Dacă de la 1 ianuarie subvenția pentru carnea de pasăre va fi eliminată, iar locul ei nu va fi luat de o altă formă de ajutor de stat, crescătorii de păsări au anunțat că vor majora prețurile cu minimum 20% pentru a supraviețui, conform informațiilor din
Business Magazin.
„Dacă menținem prețurile la același nivel, dăm faliment”, a declarat Camelia Hoinărescu, directorul de marketing Agroli, cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la înființarea Avicola Crevedia, una dintre cele trei firme ale grupului.
„Până acum trendul era de creștere a productiei interne și reducere a importurilor.
Evoluția se va inversa în favoarea importurilor dacă va fi eliminată subvenția”, a adaugat Hoinărescu. În 2008, consumul intern de carne de pasăre a fost de 400.000 de tone, dintre care un sfert a provenit din import.
În momentul de față, subvenția pentru crescătorii de păsări este de 1,6 lei pe cap de pasăre. Pentru Avicola Crevedia, companie care deține ferme cu o capacitate de 2 milioane de păsări pe ciclul de producție, subvențiile aduc venituri de peste 7,5 milioane de euro anual, potrivit calculelor Business Magazin. Spre comparație, o fermă de porci de 2.000 de capete primește de la stat o subvenție de 120 lei per cap de animal, ceea ce înseamnă un venit anual de 170.000 de lei. Diferența se explică prin ciclul de producție mult mai scurt, de doar 34 de zile, în cazul păsărilor, comparativ cu restul animalelor.
Cifra de afaceri a Avicola Crevedia este estimată să ajungă la 41 de milioane de euro la sfârșitul acestui an, aferentă unor vânzări de 22.500 de tone, cu 21% mai mari decât anul trecut. Subvenția acordată de către stat reprezintă așadar în 2009 aproximativ 18% din cifra de afaceri a companiei, fiind o sursă importantă de venituri. Dacă se va renunța la orice formă de ajutor de stat pentru a sprijini industria avicolă, producătorii susțin că profitabilitatea va fi afectată.
Agroli Group a încheiat deja un plan de integrare a business-ului, pentru a optimiza costurile și a controla producția. Astfel, compania a investit 7 milioane de euro într-o fabrică de nutrețuri combinate, cu o capacitate de 20 de tone pe oră, care produce hrană pentru păsări. De asemenea, a concentrat producția puilor de o zi la Avicola Tărtășești, pentru a furniza păsări pentru popularea fermelor, și a dezvoltat o divizie pentru comercializarea ouălor, Jackmorris. Producția păsărilor pentru carne este realizată în cadrul Avicola Crevedia.
Agroli Group a reușit să-și majoreze cota de piață de la 8% la 11% în acest an, fiind al treilea mare jucător din industrie, după Transavia și Agricola Bacău. La nivel de grup, cifra de afaceri pentru 2009 este estimată la 70 milioane de euro, cu 19% mai mare decât cea raportată anul trecut.

















