REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Introducerea leguminoaselor în asolament și aplicarea unor tehnologii pentru producții medii rentabile

15/9/2025

0 Comments

 
Picture
„Noi trăgeam semnale de alarmă de acum 10-12 ani că suprafața porumbului va scădea din cauza secetei, deși nici fermierii nici autoritățile nu prea ne-au luat în seamă. Cel mai probabil porumb va rămâne doar în zonele irigate sau cele în care se realizează minim 550-600 mm de precipitații până la data recoltării. De aceea cred că suprafața de porumb a anului viitor va fi chiar mai redusă decât cifrele oficiale, iar la consumul de sămânță hibridă situația este și mai gravă”, afirmă Emilian Negrilă, directorul SCDA Teleorman.
Și în zona de cultură din Teleorman s-au obținut producții peste așteptări la culturile de toamnă, inclusiv mazăre (5.500 kg/ha) în condiții de precipitații foarte reduse, iar la floarea soarelui s-a reușit o producție de 2,5 tone/ha. Mulțumitoare, spune directorul Emilian Negrilă, în condițiile de anul acesta și aplicând o tehnologie cât mai aproape de optim. Însă rezultatele neașteptate la păioase și rapiță nu ar trebui să-i facă pe fermieri să aleagă doar aceste culturi, atenționează specialistul. El este de părere că nu ar trebui să fim ”euforici” în privința producțiilor obținute anul acesta, ci să fim prudenți în alegerea soiurilor și hibrizilor pentru sezonul următor.
 
Regimul de irigare trebuie să fie bine înțeles și aplicat
O altă mare problemă constată în ultimii ani este că și acolo unde sunt irigații, eficiența acestora nu este la nivelul așteptărilor. Unul dintre motive este seceta extremă prelungită (începe la 15 mai și poate continua până la final de august), iar asta afectează profund polenizarea și fructificarea.
”Norma de irigare la porumb ar trebui să fie de minim 4.000-5.000 mc/ha, altfel chiar și cu apă, producțiile sunt modeste și, raportat la costuri, total neeconomice. Regimul de irigare trebuie extrem de bine înțeles și aplicat: în primele faze planta trebuie lăsată să se înrădăcineze (hibrizii noi de porumb toleranți au această calitate) și să exploreze un volum de sol mare, la care se adaugă această cantitate de apă la irigat. Altfel pierderile duc la pagube mari, obținem talie, dar nu obținem producție. 4.500 mc/ha este norma minimă de irigare, și în fazele critice: adică înaintea de apariția panicului trebuie asigurat apă la capacitatea de câmp pe adâncimea de 1m. În plus trebuie făcut efortul ca cel mai scăzut nivel să fie plafonul minim, astfel încât planta să manifeste toate calitățile de producție. Termenul de ”o apă” nu ar mai trebui utilizat, nu mai este valabil în tehnologiile actuale”, explică directorul Stațiunii.
 
Alegerea structurii de culturi și lucrările solului
Limitarea numărului de culturi care să realizeze producție minim rentabilă devine o mare problemă pentru fermieri.
Emilian Negrilă atrage atenția că ”aceste limite conduc la o secătuire a solului în anumite elemente și implicit la mărirea costurilor cu îngrășămintele. De aceea sunt necesare schimbări tehnologie indiferent că ne place sau nu. Noi încă din 2004 am renunțat la arătură, scarificare și lucrăm minimtill/striptill, cu acoperirea solului o perioadă cât mai lungă cu culturi verzi. Această schimbare ne-a ajutat să traversăm în condiții mai bune intervalele de secetă prelungită și să obținem producții satisfăcătoare în condițiile în care nu am depășit 350 mm/an precipitații (excepție a fost anul acesta cu ploile din iunie, am atins 450 mm/an).”
Pe de altă parte există în continuare deficit de apă în sol tocmai datorită acestor producții mari de 9 tone/ha la păioase sau 4 tone/ha la rapiță. Ar fi al cincilea an consecutiv extrem de dur, cu deficit major de umiditate pe straturile profunde de sol.
Directorul Stațiunii, în urma experiențelor realizate pe mai mulți ani, insistă asupra introducerii culturilor de leguminoase în asolament, fără a mai aplica gunoi de grajd, pentru sunt foarte necesare mai ales în condițiile reducerii numărului de culturi. El mai dă ca variantă și cultura de mei.
”Și noi am avut un plus de producție comparativ cu solele în care nu am aplicat aceste tehnologii conservative și unde rezultatele au fost zero, am reușit să prelungim perioada de vegetați cu până la 15-20 zile. Fiecare milimetru de apă economisit a însemnat spor de producție la floarea soarelui. Apa, atât cât este trebuie folosită eficient, în condiții de tehnologizare cât mai bună”.
O altă practică întâlnită, mai ales în lipsa porumbului, cu care experimentatul inginer nu este de acord este monocultura la păioase.
Crește foarte mult atacul de boli și dăunători, iar numărul mare (dublu) de tratamente necesare și costurile implicate aproape că nu justifică această alegere. Pot fi situații punctuale, locale, dar nu este recomandată această succesiune. De aceea el subliniază din nou necesitatea leguminoaselor în rotație.
 
Cum începem sezonul 2025-2026?
Deși anul acesta rapița a reprezentat pentru mulți fermieri un colac de salvare, Emilian Negrilă crede că nu ar trebui să se grăbească cu semănatul, ci să se asigure că plantele vor avea suficientă apă nu doar pentru răsărit, deoarece seceta pedologică încă persistă.
În privința fertilizării de bază, el recomandă utilizarea a circa 20-25% la prima doză odată cu semănatul. Restul va putea fi aplicat pe măsură ce cultura avansează, mai ales că nu acum este consumul cel mai mare.
Un alt aspect pe care l-a punctat a fost calitatea seminței de semănat și structura de soiuri care să asigure o producție medie de 6.000-7.000 kg/ha la păioase și 2.500 kg/ha la rapiță, ”adică să facem calcul pe producții medii mai reduse, să controlăm costurile la nivelul acestui potențial. Să nu fim euforici după producțiile acestui an”, mai spune directorul SCDA Teleorman.
Și pentru că un factor păgubitor important anul acesta au fost dăunătorii, unii cu atacuri generalizate la porumb (Helicoverpa, păianjenul roșu, dar care sunt polifagi), extinderea altora precum Diabrotica, dar și prezența unora noi (Spodoptera frugiperda –viermele porumbului, foarte rapace) este nevoie de o atenție crescută la combaterea insectelor.
În concluzie, pentru a tempera efectul lipsei de apă directorul Emilian Negrilă a insistat pe introducerea leguminoaselor, diversificarea culturilor astfel încât să se păstreze o cât mai bună structura a solului, menținerea de resturi vegetale pe sol pentru a diminua pierderea apei și efectele negative asupra microorganismelor.
În plus, Emilian Negrilă mai subliniază că, la nivel local, fiecare edil ar trebui să identifice zone și soluții pentru constituirea unor rezerve de apă și să aibă în vedere implementarea unor modalități concrete în acest sens.
 
Roxana Drăghici
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE