„E primăvară în ianuarie”, ne încredința un refren al unui cântec în vogă acum aproape 45 de ani. Adevăr parțial, ca orice punct de vedere exprimat de un îndrăgostit exaltat; totuși, luna aceasta este deseori destul de blânda pe meleagurile României, a cărui climă începe uneori a semăna din ce în ce mai mult cu clima nu prea îndepărtatelor ținuturi mediteraneene.
În bună parte din restul țării, luna ianuarie își justifică numele popular de Gerar, imprimând abțibildurile înflorate fastuos pe geamurile ferestrelor, împodobind crengile pomilor cu delicate ghirlande de chiciură, fără să scârțâie sub tălpi zapada imaculată.
Peste sate domnește o liniște tihnită, fumul care se înalță alene din hogeacuri sugerează moțăiala gospodarilor în preajma sobelor încinse, sorbind din cănile cu vin fiert dres cu miere și scorțișoară, învăluiți în aroma pătrunzătoare a gutuilor înșirate pe dulapuri…
Tot țăranul stă cuminte prin preajma surselor de căldură, care pe lângă soba neaoșă de la țară, care pe lângă tristul calorifer urban, și se hrănește cu calorii alimentare după cum îl țin baierile pungii. Excepțiile, statistic nereprezentative, chiar dacă reprezintă puterile din stat, imune la mizeriile cunoscute ale iernii, mișună și ele pe la oarece baluri de cristal, recepții diplomaticești, inaugurări de sedii bancare sau „ceaiuri de la ora 5” televizate.
Excepțiile acestea (nu spui care, persoane importante!) nu trăiesc chiar într-un „dolce far niente”, ba sunt de-a dreptul stresate cu gândul la vremurile care va să vie și, între un toast și un tăiat de pamblică, fac și desfac alianțe, unele chiar „contra naturii”, între diferitele căprării ale junelor noastre structuri democratice, de teama reintoarcerii în anonimatul neprofitabil.
Numai biet țăranul român sărac, când, arar, nu picotește, privind ecranul televizorului, se gândește: oare chiar pe nimeni nu interesează agricultura, problemele ei, că doar toți afirmă: „Agricultura este șansa României de a se afirma în Uniunea Europeană”.
Zarvă e doar în preajma derdelușurilor, unde prichindei îmbujorați de ger și neastâmpăr verifică, neosteniți, fiabilitatea săniuțelor. De imaginea aceasta bucolică, extrasă din amintirile copilăriei fiecăruia dintre noi, se face vinovată luna ianuarie, chiar dacă peisajul urban este întrucâtva diferit: calorifere neprietenoase, polei viclean, periculos ca o sabie a lui Damocles, mijloace de transport cu uși întredeschise, trecători posaci și îngândurați, relații interumane la temperatura mediului ambiant.
Însă, după cum afirma Marcel Luca citând vorba unor conaționali de-ai noștri, „ger să fie, numai vântul să nu bată, ca ianuarie-februarie-martie trec iute și vine ea, vremea bună”.
Doar că în acest an 2010, Gerar reprezintă șansa ce i se dă țării spre înnoire, pe o direcție (declarată) fundamental nouă, fapt ce scoate din anonimatul percepției seculare acest debut calendaristic.
Traversând complicatele tratative de „înșurubare” în teritoriu a exponenților tinerei puteri și expediind spre clătire cupele de șampanie folosite la chermezele dedicate victoriei electorale, acesta este timpul în care guvernanții sunt obligați să-și înceapă efectiv lucrarea, pentru a-și onora promisiunile.
Ele, promisiunile, au fost făcute cu multă stăruință și aplomb. Rămâne să se întrevadă voința de a le îndeplini cu bunăcredință.
Și vorba lui Marcel Luca: „Până atunci, la braț cu… Gerar!”.
Între cei care așteaptă împlinirea mai binelui, la căpatul puterilor, țăranul…
Privește el ce privește, privește cu îndoială și speranță la tot ce vine, dar i se luminează tot sufletul la gândul că… „Vine, vine, primăvara!”.
Victor Vătămanu
