REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

În dialog cu fermierii

15/10/2024

0 Comments

 
Picture
​Cum au fost producțiile de legume de câmp în sezonul acesta?
Picture
​Maria Chindriș, Cooperativa, Lunca Someșului Mic, județul Cluj
Anul acesta am avut plantate în câmp deschis în jur de 15 culturi, pe o suprafață totală la nivelul cooperativei de 50 de hectare, în mare parte irigate.
În zona noastră, nu au fost așa mari probleme cu seceta, față de cum au fost în alte județe din țară. Arșița de peste vară, a afectat în mare măsură cultura de varză timpurie, în sensul că unii producători nu au avut ce recolta. Varza este o specie mare consumatoare de apă, iar când plantele erau crescute, necesarul de apă al culturii s-a menținut foarte greu. Irigam la orice oră, însă chiar și la 5-6 dimineața temperaturile erau prea mari pentru plante. Apa se încălzea peste zi, și nu mai putea fi folosită de plante sau chiar se recoltau căpățâni mucegăite.
Perioada cea mai dificilă a fost la finalul lunii iulie și început de august. Temperatura foarte ridicată a aerului, corelată cu cea a apei de udare, au afectat mult și culturile de porumb zaharat. Chiar dacă irigam, apa nu ajungea pe plante în cantitate suficientă, ceea ce a dus la scăderi de producție și de calitate a știuleților. Am avut în câmp și alte culturi care au dat producții ceva mai bune: ardeioase, vinete, dovlecei, cartofi (mari doar acolo unde s-a irigat și s-a respectat rotația.) Aproape toate le-am recoltat cu două săptămâni mai devreme, începând chiar de la culturile din primăvară. Producția de varză de toamnă nu mai este nevoie să o depozităm, pentru că avem livrări în unele zile și de 10 tone/zi. Anul acesta, dintre rădăcinoase, am plantat doar țelină, care are o producție satisfăcătoare și un preț bun. Din fericire varza de toamnă are preț mai bun, și a compensat pierderile din primăvară. În vară a fost 5 lei/kg engros, iar acum prețul este de 3 lei/kg. 

Picture
​Ivan Fedot, Transmeteorit, localitatea Sarichioi, județul Tulcea
Suprafața pe care cultivăm legume este de aproape 400 de hectare, din care peste 200 de hectare cu rădăcinoase (țelină, morcov, pătrunjel, păstârnac etc), 100 de hectare cu fasole, ceapă și alte legume, plus încă 800 de hectare cu cereale.
Vara aceasta a fost foarte dificilă, deși irigăm aproape integral. Apă din precipitații nu am avut aproape deloc, nici măcar la începutul sezonului de plantare. Acum, toamna, nu ne mai ajută, ba chiar ne încurcă puțin la recoltat și la aplicarea tratamentelor. Nu știu exact dacă ceea am cheltuit pentru producțiile obținute se va regăsi în prețuri. Pentru aceeași cantitate de recoltă, consumul de apă a crescut cu cel puțin 20%, iar plantele au răspuns greu la tratamente.
Am reușit să păstrăm toate culturile, nu am renunțat la niciuna, ba chiar ne-am extins puțin.
Recoltele au fost bune, la rădăcinoase producțiile au fost în jur de 40 tone/ha, de calitate mulțumitoare și preț destul de bun. Ceapă am semănat mai puțin sezonul acesta pentru că au mai crescut suprafețele la nivel de țară. Depozitarea cepei este mai dificilă și din acest motiv cei mai mulți livrează în aceeași perioadă, iar prețul a scăzut considerabil. Noi depozităm aproape tot ce recoltăm, să putem livra treptat în restul anului.

Picture
​Irinel Crăciun, Director tehnic Cooperativa Agricola Bioprod Colibași, județul Giurgiu
Culturile în câmp se întind pe o suprafață de aproximativ 400 de hectare și din fericire suntem aproape de Dunăre, unde mai avem stații care pompează apa pe canale. Cu toate acestea, deși am irigat toată vara, căldura excesivă a fost una dintre cele mai mari provocări ale acestui an. Am crescut consumurile de apă și de energie, însă acest consum nu se regăsește în toate producțiile din cadrul cooperativei. Consumul de apă a crescut cam cu 50% anul acesta, iar producțiile au fost mai bune cu 20% față de anul trecut, iar la cartof cu 15%. La acestea avem irigare prin pivoți, respectiv aspersie. La celelalte culturi consumul este mai bine controlat pentru că se irigă prin sisteme de picurare. Dar, privind tot fluxul de cheltuieli, nu știu dacă aceste creșteri de producție se vor vedea și în profit la fel. Anul acesta o altă mare provocare a fost și găsirea forței de muncă. În condițiile creșterii temperaturilor și a limitării programului pe timp de zi în câmp, am încercat să lucrăm pe timp de noapte. Randamentul a fost mult redus și foarte dificil să asigurăm o bună recoltare, la culturile unde acest lucru se poate face doar manual. Tratamentele au avut și ele de suferit, pentru că nu își mai făceau efectul la temperaturi ridicate. Am avut culturi care au fost afectate mai mult sau mai puțin, precum ardei, varză sau ceapă, și din cauza atacului masiv de dăunători (afide, tripși).
Costurile cu inputurile sunt în continuă creștere, dar din păcate nu și prețurile la legume. Problema este că în anumite perioade sunt foarte mulți producători care vând aceeași marfă și implicit scade prețul, uneori sub costul de producție. 

Picture
​Mihai Petre, Mad Sol Agro, localitatea Topraisar, județul Constanța
Culturile din anul acesta au fost de pepeni, tomate, ardei și vinete, pe o suprafață de 2,5 hectare, irigate integral. Pentru culturile din câmp, am avut un sezon bun, însă la culturile de ardeioase am avut ceva pierderi, între 30 și 50%. În zona Dobrogei nu sunt cele mai bune condiții pentru aceste culturi care au fost afectate de arsuri solare puternice, dar cu toate acestea, am obținut ceva producții. În sezonul următor vom rămâne doar în sistem protejat cu ardeiul gras și kapia.
Cel mai bine au mers culturile de tomate și vinete, cu recolte frumoase, și chiar puțin mai mari decât anul trecut cu 20-30%, pentru că am avut căldură, apă și tratamente făcute la timp. Deși dimensiunile fructelor nu sunt foarte mari, sunt de calitate. Încă recoltăm vinete din câmp, chiar și pepeni, mai ales din culturile înființate mai târziu. Încă sunt fructe pe vrej și cred că vom avea și la 1 noiembrie pepeni pe piață, chiar dacă vine bruma. Prețurile au fost bune anul acesta: am vândut roșii prunișoare cu 4 lei/kg direct din câmp - așa ceva nu am reușit de 15 ani de când fac legumicultură. Cele rotunde le-am vândut cu 3-5 lei/kg când a fost supraproducție, dar în rest 7-8 lei/kg. Așa că nu este cazul să ne plângem.
Am avut 40 de zile cu temperaturi de 40 grade C și peste, dar va trebui să ne obișnuim cu ele. Consumul de apă a crescut cam cu 20 % vara aceasta, dar avem mulcire și sisteme de irigat prin picurare ceea ce a ajutat mult la menținerea umidității și nici nu am auzit să fie probleme cu apa din pânza freatică. Vor trebui adaptate și alte tehnologii, folosită apa cu mai mare grijă (chiar dacă avem), pentru că hrana va fi mai scumpă.
Facem și tratamente biologice, atât la sol, cât și ca produse de combatere. Sunt eficiente, cu condiția să învățăm să le folosim, pentru că vor prinde foarte bine în următorii ani. Bineînțeles, folosim hibrizi potriviți și sămânță certificată, nu din ”porumbar”. Dacă vrei să obții producție de calitate, nu faci economie la sămânță! Și nu te ”întinzi mai mult decât e plapuma”, ci doar atât cât știi că poți să produci bine și cu randament economic.
 
Roxana Drăghici

0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE