În România, ameliorarea porumbului a început prin folosirea selecției în masă, după cum afirma Moșneaga în anul 1957.
Primele lucrări sistematice de ameliorare la porumb s-au efectuat de către persoane particulare, respectiv în anul 1885 de Lazaar Laszlo și 1902 de M. Varady, care au creat două soiuri ameliorate de porumb.
După 1910, au început să fie obținute rezultate și la instituții de stat, iar în 1930 responsabilitatea pentru ameliorarea porumbului a revenit Institutului de Cercetări Agronomice al României, creat în anul 1928, când au început să fie analizate soiurile existente și zonarea lor.
Pentru început, hibridarea ca metodă de ameliorare s-a folosit pentru crearea de hibrizi între soiuri. În anul 1935, a fost creat primul hibrid de porumb de către Constantin Calniceanu, iar în 1954, Vladimir Moșneaga creează cinci hibrizi, care au fost extinși în cultură.
Ameliorarea prin consangvinizare începe, în anul 1933, la București și apoi la Câmpia Turzii.
Anul 1957 reprezintă anul de referință pentru ameliorarea hibrizilor de porumb din România, prin crearea Institutului de Cercetări pentru Cultura Porumbului la Fundulea și a celor cinci stațiuni experimentale (Săftica, Simnic, Ceala, Turda și Podul Iloaiei), care au avut ca obiectiv central promovarea hibrizilor dubli, după cum afirma Giosan, în anul 1957.
Extinderea hibrizilor dubli în agricultură, până la generalizarea lor în anul 1964 și perfecționarea tehnologiilor de cultură au determinat dublarea producției medii de porumb la hectar.
Pentru crearea de hibrizi autohtoni mai bine adaptați la condițiile specifice ale României s-a organizat un program național de ameliorare a porumbului.
În anul l962, se înființează Institutul de Cercetări pentru Cereale și Plante Tehnice Fundulea, prin unificarea Institutului de Cercetări Agronomice din România și a Institutului de Cercetări pentru Cultura Porumbului, care, alături de cele 13 stațiuni de cercetare, au determinat o puternică dezvoltare a cercetărilor de genetică și ameliorare a porumbului, ceea ce a dus la obținerea de hibrizi performanți și diversificați, corespunzători condițiilor naturale foarte diferite din România.
Sarca (1982) afirma că încă de la prima încercare de evaluare a progreselor genetice s-a evidențiat faptul că cele mai importante sporuri de producție au fost obținute prin înlocuirea soiurilor și populațiilor cu hibrizi dubli și prin extinderea în producție a hibrizilor simpli și triliniari. În ultima perioadă, se constată o diminuare drastică a producției din cauza deficiențelor grave în aplicarea tehnologiilor de cultură, iar după 1990, folosirea ca sămânță a hibrizilor din generația F2 pe 30-50% din suprafața semănată cu porumb.
Obiectivele ameliorării porumbului în România
Cele mai importante obiective de ameliorare a porumbului sunt: capacitatea de producție, stabilitatea producției și calitatea producției.
Capacitatea de producție este cel mai prioritar obiectiv, cu cea mai mare contribuție la eficiența economică a culturii de porumb. La ameliorarea acestui obiectiv contribuie majoritatea însușirilor caracteristice ale ideotipului de porumb, legate de energia germinativă, creșterea și dezvoltarea armonioasa a plantei, exprimarea componentelor producției, de toleranța la factorii nefavorabili de natură climatică, biotică și tehnologică.
Stabilitatea producției se realizează prin homeostazie genetică, dar și prin toleranța la condițiile de stres.
Toleranța la factorii nefavorabili de natură ecologică este determinată de reacția hibrizilor la acțiunea temperaturilor scăzute, la secetă și arșiță și la diferite accidente climatice. Prin activitatea de ameliorare se urmărește o reacție de limitare a gravității leziunilor produse, creșterea capacității de refacere a organelor afectate și de revenire la starea inițială a funcțiilor fiziologice afectate.
Tehnologia modernă de cultivare a porumbului presupune creșterea densității plantelor, a dozelor de azot și recoltarea mecanizată a porumbului, ceea ce se realizează prin folosirea unor hibrizi uniformi și cu o capacitate de producție ridicată, mai rezistenți la căderea și frângerea tulpinilor, la boli și dăunători și la creșterea frecvenței plantelor sterile.
Troyer (1990) consideră că pentru a evita spargerile boabelor la recoltatul mecanizat este indicat a promova hibrizi mai timpurii și cu bobul mai sticlos. Este, de asemenea, necesară testarea hibrizilor privind erbicidele folosite, dozele ce pot fi aplicate și toleranța genotipurilor, acolo unde variabilitatea reacției genotipurilor o permite. Pentru a putea aplica lucrări minime ale solului, ducând astfel la modificarea numărului și structurii buruienilor, regimului aerului, apei și temperaturii, acidității și substanțelor nutritive din sol sunt necesari hibrizi cu însușiri specifice.
Bărbulescu (2000) consideră că un obiectiv de ameliorare important este toleranța la factorii biotici locali, reprezentați de bolile și dăunătorii care produc pagube frecvente. Calitatea producției este estimată prin însușirile fizice și compoziția chimică a boabelor și prin lipsa unor produse reziduale. Principalele însușiri fizice sunt masa medie de boabe, masa hectolitrică, starea fizică, puritatea, consistența și culoarea boabelor.
Pentru obiectivul de ameliorare ce vizează conținutul în grăsimi și proteine este necesară asigurarea cu hibrizi cu o capacitate de productie și alte însușiri la nivelul hibrizilor comuni, dar cu un conținut ridicat fie de grăsimi, fie de proteine și cu proteină de calitate superioară. Pentru industria amidonului și alcoolului este important să dispună de hibrizi de porumb care să aibă un conținut ridicat de amidon și însușirile tehnologice pentru fabricarea amidonului.
Porumbul zaharat sau dulce, Has (1999) îl consideră „o legumă valoroasă și ieftină, folosită în stare proaspată sau conservată“ și de aceea este necesar ca obiectivele ameliorării să fie: precocitatea, calitatea, mărimea, forma și uniformitatea știuleților și principalele însușiri agronomice.
Mureșan (1967) și Bica (1969) considerau că pentru porumbul de floricele obiectivele de ameliorare sunt: capacitatea de producție, principalele însușiri agronomice și în mod deosebit capacitatea de expandare. Porumbul pentru masă verde și siloz este o cultură eficientă, ale cărei obiective de ameliorare sunt: producerea de recoltă maximă și stabilă de materie organică digestibilă, să fie ușor de recoltat și păstrat, să fie gustoasă, nutritivă și consumată de animale în cantitate mare.
Printre obiectivele de ameliorare a porumbului, de mare importanță este eficiența producerii de semințe cu însușiri de calitate superioară, de aceea liniile consangvinizate trebuie să fie viguroase, productive, rezistente la căderea și frângerea tulpinilor, la boli și dăunători, tolerante la temperaturi scăzute, la secetă și arșită și stabilitate în manifestarea androsterilității citoplasmatice.
Zonarea hibrizilor
Bălteanu și Barnaure (1979) considerau că teritoriul României este împărțit în șase zone de cultură a porumbului, zone ce se deosebesc între ele prin condițiile de climă.
La zonarea hibrizilor este necesar ca fiecăre producător agricol să poată beneficia de hibridul pe care îl consideră potrivit pentru zona unde este cultivat porumbul; acolo unde există o suprafață mai mare este necesar a se cultiva 2-4 hibrizi, diferiți între ei ca durată de vegetație, pentru a obține o eșalonare a perioadei de recoltare.
Suprafețele ce urmează a fi cultivate cu grâu trebuiesc semănate cu hibrizii cei mai timpurii de porumb aflați pe piața semințelor din România.
Hibrizii semitardivi și tardivi trebuiesc cultivați cu precădere pe terenuri fertile, profunde, cu apă freatică mai la suprafață, pe aluviuni, cernoziomuri freatic umede; în zonele secetoase ale țării și pe terenurile alcaline se vor cultiva hibrizi mai timpurii cu o grupă de vegetație decât cea recomandată pentru zona ecologică; în cadrul unui areal mai întins, hibrizii se vor repartiza ținând cont de climă, în special de temperatură.
Pe suprafețele irigate se vor cultiva hibrizi cu mare capacitate de producț ie, în special din grupa hibrizilor tardivi, care trebuie să ocupe 40-50% din suprafața irigată. Dacă după porumb se va semăna grâu, este necesar ca pe suprafețele irigate să se semene hibrizi de porumb din grupe de precocitate mică, dar cu potențial mare de producție. Pentru culturile duble, sunt necesari hibrizi de porumb extratimpurii adaptați zonei din grupele de precocitate 90 sau 100. De aceea pe piața semințelor se regăsesc diferiți hibrizi de porumb creați special pentru anumite zone ale țării.
Fără îndoială ca în prezent România dispune de un sortiment valoros de hibrizi care acoperă în condiții corespunzătoare toate zonele de cultivare a porumbului. Numai în perioada 1990-2001 s-au înregistrat 50 de hibrizi, mulți dintre aceștia aflându-se printre preferințele producătorului agricol privat din România.
Din grupa hibrizilor foarte timpurii fac parte Montana, Bucovina, Doina, Nordic, Milenium.
În grupa hibrizilor timpurii regăsim Turda 160, Ciclon, Elan, Dana, Turda 200 Plus, Turda SU 182.
Hibrizi semitimpurii sunt Podu Iloaiei 110, Andreea, Oana, Roxana, Saturn, Turda Super, Minerva, Neptun, Milcov, Oituz, Ileana, Turda Super 210.
În grupa hibrizilor cu perioadă de vegetație mijlocie există Fundulea 322, Rapid, Vultur, Șoim, Opal, Ovidiu, Rapsodia, Pandur, Fulger, Partizan, Paltin, Panciu, Premier.
Dinn grupa hibrizilor semitardivi fac parte Fundulea 376, Octavian, Danubiu, Olt, Safir, Orizont, Granit, Faur, Campion, Star.
Grupa hibrizilor tardivi cuprinde Fundulea 365, Fundulea 410, Temerar, Cocor, Campion.
Ameliorarea porumbului ca știință și artă este o îndeletnicire laborioasă și complexă, care cere multe eforturi materiale și umane, o muncă metodică și asiduă, dusă cu competență, pasiune și inspirație, dar care oferă în schimb satisfacții deosebite atât amelioratorilor, cât și cultivatorilor, dacă este corect desăvârșită în producerea de sămânță și susținută de o tehnologie de cultură adecvată cerințelor hibrizilor.
Victor Vătămanu
