Gunoiul de grajd – sursă de creștere a fertilității solului

9 minute de citit

Gunoiul de grajd este un amestec alcătuit din dejecțiile solide și lichide ale animalelor și din așternut, care prezintă importanță ca sursă de azot, fosfor, potasiu, sulf și alte elemente nutritive.

Prin încorporarea gunoiului de grajd în sol, datorită acțiunii lui multilaterale se îmbunătățește aprovizionarea plantelor cu apă și substanțe nutritive, se intensifică activitatea microbiologică, se ridică fertilitatea solului și se creează condițiile cele mai bune pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.

Când este folosit rațional pe toate solurile, dar mai ales pe cele nisipoase, puterea de reținere a apei se mărește cu aproape 20%, fapt ce face ca în anii secetoși sporurile de recoltă pe aceste soluri să fie mai mari. De asemenea, materia organică bine descompusă, asociată cu materia organică mai grosieră, îmbunătățește însușirile solurilor argiloase, pe care le face mai permeabile pentru apă și aer, în medie cu 32-40%.

Importanța utilizării gunoiului de grajd

Gunoiul de grajd mărește capacitatea de tamponare a solului, conținutul de humus din sol și contribuie la formarea structurii solului, datorită creșterii coeziunii dintre particule. Gunoiul sporește puterea de reținere a substanțelor nutritive, pe care apoi le pune la dispoziția plantei, îmbogățește solul cu microorganisme folositoare, intensificând activitatea acestora. Prin descompunerile ce se continuă în sol, după introducerea sa, se mărește cantitatea de bioxid de carbon din sol, care, unindu-se cu apa, ajută la solubilizarea substanțelor nutritive.

Gunoiul de grajd constituie astfel o sursă suplimentară de bioxid de carbon.

Cu toată marea lui importanță, gunoiul de grajd nu este folosit cu deosebită grijă în toate zonele țării din cauza metodelor de pregătire și a aplicării incorecte, ceea ce duce la pierderi însemnate de substanțe nutritive. Puțini sunt aceia care mai consideră că în zonele de stepă și silvostepă folosirea gunoiului de grajd, precum și a altor îngrășăminte nu este rentabilă, întrucât ar da sporuri mici de recoltă, iar uneori ar produce diminuări de recoltă.

Dacă uneori se înregistrează scăderi de producție, acestea se datorează faptului că gunoiul de grajd nu a fost bine pregătit, ceea ce ar putea duce la “arderea semănăturilor” în anii secetoși, sau, dimpotrivă, “căderea cerealelor” datorită unei creșteri puternice datorate gunoiului.

Ținând seama de importanța pe care o are materia organică introdusă în sol ca factor energetic pentru microorganisme, este greșit să se creadă că o dată cu dezvoltarea industriei producătoare de îngrășăminte chimice importanța gunoiului de grajd va trece pe plan secundar. Cercetarea științifică și practica agricolă a multor fermieri au demonstrat că sporurile de recoltă cele mai mari se obțin atunci când se combină îngrășămintele chimice cu cele organice în cadrul tehnologiei de cultivare.

Gunoiul de grajd – îngrășământ complet

Cantitatea de gunoi de grajd ce se poate obține într-o gospodărie variază, în afară de numărul de animale și lungimea perioadei de stabulație, și în funcție de proporția componentelor din care este alcătuit (dejecții solide și lichide, alături de așternut). Gunoiul de grajd este considerat ca fiind un îngrășământ complet, deoarece în compoziția lui intră toate subsțantele care au luat parte la formarea masei vegetale, iar atunci când trec în organismul animal, ca și în timpul păstrării, suferă transformări parțiale, fără însă ca principalele elemente nutritive folosite ca îngrășăminte, (N, P, K) să se piardă decât într-o mică măsură.

O parte din hrana pe care o consumă animalele se digeră, intrând în circuitul sanguin, și apoi se transformă în noi țesuturi, substanțe funcționale, produse de rezervă sau în bioxid de carbon și apă. Dintre componentele de natură azotată, care au trecut din circuitul sanguin mai departe, azotul se elimină sub forma a diferiți compuși, prin urină, în afară de cel care participă la procesul de creștere (carne, oase, lână) sau la secreția laptelui. Azotul din dejecțiile solide și lichide – în afara excepțiilor arătate – corespunde cu cel din hrană. Comparativ cu hrana, dejecțiile solide și lichide sunt mai sărace în substanță uscată, care se consumă în procesele energetice și de respirație, și mai bogate în azot și substanțe alcaline.

Compoziția gunoiului de grajd care provine din amestecul dejecțiilor solide și lichide cu așternutul variază, în afară de calitatea acestora, și în funcție de cantitatea cu care fiecare component intră în acest amestec. Compoziția și raportul dintre dejecțiile solide și lichide variază foarte mult în funcție de felul și compoziția furajelor.

Un rol important pentru sănătatea animalelor, dar și pentru calitatea și cantitatea gunoiului de grajd îl are așternutul, prin materialul folosit, prin felul sub care se întrebuințează. Așternutul joacă un rol dublu, și anume: el trebuie să asigure mai întâi animalelor un culcuș moale, uscat și curat, și în al doilea rând, trebuie să rețină dejecțiile lichide, spre a le feri de pierderi. Materialul utilizat ca îngrășământ are și rolul de a reduce pierderile de substanțe care au loc în grajd, iar în timpul fermentării să mărească valoarea gunoiului de grajd prin varietate și prin cantitatea folosită zilnic.

Păstrarea gunoiului de grajd

Se realizează cu ajutorul platformelor unde are loc fermentarea, care constituie o condiție principală pentru o bună păstrare și pregătire a gunoiului. Platforma se construiește fie direct în câmp (la hotarele dintre tarlalele ce urmează a fi îngrășate) sau în curtea gospodăriei țărănești, la suprafața solului sau într-o săpătură (în special în zonele secetoase).

Viteza de fermentare a gunoiului și calitatea acestuia sunt condiționate de umiditatea, temperatura și aerisirea lui.

În mod practic, viteza și temperatura de fermentare se reglează prin gradul de îndesare și dimensiunile platformei și prin raportul dintre așternut și dejecțiile solide și lichide. În ceea ce privește fermentarea, există procedee de fermentare aerobe (la cald) și anaerobe (la rece). Gunoiul de grajd fermentat se poate duce la câmp în orice anotimp al anului. Cel mai indicat este însă a fi scos în câmp toamna sau eventual iarna, spre a impiedica pierderile de azot atunci când răspândirea se poate face cu mașini speciale (MIG). Răspândirea este bine să se facă în aceeași zi și imediat să fie încorporat în sol prin arătura de bază. Dacă nu există această posibilitate, este recomandat ca gunoiul să fie depozitat în grămezi mari, de circa 30-40 de tone, care se vor acoperi cu un strat de pământ, pentru a evita uscarea și pierderea de substanțe nutritive până în momentul executării arăturii. Este total neindicat a se depozita gunoiul de grajd în grămezi mici, mai ales iarna; în această situație se va împrăștia cât mai uniform pe sol. Datorită posibilităților mai mari de transport, se practică, în general, scoaterea gunoiului de grajd în câmp iarna. În acest caz, gunoiul se așază pe un loc mai ridicat, curățat de zăpadă, în grămezi mari, de 3,5-4 metri lățime, înalte de 1,5-2 metri, și bine îndesate. Aplicarea gunoiului de grajd în primavară – pentru culturile de primavară – cere ca acesta să fie bine descompus. Gunoiul mai puțin fermentat își continuă transformările în pământ, ceea ce face ca substanțele nutritive să fie puse la dispoziția plantelor mai târziu (între 3 săptămâni și 3 luni). Pentru culturile de toamnă care urmează după plante care părăsesc terenul devreme, transportul gunoiului de grajd se face vara, când se împrăștie uniform pe teren și se îngroapă în aceeași zi sub brazdă, o dată cu arătura. Când semănăturile de toamnă urmează după plante care părăsesc terenul târziu (porumb, floarea-soarelui, soia etc.) gunoiul se aplică în toamna precedentă – la plantele premergătoare – sau, în unele cazuri, o dată cu arătura adâncă făcută în vederea însămânțării cerealelor de toamnă.

Sporirea fertilității solului prin folosirea gunoiului de grajd

Adâncimea de încorporare în sol a gunoiului de grajd este determinată, în primul rând, de gradul lui de descompunere, de sol, climă și mai puțin de adâncimea de răspândire a rădăcinilor plantelor. Eficiența gunoiului de grajd crește mult mai mult atunci când se folosește împreună cu îngrășămintele minerale și, în special, cu cele fosfatice, mai ales pe solurile cernoziomice. Când gunoiul de grajd se utilizează împreună cu îngrășămintele minerale, dozele se pot micșora cu 25-50%, fără ca prin aceasta sporul de producție să scadă. La cerealele de primavară, eficiența gunoiului de grajd crește dacă în primăverile răcoroase se aplică împreună cu îngrășămintele fosfatice, iar în primăverile călduroase, cu îngrășăminte azotoase. În condițiile culturilor irigate, folosirea gunoiului de grajd, singur sau împreună cu îngrășăminte minerale, sporește producția cu 100-200%. Gunoiul, în acest caz, se poate aplica și sub formă semifermentată sau chiar cu un grad mai mic de

Cantități recomandate de gunoi de grajd

După cum am arătat, gunoiul de grajd este un îngrășămant complex, a cărui calitate poate fi foarte variată în raport cu o serie de factori (hrana animalelor, așternutul, metoda de fermentare etc.), ceea ce face ca și coeficientul de acțiune utilă pe tona de îngrășământ să fie diferit. În România, în medie se recomandă ca în zonele umede să se folosească o cantitate de gunoi de grajd semifermentat de 20-30 tone la hectar singur sau în amestec cu 30-40 kg la hectar de fosfor pentru cereale și 30-40 tone la hectar pentru restul culturilor tehnice și legumicole. În zonele secetoase, se recomandă, în medie, doze de 20 de tone la hectar și 40 de kg la hectar de fosfor pentru cereale, 30 de tone la hectar pentru plante tehnice și 40 de tone la hectar pentru culturile legumicole. Pe solurile nisipoase din zonele secetoase cantitatea de gunoi de grajd este de 15-20 de tone la hectar, îngrășarea repetându-se mai des, la 2-3 ani. Când gunoiul de grajd se găsește într-o stare înaintată de fermentare și reprezintă numai circa 25% din greutatea inițială se prezintă ca o masă pământoasă, cu aspect grăunțos, numită mraniță. Mranița se utilizează la executarea unor amestecuri de pământ, amestecuri organo-minerale, la acoperirea semințelor din răsadnițe și în pregătirea ghivecelor nutritive și a îngrășămintelor granulate.

descompunere. Acțiunea gunoiului de grajd în primul an este în legătură și cu formele de azot, fosfor, potasiu și alte elemente nutritive care se eliberează din cantitatea totală aflată în acesta. În ceea ce privește azotul, numai o mică parte este folosită de plante în primul an, restul trece sub forme accesibile în anii următori, reflectându-se ca acțiune ulterioară a gunoiului de grajd. În privința coeficientului de folosire a fosforului și a potasiului din gunoiul de grajd, acesta este mai mare în primul an decât din îngrășămintele minerale, când se asimilează chiar 50% din totalul fosforului, iar potasiul este chiar mai mult valorificat decât cel aplicat prin îngrășăminte minerale, toate acestea în funcție de condițiile climatice ale anului de cultură.

Eficiența aplicării gunoiului de grajd în condițiile țării noastre variază la aceeași plantă, în afară de doza de gunoi, și de tipul de sol pe care se cultivă planta. Sporirea fertilității solului prin folosirea gunoiului de grajd se datorează și acțiunii lui pozitive asupra dezvoltării unei flore microbiene favorabile.

Victor Vătămanu

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Citește și articolele din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani