În dialog cu fermierii – Ianuarie 2010

4 minute de citit

Ce părere aveți despre bugetul alo cat Min isterului Agriculturii, de 9 miliarde de lei?

Ștefan Poienaru, director Agrofam Holding Fetești, județul Ialomița

„Consider că bugetul alocat agriculturii este insuficient, iar acest lucru va duce agricultura românescă la agonie. Fosta conducere a Ministerului Agriculturii trebuia, din timp, să notifice la Bruxelles noile forme de sprijin.

În condițiile actuale, când nu știm ce subvenții vor fi permise, sigur că prognoza este pesimistă.

Bugetul pentru 2010 este sărac și va afecta 40% din populație, cea care trăiește în mediul rural, implicată în mod direct sau indirect în sectorul agricol.

Suplimentarea bugetului a fost refuzată pentru că nu sunt bani, însă trebuie să se înțeleagă că sectorul agricol este unul prioritar. Printre principalele măsuri care trebuiesc luate sunt refacerea infrastructurii și susținerea investițiilor. Va trebui să se găsească o formă mai bună pentru încurajarea investițiilor, partea de cofinanțare să fie garantată de stat, iar la credite dobânda să fie scăzută. Suntem singura țară din UE cu dobânzi de 16-20%. De asemenea, este nevoie de un plan național de dezvoltare a agriculturii pe termen lung, în acord cu Politica Agricolă Comună.

Am participat la discuții cu ministrul Agriculturii, dl Mihail Dumitru, iar părerea care mi-a făcut-o este una bună, pentru că este interesat să radiografieze exact starea agriculturii, iar de acest lucru era nevoie.”

Vasile Lungu, administrator SC Astra Trifești SRL, județul Iași

„Nu una bună, deoarece trebuia suplimentat cu 2,1 mld. lei, așa cum se propusese. În aceste condiții, nu vor mai fi bani pentru programe și investiții. Mai mult, formele de spijin care se dădeau până anul trecut nu le vom mai primi. Problema este că atunci când s-a negociat Tratatul de Aderare la UE s-a stabilit un termen mult prea scurt de acordare a subvențiilor. Trei ani nu au fost suficienți pentru a deveni competitivi pe piața comunitară, deoarece agricultorii din alte state europene beneficiează de subvenții mai substanțiale, fie pe suprafața exploatată, fie pe producția agricolă. Retragerea subvențiilor ne va afecta foarte mult. De exemplu, nu știu câți agricultori își vor mai permite să irige culturile agricole la un cost de 500-600 lei/1.000 mc. Putem spune că mărim prețurile la produsele agroalimentare pentru a acoperi cheltuielile de producție, însă întrebarea este dacă consumatorul român va putea să plătească mai mult pentru aceste produse.

Actualmente, doar 30% din suprafața arabilă este lucrată în mod performant, iar această suprafață a contribuit cu 7-8% la creșterea PIB. Dacă sectorul agricol ar fi mai puternic sprijinit, atunci ponderea ar fi mult mai mare.

O parte importantă din buget ar trebui alocată atât investițiilor din agricultură, cât și modernizării sistemelor de irigații. Sunt de părere că un ministru care nu-și respectă anganjamentele și nu duce la îndeplinire toate promisiunile făcute în campanie nu ar trebui să mai ocupe funcția respectivă.

Avem nevoie de un plan național strategic pentru dezvoltarea agriculturii pe termen lung, care să fie respectat de toate guvernele care vin la putere.”

Culiță Tărâță, administrator TCE 3 Brazi, județul Neamț

„Bugetul este dezastruos și nerealist. Din totalul bugetului alocat, suma destinată efectiv pentru anul 2010 este de doar 228 de milioane de lei, adică 0,21% din PIB. Restul banilor reprezintă obligațiile rămase restante pe 2009 și cheltuielile de administrație. Niciodată bugetul n-a fost atât de mic ca în acest an. Este absolut strigător la cer.

Cu durere în suflet am văzut cum se aplauda în Parlament anularea amendamentelor. Acest lucru denotă de câtă maturitate dau dovadă politicienii noștri. De hrană ai nevoie zilnic!

Noi am sperat ca din 2010, indiferent de cine ar veni la guvernare, să sprijine agricultura, însă sunt profund dezamăgit, întrucât 70% din agricultura României este falimentară. Peste tot în lume se vorbește despre criza alimentară, iar România nu întreprinde nimic.”

Jihad El-Khalil, administrator Agro Chirnogi SA, județul Călărași

„După cum am înțeles, în buget nu vor mai fi incluse formele de sprijin pe care le primeam până anul trecut. Nu se vor mai da subvenții pentru irigarea culturilor, pe producția agricolă etc. Se vor retrage acele forme de sprijin pe care noi ne bazăm. Nu știm cum vom rezista.”

Mihai Anghel, director Cervina SA, județul Dolj

„Nu mă pot pronunța asupra bugetului, sunt agricultor, nu finanțist. Însă pot face referire la lipsa formelor de sprijin care decurg din buget. Nu știm ce vom face fără acele subvenții, iar dacă nu se găsesc altele noi va fi un dezastru.

Se tot vorbește despre potențialul agricol al țării noastre, că putem hrăni circa 80 de milioane de oameni, însă la momentul de față nu putem asigura nici măcar necesarul intern.

Producem doar 10% din acest necesar. Niciodată nu am fost în acestă situație. Este nevoie urgentă de redresarea agriculturii românești. Trebuia să se aloce un buget mai mare, pentru că agricultura este principala ramură a economiei.”

Ana Mustățea

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Citește și articolele din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani