfânta masă după vohodul mare: „În mormânt cu trupul și în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu în rai cu tâlharul, pe scaun ai fost, toate umplându-le”. Și acum, dacă toate câte le avem, le avem de la Dânsul, căci El ne-a răscumpărat, El ne-a dat putința ca să ne putem împărtăși de roadele morții Sale de pe cruce, atunci și noi suntem datori să-L iubim din tot sufletul, din tot cugetul, din toată inima, din toate puterile. Să mergem la sfântul altar și să-i aducem daruri Celui ce s-a născut în ieslea din Betleem, nu aur, smirnă și tămâie, ci iubirea noastră și fapte ale iubirii“ (Ioan 13,35).
De sfintele sărbători ale Nașterii Domnului, să-L rugăm pe Domnul născut în ieslea din Betleem să binecuvânteze viața și casa noastră, iar Anul Nou să ne fie plin de harul Său, cu pace trainică.
Victor Vătămanu
