Jocul destinului

2 minute de citit

În ediția din luna aprilie 2007, revista „Euro-ferma“ a avut onoarea să găzduiască în paginile sale un amplu interviu realizat cu fostul senator și actual ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ilie Sârbu.

Cu această ocazie, interlocutorul nostru a expus cu claritate strategiile prioritare în domeniul agricol, în contextul aderării României la Uniunea Europeană. Domnul senator semnala la acea dată întârzierea organizării instituțiilor care urmau să finanțeze din surse externe și bugetare agricultura după data aderării. Ministerul nu avea o strategie postaderare clară și cuprinzătoare referitoare la absorbția, destinația și modul concret de derulare și control al fondurilor europene.

Cu acea ocazie, domnul senator și-a manifestat îngrijorarea referitor la lentoarea organizării Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală, care avea să determine ulterior și acreditarea lor cu mare întârziere. A apreciat, de asemenea, cu același prilej că finalizarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 înregistrase întârzieri semnificative, fapt ce a determinat și accesarea tardivă de către România a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care este principalul instrument de finanțare al Uniunii Europene pentru susținerea implementării Politicilor Agricole Comune a țărilor membre.

În același interviu, domnul Ilie Sârbu, unul dintre cei mai longevivi miniștri pe care i-a avut agricultura după 1989, a făcut un comentariu critic referitor la „condusul după ureche” al acestui vital sector economic al României. Cu toate eforturile financiare, atât bugetare, cât și din surse externe, nu rareori tardiv direcționate, a fost și a rămas într-o măsură nejustificat de mare tributară importurilor.

Consecința acestei stări de fapt este că în ultimii ani un sfert din suprafața agricolă a țării a rămas nelucrată, atractivitatea investițională a acestui sector este tot mai scăzută, piața este invadată cu produse agroalimentare din import, înregistrându-se astfel un deficit în balanța de plăți de peste 2 miliarde de euro anual.

În acel aprilie 2007, parcă anticipând actualul său statut, l-am întrebat pe domnul senator Ilie Sârbu dacă, prin jocul destinului, ar redeveni conducătorul agriculturii, ce proiecte ar încuraja și ce eșecuri sau erori ar corecta.

Interlocutorul nostru, domnul Ilie Sârbu, ne-a dat un răspuns corespunzător situației agriculturii și statutului său la acea dată. Astăzi, când destinul agriculturii și, implicit, al milioanelor de consumatori de produse agricole din România se află și în mâinile dânsului, întrebarea noastră mai sus reinterată își vădește actualitatea.

Simona Munteanu

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani