Ing. Eugenia Ionescu, SC Euro Tehno Grup SRL Pitești
Pentru a putea asigura un ambient cât mai apropiat de cel al provenienței fiercărei specii de plante, este de o importanță majoră cunoașterea zonei de origine. Astfel, informațiile despre originea și mediul natural ale plantei permit efectuarea lucrărilor de plantare, transplantare, întreținere și îngrijire ale florilor. Factorii de mediu – lumină, temperatură, aer, apă – joacă un rol important în creșterea și dezvoltarea plantelor. Cerințele lor față de acești factori diferă foarte mult în funcție de gen, varietate, cultivar (soi sau hibrid).
Lumina
Este un factor indispensabil pentru dezvoltarea plantelor; se poate observa cu ușurință că vârfurile lăstarilor se îndreaptă întotdeauna către o sursă de lumină.
Ca urmare a insuficienței acestui factor, planta nu mai crește normal. Corectarea acestui lucru se poate realiza prin rotirea ghivecelor, dar acestea trebuie manipulate cu multă atenție. Astfel, rotirea nu trebuie executată la 180 de grade, ci puțin câte puțin pentru ca în decursul unei luni să se efectueze o rotire completă. Sunt și plante de interior care fac excepție de la această regulă, cum este cazul cactusului Zygocactus truncatus (Nu ma deranja), căruia în momentul rotirii ghiveciului îi cad florile și bobocii florali. La alte plante, cum sunt Gardenia, Camelia, Begonia, Azaleea, mișcarea de rotire a ghiveciului este interzisă deoarece această operație duce la căderea atât a florilor, bobocilor, cât și a frunzelor. Cele mai multe flori de cameră iubesc lumina, dar trebuie ferite de bătaia directă a rezelor solare, în mod deosebit la orele amiezei. Iarna se recomandă ca plantele decorative prin flori să fie așezate în spații cu multă lumină.
În general, plantele cu flori necesită o cantitate mai mare de lumină comparativ cu plantele ornamentale prin frunze.
Temperatura
În ceea ce privește temperatura, aceasta trebuie corelată cu lumina și umiditatea.
Astfel, un spațiu în care temperatura este mare trebuie să fie și bine luminat, deoarece căldura accelerează procesele de creștere, dar numai cu ajutorul luminii planta poate să sintetizeze și să acumuleze noi energii. Îngălbenirea bruscă a frunzelor și căderea lor sunt o consecință a variațiilor frecvente de temperatură, iar alternanța de la zi la noapte nu este benefică plantelor, ea conducând la oboseală și chiar la moartea acestora. Temperatura nocturnă ideală pentru o bună creștere și dezvoltare a plantelor trebuie să fie cu 3-4 grade mai mică decât cea din timpul zilei. Temperatura substratului din vasele în care trăiesc plantele prezintă o importanță deosebită. Sistemul radicular are nevoie de o temperatură constantă, iar trecerile bruște de la cald la rece și invers dăunează. Astfel, într-un pământ rece, absorbția apei și a hranei este mult diminuată sau, de cele mai multe ori, întreruptă, aspect care conduce la ofilirea plantelor. În sezonul rece se recomandă asigurarea unei temperaturi optime, precum și evitarea apariției unei diferențe mari între temperatura din ghiveci și cea a mediului ambiental.
Aerul
Plantele de orice fel au în permanență nevoie de aer proaspăt pentru susținerea proceselor de respirație și fotosinteză.
Aerisirea camerelor în care sunt așezate plantele este o condiție esențială pentru desfășurarea unei dezvoltări normale. Se recomandă evitarea aerului cald și uscat deoarece acesta stimulează apariția unor dăunători periculoși, cum ar fi: păienjeni, păduchi lânoși și țestoși, acarieni, tripși, și poate duce la brunificarea și căderea prematură a frunzelor. În plus, aerul cald și umed favorizează apariția agenților patogeni și, în mod special, a ciupercilor.
În cadrul lucrărilor de îngrijire a plantelor de interior, trebuie acordată o atenție deosebită și substratului de cultură. Acesta trebuie să fie afânat și permeabil, precum și destul de aerisit pentru a permite rădăcinilor să respire normal. În situația în care aerul lipsește din substrat, planta este sortită pieirii.
Ridicarea umidității aerului necesar plantelor se poate realiza prin: pulverizarea acestora cu apă, ștergerea frunzelor cu o cârpă curată și umedă, așezarea ghivecelor în farfurii în care s-a pus un strat de: pietriș, turbă fibroasă, perlit, granule, introducerea ghivecelor în vase-mască (vase mai mari și fără orificii de scurgere a apei), îmbrăcarea într-un strat gros de mușchi a tutorilor de susținere a plantelor agățătoare ca: Monstera, Ficus, Hedera, Scindapsus.
La fel ca și omul, planta este un organism viu căruia trebuie să i se asigure un minimum de condiții pentru o creștere și dezvoltare normale.
Apa
Viața unei plante este condiționată de prezența apei în țesuturile ei. Astfel, excesul de apă elimină oxigenul necesar rădăcinilor, iar acestea se asfixiază și încep să putrezească, iar în final planta moare.
O întrebare pusă frecvent de iubitorii de plante este ,,la cât timp trebuie udată?’’. Necunoscătorii vor răspunde că intervalul la care se aplică o udare este de 2-3 zile, însă specialiștii sunt rezervați în a da o soluție concretă. Pentru fiecare specie în parte udările se aplică în funcție de mărimea și vigoarea plantei, starea ei de creștere sau de repaus, microclimatul în care trăiește (caldură, lumină), tipul de pământ, precum și mărimea ghiveciului.
Pentru aplicarea unei udări cât mai corecte trebuie verificat pământul de la suprafața ghiveciului. Dacă acesta prezintă o culoare închisă, este reavăn și puțin ud, planta nu are o nevoie imediată de apă. În cazul în care udarea se aplică mai rar, apa pătrunde mai bine în substrat, iar în situația în care udările se efectuează des și cu norme reduse de apă, pământul rămâne umed la suprafață, dar în profunzime este uscat.
În perioada de vegetație activă, respectiv primăvară-vară, plantele cu flori necesită udări dese, astfel ca pământul din ghivece să nu se usuce niciodată. Unele specii, cum ar fi: Azaleea, Spathiphyllum, preferă udările dese, dar sunt și plante care au cerințe mari de apă, dar în același timp se pot adapta și la perioade scurte de secetă: Phoenix, Washingtonia, Chrysalidocarpus.
Pe parcursul repausului vegetativ (sezonul rece) udatul se execută mai rar și cu cantități mai mici de apă pentru a se evita uscarea profundă a substratului.
O plantă amplasată într-un spațiu bine încălzit și în care soarele bate mai mult timp pe parcursul zilei va consuma o cantitate mai mare de apă decât una așezată la umbră sau într-o cameră neîncălzită.
Pentru o udare eficientă se recomandă să se țină cont de substratul de cultură folosit, precum și de calitatea și temperatura apei utilizate.
După aplicarea udării, pământul nu trebuie să rămână mult timp umed și să devină mâlos, de aceea se recomandă ca substratul să conțină un amestec de turbă, pământ de frunze, mraniță, nisip.
Un substrat de calitate inferioară are consecințe grave asupra plantei deoarece apa nu poate pătrunde și nu este bine drenat.
Apa de ploaie este recomandată pentru a fi folosită la udarea plantelor decorative.
Apa potabilă, care conține mult clor și alte substanțe dezinfectante, dăunează plantelor. Pentru a putea fi folosită, aceasta trebuie lăsată o perioadă de 2-3 zile în vase deschise pentru evaporarea substanțelor, pentru depunerea excesului de săruri și pentru obținerea unei temperaturi optime la udare.
Temperatura apei prezintă o importanță majoră. Aceasta trebuie să aibă aceeași valoare cu cea a camerei în care se găsesc plantele.
Pentru majoritatea speciilor de plante decorative se recomandă ca udarea să se aplice direct pe substrat, situație în care apa pătrunde repede, iar sustanțele hrănitoare sunt mai bine repartizate la nivelul sistemului radicular. Sunt însă și specii ca: Gloxinia, Saintpaulia care preferă ca apa să se aplice în suportul ghiveciului.
Substratul de cultură are un rol important în asigurarea stării de sănătate a plantelor.
Marea majoritate a plantelor de interior sunt acidofile. Acestea au nevoie de un pământ cu un pH de 5-6,5, cum este: turba, pământul de frunze. Unele plante, precum Camelia, Hortensia, Bromelia, preferă un substrat numai pe bază de turbă, altele, cum sunt Sanseviera și leandrul, preferă solurile mai grele, care fixează bine elementele nutritive.
Din cauza spațiului restrâns pe care îl au plantele de interior, comparativ cu zonele de proveniență, și locul de unde își procură hrana este limitat.
Pentru o fertilizare cât mai corectă se va evita administrarea de îngrășământ în situația în care plantele sunt bolnave sau atacate de dăunători, precum și în perioada de repaus vegetativ. Frecvența fertilizărilor este dată de vigoarea plantei, precum și de ritmul de creștere a acesteia. Concentrația soluției de îngrășamânt suportată de cele mai multe plante este de 0,1-0,2, respectiv 1-2 grame de îngrășământ la un litru de apă.
Nicoleta Burtan
