Civilizația umană nu poate să se mulțumească și, cu atât mai mult, să prevestească un viitor mai „curat” numai prin ideea reîntoarcerii la natură și a renunțării la avantajul civilizației industrializate. Călin Georgescu consideră că nu civilizația propriu-zisă ar fi cauza deteriorării mediului ambiant, ci modul neștiințific prin care omul a intervenit în natură, neținând seama de consecințele actelor sale. Pentru etapa imediat următoare este necesar ca intervenția omului să nu afecteze echilibrul ecologic, iar această intervenție să nu se facă decât după o documentare precisă și o mare prudență în aplicarea măsurilor.
În acest context, operațiunile de asanare a terenurilor mlăștinoase, a bălților și lacurilor naturale etc. sunt deseori dereglatoare, cu enorme consecințe imprevizibile pe termen lung.
Întreaga faună și floră din zonele umede este în pericol atunci când habitatul ei natural este alterat sau distrus. Când lucrările de desecare sunt asociate cu defrișarea pădurilor sau a pâlcurilor de arbori, învecinate cu zonele umede, dezechilibrul biologic se maximizează.
Păsările și animalele cu blană din zonele umede constituie resurse importante pentru venitul financiar al fiecărei țări, în ceea ce privește fondul de vânătoare, care de multe ori poate da un randament superior față de un teren agricol rezultat din desecarea aceleiași zone.
Pe de altă parte, locurile de cuibărit și zonele de migrație sunt elemente importante pentru speciile care trăiesc numai o dată cu zonele umede și care, odată distruse necontrolat, pot avea repercusiuni asupra țării respective, dar și asupra altor țări.
În acest sens, este demn de remarcat Delta Dunării, ca loc de refugiu pentru aproximativ 300 de specii de păsări ce sosesc din diferite colțuri ale lumii (Asia, Africa, Europa), delta noastră fiind pentru ele un uriaș refugiu în calea migrației, unul dintre puținele locuri de acest gen din lume.
Cu toate acestea, Delta Dunării are însă de suferit în primul rând de pe urma acțiunii necontrolate și fără rost a desecării, prin unele lucrări de îmbunătățiri funciare.
Un alt exemplu îl constituie tundrele nordice, unde cuibăresc majoritatea palmipedelor și unde, deși modificarea habitatelor de către om este neînsemnată, mediile către care migrează toate aceste păsări acvatice, o dată cu sosirea anotimpului rece, se restrâng mereu.
Astfel, aglomerarea păsărilor este considerabilă, iar ca exemplu putem arăta că numai în Olanda se întâlnesc 500-600 mii de păsări migratoare pe mlaștinile din această țară.
Pe lângă rolul de rezervor natural biologic, zonele umede au funcții esențiale în echilibrul hidrologic și climatic al unei regiuni. Ca efect, cu atât mai mult în asociație cu zonele umede împădurite, se opun scurgerii rapide, obligând apa să se infiltreze, iar solul să rețină din abundența complexul organic, adică humusul viitor.
În acest mod, putem considera că zonele umede reglează sau ajută la circuitul apei în natură, prin regimul apelor. Mai mult decât atât, iarna, aceste zone umede rețin importante mase de apă, limitând astfel pericolul umflării subite în timpul viiturilor, fiind deci un baraj natural cu un absorbant.
După primăvară, o dată cu sosirea verii, ele alimentează în mod regulat râurile și cursurile de apă, constituind astfel surse de apă. Desființarea acestor zone umede se poate traduce imediat prin scăderea excesivă a nivelului apelor freatice și foarte repede poate conduce la secarea acestora.
Un alt rol al zonelor umede în cadrul geosistemului îl constituie bioproductivitatea lor primară, ceea ce s-ar traduce, conform datelor de cercetare agricolă, în 22 tone/hectar/an masă organică uscată. Tot zonele umede reglează microclimatul, reducând, în special, variațiile de temperatură. Este suficient numai să observăm pe timp friguros aburul ce se degajă din mlaștini și bălți, apa cedând atmosferei caldura ce o stochează în perioadele caniculare din timpul verii. După secarea anumitor bălți în scopul extinderii agriculturii, se constată o accentuare a secetei în terenurile învecinate, iar adeseori aceste zone umede au o importanță economică mai mare decât terenurile agicole obținute prin desecarea lor. Putem spune că au avut un rol important economic în cazul multor bălți sau ghioluri din țara noastră, amintindu-le aici numai pe cele din Lunca Dunării, toate cu suprafețe apreciabile de peste 10 mii de hectare (Nedeia, Potelu, Suhaia Greaca, Călărași, Brateș etc.) și toate culminând cu Delta Dunării. Numai intervențiile antropice survenite în ultimul secol au provocat distrugerea cadrului originar al ecosistemelor din Lunca Dunării, prin reducerea acestuia de la aproximativ un milion de hectare la 572 mii de hectare, și chiar mai puțin, adică în proporție de 60%.
În prezent, mediul originar al ecosistemelor din Lunca și Delta Dunării este deja alterat în proporție de 75%.
Totuși, mulți oameni de știință au sesizat efectul randamentului economic ridicat al zonelor umede, trecând chiar la reconstrucția ecosistemelor din bălți, iar efectul acestor măsuri a fost salutar.
Trecând peste exemplele semnificative din alte zone ale globului, amintim cazul din România al Lacului Greaca, a cărui desecare a început în jurul anilor '70.
Eforturile de a fi redat agriculturii au fost inutile, iar azi nu se poate vedea decât o întindere imensă, aridă, neproductivă și care nu mai poate oferi bogățiile de altădată.
Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor Naturale a sesizat la timp rolul zonelor umede ca element de bază în cadrul echilibrului natural. În anul 1962, a fost organizată Conferința de la Saintes-Maries de la Mer, în Franța, unde a fost dezbătută problema menținerii, unde este cazul, sau a amenajării zonelor umede din țările zonei temperate și care a reliefat importanța ecologică a menținerii unor astfel de zone, dar nu s-a omis nici discutarea necesității drenării anumitor zone mlăștinoase.
Argumentele știintifice pentru păstrarea și chiar amenajarea acestor zone au fost acelea ale păstrării faunei și florei acestor medii, deoarece distrugerea acestor habitate aduce daune incalculabile echilibrului biosferei, prin faptul că aici se adăpostește o floră poate unică și tot aici se perpetuează avifauna acvatică migratoare, strict condiționată de existența acestor zone umede. Desecarea zonelor umede amplificată de despăduriri, introducere de specii noi, vânătoare, pescuit etc. sunt acțiuni ale omului care au contribuit la degradarea unor ecosisteme a căror productivitate s-a micșorat, periclitând echilibrul ecologic al unor zone fizico-geografice întinse.
Astfel, mecanismul de sinteză a materiei organice din ecosistem a scăzut foarte mult, prin reducerea eficienței fotosintezei, ceea ce duce la scăderea productivității primare brute și nete (totalitatea materiei organice pe unitatea de suprafață și în unitatea de timp) și care coboară sub nivelul potențialului biologic al biotopului. Aceasta conduce implicit la micșorarea producției, reprezentată prin biomasă, ce poate fi valorificată și care este vitală pentru activitățile economice folositoare omului. Deși zona umedă este un teritoriu intrazonal și altitudina, și admițând că valoarea productivității nete primare medii stabilite la nivel planetar ar putea fi luată orientativ în considerare, rezultă (calculând cu media aproximativă și pentru celelalte unități de vegetație): cele mai productive unități de vegetație planetare sunt pădurile tropicale și zonele umede, urmate de pădurile temperate, terenurile cultivate, pajiștile, lacurile și râurile. Cu rezervele sus menționate, se degajă valoarea ecologică prioritară, sub raport productologic, a zonelor umede și necesitatea conservării lor integrale, indiferent de dispunerea lor altitudinală. În plus, acestea concentrează cea mai mare abundență și diversitate de viață.
Zonele umede au o cantitate importantă de biomasă, de regulă chiar mai ridicată decât zonele agricole rezultate prin distrugerea acestora. Echilibrul ecologic trebuie înțeles în sensul armoniei. În natură, nimic nu este pus la întâmplare și conlucrarea factorilor biotici cu cei abiotici este bine fundamentată, iar acest echilibru, în care totul se dezvoltă în armonie și într-un mod unitar, s-a creat în decurs de sute de mii de ani. Tocmai din această unitate s-au născut ecosistemele, guvernate de legi proprii și orice intervenție irațională poate destabiliza inițial.
Natura trebuie înțeleasă în complexitatea ei, așa cum s-a păstrat și s-a format la scara erelor geologice. Numai ea îi poate oferi omului infinite bucurii, cu condiția ca el să se apropie de ea cu înțelegere și dragoste.
Omul de azi supune adeseori natura, o transformă și o pune în serviciul său, însă se cuvine să nu o degradeze.
Victor Vătămanu
