REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Incarcatoare telescopice pentru eficientizarea lucrarilor agricole

15/3/2013

0 Comments

 
Picture
Productivitate fără compromisuri
Noutatea prezentată de compania JCB la Salonul Internaţional de Maşini Agricole SIMA a fost încărcătorul telescopic din gama Efficient Design, modelul JCB 550-80 Agri Loadall. Acesta este capabil să ridice o greutate de 4,99 tone, la o înălţime maximă de 8,1 metri. Încărcătorul este dotat cu motor Tier4i JCB EcoMax, de 145 CP, cu performanţe îmbunătăţite faţă de modelele anterioare.

Inovaţiile aduse acestui model au contribuit la îmbunătăţirea performanţei, confortului, siguranţei şi eficienţei. Acestea fac referire la cel mai puternic motor din gama Loadall, un sistem nou de frânare, ventilatoare de răcire cu turaţie variabilă şi cu sistem de reversare a sensului de rotaţie, niveluri reduse de ulei pentru sistemul de transmisie. Datorită gărzii la sol adecvate şi a modului de virare care acţionează cele patru roţi, acest încărcător Loadall poate înregistra un progres excelent în orice condiţii şi pe orice tip de teren. Interiorul cabinei a fost reproiectat, iar echipamentele sunt modernizate şi au ecran intuitiv TFT. Încărcătoarele cu braţ telescopic JCB Agri Loadall dispun de una dintre cele mai spaţioase cabine, cu niveluri joase de zgomot, flux de aer excelent, ventilaţie şi dezaburire, aer condiţionat, scaun cu suspensie şi coloană de direcţie complet reglabile.

Comenzile încărcătorului cu braţ telescopic sunt grupate inteligent, pentru o utilizare instinctivă, comenzile hidraulice şi cele de transmisie fiind dispuse astfel încât să asigure o operare rapidă, sigură şi precisă. Transmisia Smooth Shift asigură schimbarea fără şoc a celor 6 trepte de viteză cu ajutorul joystick-ului. Dispozitivul opţional TorqueLock asigură îmbunătăţirea eficacităţii şi a vitezei. Prin faptul că toate componentele principale sunt produse direct de către JCB, se asigură o calitate şi o durată de viaţă deosebite, aceasta arătând, o dată în plus, grija JCB faţă de utilizatorul final. Pe scurt, încărcătoarele telescopice numărul 1 în lume redefinesc încă o dată productivitatea.

O altă noutate de la JCB constă în faptul că încărcătoarele telescopice de la JCB au fost echipate cu motoare T4i EcoMAX pentru o putere şi o productivitate îmbunătăţită. Motoarele de 109 CP (74 kW), de 125 CP (97kW) sau 145 CP (108kW) produc puterea şi cuplul la turaţie mică, funcţionând la o capacitate mai redusă decât utilajele concurente.

Acestea respectă legislaţia în vigoare privind normele de poluare Etapa 3B (Tier 4i), fără să necesite tratament suplimentar al gazelor cu filtru de particule sau cu AdBlue, datorită unei tehnologii de ardere inovatoare, extrem de curată. Instalarea este extrem de compactă, pentru a nu compromite vizibilitatea şi manevrabilitatea maşinilor JCB. Noile modele T4i oferă un cuplu cu până la 15% mai mare, realizând economii de combustibil de până la 10%.

De asemenea, toată gama nouă de încărcătoare telescopice este dotată cu sistem de monitorizare prin satelit LIVELINK Telematics.

Noul încărcător telescopic pe pneuri Schäffer 8090 T
În clasa importantă de 7 t, Schäffer lansează pe piaţă un nou încărcător. 8090 T este echipamentul ideal de lucru pentru clienţii care doresc să îmbine avantajele unui încărcător telescopic cu manevrabilitatea şi vizibilitatea bună în unghiul de 360° asigurată de încărcătorul pe pneuri articulat. În cabina „SCV“ (Silence / Comfort / View), poziţionată la nivel central, şoferul se bucură de o ergonomie pură. Graţie geamurilor generoase, vizibilitatea în toate direcţiile este exemplară. Parbrizul ajunge până la acoperiş. În lipsa barei transversale utilizate în mod obişnuit, şi vizibilitatea în sus este ideală. Astfel, şoferul valorifică în condiţii optime performanţele încărcătorului şi lucrează în condiţii de siguranţă şi productivitate.

Coloana de direcţie este reglabilă pe înălţime şi înclinaţie. Întreaga cabină de dimensiuni generoase oferă spaţii practice de depozitare. Comenzile sistemului hidraulic de lucru pot fi acţionate integral, prin intermediul joystick-ului. Cabina beneficiază de o fonoizolaţie foarte performantă. La aceasta contribuie şi capsularea remarcabilă a motorului Diesel.

Motorul Kubota de 63 kW (86 CP), răcit cu apă, se impune prin valorile reduse ale consumului. Deoarece toate componentele sistemului hidrostatic de antrenare sunt corelate perfect între ele, carburantul este valorificat economic şi eficient şi transformat în putere. Înălţimea maximă de ridicare a noului încărcător telescopic este de 5,50 m.

Elementele culisante Ferro-Form din braţul telescopic sunt indestructibile. Cilindrul pentru echipamente este protejat în braţul telescopic. Asemenea tuturor încărcătoarelor telescopice pe pneuri produse de Schäffer, şi 8090 T este prevăzut cu o osie spate cu suspensie oscilantă. Această soluţie oferă un avantaj deosebit la capitolul stabilitate. Şi sarcina de răsturnare, de până la 3 t, atinge un nivel foarte ridicat. O gamă variată de scule şi accesorii completează oferta.
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE