REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

În dialog cu fermierii

15/2/2025

0 Comments

 
Picture
​Cum au fost producțiile de fructe anul trecut și ce investiții aveți în plan?
Picture
​Neagu Daniel, Domeniile Valea Călugărească, județul Prahova
Întreținem o suprafață de 10,3 hectare cu soiuri albe (Riesling de Rin, Muscat Ottonel, Chardonnay, Sauvignon Blanc și Fetească regală) și soiuri roșii (Fetească neagră și Cabernet Sauvignon). Am plecat la drum pentru o cramă de producție mică spre medie, dar încercăm să ne dezvoltăm și în continuare. Ne gândim să ne mai extindem, dar în funcție de cum vom evolua și de desfacerea pe care o să o avem.
Pentru noi anul trecut, cu o experiență în spate de doar șapte ani de viticultură și vinificație, cred a fost cel mai slab an din punct de vedere cantitativ, dar foarte bun calitativ. Așadar, până la un anumit nivel am putea spune că s-a compensat, dar nu încât să acopere pierderea de productivitate. Comparativ cu anul 2023, scăderea a fost undeva la 60%, iar calitatea nu putem aprecia că ar fi de două ori mai bună, dar s-a văzut o creștere. Am putea spune că anul 2024 ar fi un an de referință pentru calitatea vinului, mai ales pentru vinurile roșii, nu neapărat pentru că au acumulat zahăr, ci pentru concentrarea aromelor, însă într-o cantitate mult mai mică.
Pentru anul 2025 avem pregătită pe o suprafață de 5 hectare pentru instalarea unui sistem de irigare prin picurare. La momentul de față instalația este gata, doar că nu am pus-o în funcțiune. Nu am mai irigat până acum, proiectul s-a finalizat undeva în luna noiembrie. După experiența cu temperaturile din vara trecută, vrem să mai extindem sistemul de irigare, chiar în primavara acestui an, pe încă 3 hectare și să ajungem până la 8 hectare, să fim acoperiți cam pe 80% din suprafață. Captăm toată apa pluvială de pe toate construcțiile pe care le avem și le înmagazinăm în bazine subterane. Avem capacitatea bazinelor de 210.000 litri, le-am pus orizontal iar apa vine prin cădere, datorită diferenței de nivel. Mai suplimentăm și din alte surse. Sperăm în felul acesta că vom recupera undeva la 30% față de ce am pierdut anul trecut.
În totalitate nu se poate pentru că nici creșteri vegetative nu au fost atât de mari în 2024 cât să avem coardă de rod pentru anul 2025. Fiecare butuc a crescut în felul lui, avem și coarde și cordițe și cepi, însă nu toate productive. În plus, a avut influență și faptul că am terminat recoltatul mai devreme cu două-trei săptămâni. Un an total atipic.

Picture
​Tiberiu Onuțu, Ferma Fântânele, județul Prahova
Pentru mine, anul 2024, din punct de vedere viticol, a fost un an dezastruos. Spun lucrul acesta pentru că am avut mai multe pagube. Prima a fost de aproximativ 50%, din cauza grindinei din data de 10 iunie, care mi-a distrus aproape tot, adică 3 din cele 4 parcele pe care le dețin. Via și-a mai revenit puțin, dar cu multe cicatrici. Apoi a venit sfârșitul lunii iulie cu temperaturi caniculare care au produs pagubă a doua oară. Mi s-au uscat niște vițe pe care tocmai le plantasem. În primăvară am plantat vițe bune, care s-au prins în proporție de peste 90% (au fost în jur de 400 de fire) și la sfârșitul lunii iulie, arsurile, temperaturile ridicate, mi-au produs a doua pierdere. Pe de altă parte, via clasică, din cauza temperaturilor mari a stagnat în dezvoltare (nu vorbim nici măcar de o încetinire), de aceea am avut întarzieri, iar strugurii nu s-au maturat corespunzător. Nu a fost o creștere liniară, a fost o pierdere de apă mai degrabă, decât o maturare. Pentru că nici vegetativ nu s-a dezvoltat, nu am lăstari cu muguri, cred că și producția anului acesta va fi mai redusă. Dacă restul condițiilor vor fii bune, vom avea o producție de aproximativ 80%. În teorie, această producție mai mică ar trebui să ne facă să credem că este de calitate mai bună, dar șocurile termice produc repercusiuni asupra calității tuturor componentelor și nu doar pierderea de apă. Nu există o maturare corectă a strugurilor. Putem avea parte de niște procese anormale la vin și să obținem gusturi ciudate.
Anul acesta, dacă tot am crama aproape goală, mi-am propus să o refac. De asemenea aș vrea să investesc în panouri solare și să valorific această oportunitate. Energia electrică obținută în aceste condiții vreau să o folosesc pentru alimentarea unor aparate de climatizare care să mențină vinul la temperatura optima. Investiții în vie nu cred că mai fac anul acesta. 

Picture
​Mircea Matei, general manager Vila Vinea, localitatea Mica, județul Mureș
Sunt două lucruri la care ne uităm tot timpul când vine vorba despre evaluarea unui an: odată pe partea de cantitate și aici am avut o scădere destul de mare față de anii trecuți, de vreo 40% față de media ultimilor 5-6 ani. Am avut și niște circumstanțe particulare - cu un an înainte, am avut o grindină mai intensă care a stricat și recolta de pe anul respectiv, dar și potențialul anului următor, plus seceta care a fost peste tot în țară. La acestea s-a adăugat faptul că am schimbat sistemele de tăiere la unele soiuri. Deci, cumulati toți acești 3 factori, au adus o scădere majoră, în condițiile în care oricum noi recoltam o medie de 5 tone/ha și în trecut, adică o producție mică, asumată, pentru a obține calitate. Urmează un an mai dificil, deoarece impactează imediat costul, pe kilogramul de struguri, care implicit se transferă în costul pe litru de vin. Dacă vorbim din punct de vedere calitativ, lucrurile stau mult mai bine pentru că avem această aciditate care se păstrează constant și atunci chiar dacă a fost mai mare concentrarea de zahăr în struguri, aciditatea specifică zonei contrabalansează. Așadar vom avea în continuare vinuri cu aciditate puternică, dar mai aromate, cu un rest mai ridicat de zahăr, mai dense, poate un alcool mai ridicat, deci vinuri mai ample, mai elaborate și mai complexe.
Anul acesta vrem să investim un pic mai intens în promovare, mai ales în partea de spumante, pentru că am început să avem producții la acest sortiment (noi vindem cu 4-5 ani în urmă, deci vorbim de spumantul de 2019, unde avem niște stocuri). Ne-am pregătit pentru creștere și atunci, iar acum vom investi în comunicare. În partea de producție vrem să investim în câteva hectare de plantație, un proiect de reconversie de 6 hectare cu soiuri tradiționale din zonă, în general albe pentru vinuri seci aromate. Un alt proiect, pe listă deocamdată, este legat de niște stații de încărcare electrice cu panouri fotovoltaice, pentru mașinile noastre, dar și ale oaspeților Bineînțeles că vom participa și la Concursul de vinuri spumante din luna noiembrie. 

Picture
Constantin Adăscăliței, Alma Viva, județul Suceava
Anul acesta nu cred că vom mai face investiții. Am pregăti un proiect cu bani europeni pentru dotare tehnică și înnoire plantație, însă nu am fost eligibili la ultima sesiune de depuneri. Dar pentru că avem totuși nevoie de utilaje noi, vom mai depune dosarul imediat cum se deschide sesiunea.
Anul trecut am avut o producție destul de bună, cu o medie de circa 40 tone/ha, pentru că ne-au ajutat și irigațiile pe care le avem, însă asta nu a compensat în totalitate secetea atmosferică. Prețuri au fost ceva mai bune, mai ales că marfa polonezilor care ne concura până acum, nu a mai fost disponibilă pe piața noastră. Am livrat la industrie chiar și cu 1 leu/kg. Cei din retail au plătit un preț destul de bun, și în plus au acceptat și fructe care nu erau ”premium”. Noi păstrăm standardele de calitate ridicate pentru că așa lucrăm în toată plantația. Consumatorul te taxează dacă nu livrezi calitate.
Pentru anul acesta, am pus la dezmugurit câteva ramuri și suntem optimiști. Dar așteptăm să treacă perioada aceasta și atunci vom ști sigur cum vom avea producția. A fost secetă în aer, iar acest lucru sigur a afectat creșterile și asimilația, pentru că plantele stagnează. Din păcate, nici acum nu avem prea multă apă sau zăpadă, dar vom vedea pe parcursul anului ce și cât vom recolta.

​Roxana Drăghici

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE