
La data de 28 ianuarie a.c., la Slobozia, a avut loc un simpozion de prezentare a hibrizilor Limagrain și a produselor de protecția plantelor marca BASF. Evenimentul a fost organizat de Expur SA, una dintre cele mai mari societăți din domeniul procesării oleaginoaselor, care, începând cu acest an, a decis, pentru a fi mai aproape de fermieri, să desfășoare și activitatea de distribuție a inputurilor necesare în agricultură. La seminar au participat peste 100 de agricultori.
În deschidere, a vorbit dl Richard Randag, președintele Expur SA, care a dorit să precizeze că pentru campania de primăvară pune la dispoziția fermierilor interesați anumite soluții de prefinanțare. De asemenea, dânsul a accentuat faptul că, în cei 14 ani de activitate în România, societatea a dovedit seriozitate și profesionalism în relația cu agricultorii. Compania franceză producătoare de semințe Limagrain a avut o prezentare care a cuprins istoricul firmei și oferta anului 2010 la hibrizii de porumb și floarea-soarelui.
Prezentă în peste 150 de țări, cu filiale în 66 și având peste 6.000 de angajați, Limagrain ocupă poziții de lider la anumite culturi agricole. De exemplu, la porumbul pentru siloz ocupă locul 1 în Franța, dar și în Europa, iar la floarea-soarelui ocupă locul 3.
Pierre Jarreau, directorul pentru România al Limagrain, a prezentat hibrizii de porumb din acest an, subliniind faptul că LG este singura societate din țară care a demarat un program de cercetare privind rezistența plantelor la stresul provocat de seceta prelungită, cu scopul obținerii unor varietăți rezistente la stresul hidric, cu randament de producție ridicat, ușor de recoltat și care pierd rapid apa din bob.
În țară, astfel de studii se fac la Caracal (județul Olt) și la Mircea Vodă (județul Constanța). În lume, LG mai deține alte cinci centre de cercetare: Texas (SUA); Rancagua (Chile); Cremona (Italia); Nerac (Franța) și Szeged (Ungaria).
„După doi ani de testări în condiții specifice de stres hidric, LG vine cu noi hibrizi creați special pentru aceste zone.
LG 33.50 și LG 34.88 sunt hibrizi de porumb ce prezintă rezistență maximă la condițiile de secetă prelungită”, a precizat dna Alina Crețu, directorul de marketing și comunicare al companiei.
LG 33.50 este un hibrid simplu, semitimpuriu; cu plante de înălțime medie, bine dezvoltate; cu randament crescut și o foarte bună stabilitate; cu un comportament bun la stresul hidric; cu rezistență bună la cădere; toleranță bună la boli (Ustilago); cu un drydown rapid, cu umiditate la recoltare foarte scăzută.
Densitatea recomandată la neirigat este de 55.000-65.000 pl/ha.
LG 34.88 este un hibrid simplu, genetică de tip dentat, cu utilizare pentru boabe; plante înalte; stay-green excelent; tulpina și rădăcina sunt foarte puternice; potențial de producție foarte mare; umiditate scăzută la recoltare pentru grupa sa de maturitate; toleranță generală bună la boli în perioada recoltării; comportament bun în condiții de secetă pe soluri brune. Densitatea recomandată la neirigat este de 55.000-65.000 pl/ha.
În cadrul simpozionului, Pierre Jarreau a mai prezentat hibrizii de porumb LG 32.32, pe care l-a recomandat pentru cultura dublă; LG Fantastic, pretabil pentru obținerea de mălai; LG 23.06, ce prezintă stabilitate în producție; LG 33.30, cu un comportament agronomic excelent; LG 33.62; LG 33.95, care ocupă locul 1 în vestul țării și în Bulgaria; LG 34.75, ameliorat în SUA și cultivat cu bune rezultate la Tulcea; LG 35.35, cu toleranță bună la secetă; LG 35.62, recomandabil pentru siloz, și hibridul Coventry, ce prezintă un comportament excelent în condiții de irigare.
Hibrizii LG de floarea-soarelui au fost prezentați de Markus Salmen, director zonal pe partea de sud-est a țării, care, pentru început, a trecut în revistă principalele caracteristici ale acestora. Acestea sunt: capacitate de fecundare totală și în condiții de arșiță; productivitate mărită; rezistență la atacul de mană; toleranță la Macrophomina; rezistență la atacul de Orobanche peste rasa F; toleranță la atacul de Sclerotinia și Phomopsis, precum și stabilitate în raportul ulei-productivitate.
Noutatea din gama hibrizilor de floarea-soarelui convenționali este LG 55.80, un hibrid semitimpuriu cu talie medie; plante uniforme, cu calatidiul mediu, bine fecundat și portul semiînclinat; conținut ridicat în ulei; rezistent la noile rase de mană și cu o toleranță bună la Phomopsis și Sclerotinia; flexibilitate bună în condiții diferite de cultură; rezistență la rasele de lupoaie mai virulente decât rasa F. Densitatea recomandată este de 50.000-55.000 pl/ha.
„La floarea-soarelui, după 5 ani de performanță maximă în România cu hibridul convențional LG 56.65, acum avem o variantă CLEARFIELD și una High-Oleic”, a precizat dna Crețu.
Hibrizii LG de tip CLEARFIELD sunt recomandați pentru terenurile infestate cu buruieni, reprezentând soluția pentru a obține rezultate competitive pe aceste terenuri.
Prin sistemul de producție CLEARFIELD se combină erbicidul Pulasar 40 cu sămânța de floarea-soarelui LG (Rimisol, LG 56.63 CL, LG 56.58 CL, LG 55.43 CL) care este rezistentă la acest produs. Din gama hibrizilor CLEARFIELD, noutatea este LG 55.43 CL – un hibrid semitimpuriu cu talie medie/înaltă; plantele sunt uniforme; stay-green bun; calatidiul este bine fecundat și portul semiînclinat; rezistență genetică la Orobanche cumana, rase mai virulente decât rasa F; toleranță bună la Phomopsis și Sclerotinia; flexibilitate bună în condiții diferite de cultură; potențial genetic de producție ridicat. Prin tratamentul cu produsul Pulsar 40, hibridul este rezistent la toate rasele de lupoaie.
Alte beneficii obținute prin tehnologia CLEARFIELD au fost prezentate de dl Viorel Ionescu, director zonal la BASF.
„Cu ajutorul erbicidului Pulsar 40 combatem atât buruienile dicotiledonate și monocotiledonate, cât și parazitul Orobanche cumana în zonele cu probleme. Constanța și Tulcea sunt principalele regiuni în care sunt probleme cu lupoaia, însă aria sa de atac se extinde”, a precizat dl Ionescu.
Doza de erbicid recomandată la unitatea de suprafață este de 1,2 l și, ca moment de aplicare, trebuie administrat în postemergență timpurie, când plantele de floarea-soarelui au între 4 și 8 frunze adevărate. Erbicidul se folosește numai la hibrizi de floarea-soarelui de tip CLEARFIELD, toleranți la Pulsar 40.
În cadrul evenimentului, dl Angelo Niculescu, specialist loturi experimentale la BASF, a explicat conceptul AgCelence, ce înseamnă „Agricultură” și „Excelență”, și care conține trei produse de ultimă generație, cu aplicatibilitate la patru culturi. Produsul Pictor este un fungicid recomandat culturilor de rapiță și floarea-soarelui. Conține două substanțe active (boscalid și dimoxystobine) pentru a avea o acțiune mai puternică în combaterea următoarelor boli: Alternaria, Botrytis, Phoma, Phomopsis și Sclerotinia. Doza recomandată de aplicare este de 0,5 l/ha.
„În urma tratării lanurilor de floarea-soarelui cu fungicidul Pictor, s-a înregistrat un spor de producție de până la 800 kg/ha”, a afirmat dl Niculescu.
Pentru combaterea bolilor specifice cerealelor, BASF recomandă produsul Allegro (kresoxim methyl + epoxiconazole), deoarece are o eficacitate de durată, este flexibil, protector și curativ, mărește fotosinteza, protejează recolta de stres și previne coacerea prematură. La cultura grâului, doza recomandată este de 0,75 l/ha, iar pentru orz este de 1 l/ha.
Cel de-al treilea produs care face parte din conceptul AgCelence este Opera. „Este un produs care a fost testat înainte de a fi pus pe piață, fiind, în principal, omologat pentru combaterea Helminthosporium turcicum, dar are acțiune asupra tuturor bolilor întâlnite la porumb”, a precizat dl Niculescu.
Fugicidul Opera se poate aplica în două faze, una timpurie, în doză de 1 l/ha, iar cealaltă târzie, în doză de 1,5 l/ha.
Pe scurt, prin AgCelence se obțin următoarele avantaje: producție și calitate mărite; toleranță la stres și un control eficient al bolilor.
Ana Mustățea


































