REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Investiții în standby, pe fondul reducerii cheltuielilor la nivel de fermă

15/2/2025

0 Comments

 
Picture
​Cătălin Marchidan este un tânăr absolvent al Facultății de Agricultură din cadrul USAMV București, implicându-se alături de tatăl său în activitățile agricole din ferma vegetală amplasată în comuna Ciocănești, județul Dâmbovița.
​Ca orice tânăr este interesat de tehnologie, motiv pentru care a dorit să vină la prezentarea organizată de Claas România și Proinvest în luna februarie, pentru a afla despre ultimele noutăți în materie de tractoare. Dorința lui este să achiziționeze un tractor modern, de 300 CP, pentru a lucra terenul mai eficient, să facă mai puține treceri dar și să adopte tehnologia minimum-tillage. Dar acest vis trebuie să mai aștepte, pentru că în agricultură ultimii ani au fost foarte dificili.
„Suntem nevoiți să diminuăm costurile de producție. Dorim să trecem la tehnologia de lucrări minime ale solului dar ce ne împiedică momentan este bugetul foarte mare pe care trebuie să-l alocăm. Având în vedere că avem o fermă de dimensiune medie trebuie să ne gândim foarte bine la orice achiziție pe care o facem astfel încât să fie amortizabilă. Ne dorim un tractor de 300 CP, dar și o semănătoare ca să putem trece la acest model de agricultură. La tractor ne uităm și la ușurința în operare și confortul pe care îl asigură având în vedere că noi lucrăm terenul și petrecem mult timp pe câmp, neavând angajați.
Aceste achiziții sunt în plan dar în niciun caz nu le vom putea face anul acesta. În 2025 ne axăm strict pe menținerea unui cost de producție cât mai redus. Anul trecut a fost foarte dificil. Producțiile pe care le-am obținut au fost mici, însă prețurile mici de valorificare ne-au afectat cel mai mult. Avem în fermă utilaje scumpe, de mii de euro, iar prețul cerealelor este similar cu cel din urmă cu 5 ani. Anul trecut a fost foarte dificil din cauza secetei, însă chiar și fermierii care au obținut producții bune de-abia și-au scos cheltuielile. Am reușit în sezonul trecut să amenajăm o suprafață irigată de 10 hectare, dar din cauza faptului că am întârziat cu punerea în funcțiune a sistemului nu am reușit să obținem rezultate bune nici acolo. Am investit mii de euro în sisteme de pompare și aspersie. În acest sezon vom avea un sistem de irigații prin picurare și aspersie.
La un moment dat ne-am gândit să încercăm să cultivăm legume, dat fiind prețul foarte mic al cerealelor, dar am rămas la culturile de câmp prin prisma utilajelor pe care le avem.
Apa folosită pentru irigații provine din puțuri forate și din păcate este o sursă limitată - nu ne permitem să facem foraje pe toată suprafața. Fondurile necesare pentru sistemul de irigații au provenit din economii, dar și din utilajele pe care le-am vândut.
În primăvară, ne-am gândit să reducem densitatea la cultura de porumb și să mergem pe zicala „rarul umple carul”, iar pe solele unde irigăm să alegem o densitate mai mare. La ora actuală culturile de toamnă, respectiv grâul, orzul și orzoaica, arată bine. Răsărirea lor a fost uniformă și acum au o înfrățire foarte bună. În primăvară vom acorda atenție culturii de porumb și sorg. Avem o experiență de 15 ani în cultivarea sorgului, iar în ultimii 3 ani producțiile au fost mult mai mari decât la porumb. În condițiile de anul trecut, în lipsa ploilor și a temperaturilor crescute, la sorg am obținut cca 1.500 kg/ha, pe când la porumb am recoltat doar 300 kg/ha. Într-un an agricol mediu, realizezi la sorg 4.500 kg/ha, în schimb, dacă anul agricol este foarte bun, cultura de porumb are o productivitate mult mai mare și este mai rentabilă decât cea de sorg.
Sorgul este o cultură pretențioasă, căreia trebuie să-i acorzi o atenție sporită. El face parte din aceiași familie din care face parte și costreiul, astfel încât combaterea buruienilor reprezintă o lucrare importantă. Totodată, acordăm atenție și hibrizilor pe care îi alegem.
Noi folosim în fermă genetică de la Lidea și suntem mulțumiți. După recoltare, managementul resturilor vegetale este esențial.”
 
Ana Ioniță
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE