Lansarea campaniei de vânzări Limagrain 2010

7 minute de citit

În zilele de 24 și 26 noiembrie a.c., firma Limagrain România și-a lansat, la Timișoara și București, campania de vânzări pentru anul 2010. Evenimentul a prilejuit reunirea principalilor colaboratori ai firmei, care au dezbătut principalele aspecte ale campaniei de vânzări de produse agricole pentru anul 2010.

Prezentarea ultimelor creații biologice din domeniul producerii de semințe aparținând firmei Limagrain, precum și alte prezentări adiacente, cum ar fi comercializarea noilor soiuri și hibrizi, s-au făcut într-un cadru elegant, cu prezentări grafice și expuneri de înaltă ținută științifică.

În continuare vom prezenta problemele generale ale evenimentului, urmând ca noile creații să fie prezentate în numărul următor al revistei noastre, premergător campaniei de primăvară pentru vânzarea semințelor ce poartă sigla Limagrain.

Pentru început, doamna Alina Crețu, director de marketing Limagrain, a făcut o prezentare deosebită a firmei cunoscute deja în România și care are ca principal domeniu de activitate comercializarea semințelor produse în laboratoarele și uzina Limagrain.

Firma Limagrain se constituie ca un grup cooperativ independent internațional și reprezintă modelul unei altfel de companii producătoare de semințe agricole. În cadrul acestui grup, acționarii sunt reprezentați de către fermieri, iar ca structură, Limagrain are 600 de membri ai Limagrain Cooperative și 150.000 de fermieri în parteneriat.

Totodată, Limagrain funcționează pe baza unui alt tip de management, respectiv un fermier este președinte al grupului, iar un salariat ocupă funcția de General Manager.

La ora actuală, firma Limagrain se afirmă ca o companie lider în diferite domenii: cel mai mare producător de semințe european și al patrulea mondial, lider european în producerea de făină specială, al doilea producător industrial în panificația franceză.

Inovația – prioritate principală Limagrain

Pentru satisfacerea nevoilor finale, prioritatea principală a firmei Limagrain o constituie inovația, proces care este sursa evoluțiilor majore în agricultură, reprezentate prin creație și ameliorare varietală, tehnici avansate de cultură, integrarea în circuitul agroindustrial. Cu peste două secole de inovare botanică în resurse genetice, cercetarea Limagrain exploatează astăzi un potențial enorm în biotehnologie vegetală. Uzina de producere de semințe Limagrain din Franța constituie una dintre cele mai mari uzine de acest tip din lume, fiind reprezentativă pentru Europa.

Pentru obținerea de semințe de cea mai bună calitate, firma Limagrain parcurge, într-o perioadă de 10-15 ani, procedurile de bază din activitatea de cercetare-dezvoltare, dintre care amintim: managementul variabilității genetice, selecția, testarea, menținerea și producerea de sămânță.

O atenție deosebită se acordă analizării semințelor, care începe prin testarea și analiza pentru rezistență la diferite boli (Orobanche, Plasmopara etc.) și controlul de calitate al seminței pentru semănat.

De asemenea, se analizează conținutul în ulei și în compoziția de acizi grași (pentru floarea-soarelui), după care urmează testarea continuă în sere, iar în sfârșit se face din nou controlul calității seminței finale.

Mai concret, analiza calității semințelor pentru semănat se face prin testul de germinare (cold test), testul de vigoare și puritate genetică. În mod obligatoriu, procentul de germinare a semințelor marca Limagrain trebuie să fie mai mare de 90%, testarea se face 5 zile la temperatura de 25 de grade Celsius, cu 100% umiditate a aerului pe substrat fertil constituit din nisip sau hârtie.

Pentru cold test (după metoda Jacobson), testul durează 7 zile, la temperatura de 10 grade Celsius și 3 zile la temperatura de 25 de grade, pe un substrat turbă-sol.

Testul de vigoare se realizează la 18 grade Celsius pentru hibrizii tardivi și la 15 grade Celsius pentru hibrizii timpurii, timp de 18-21 de zile.

Pentru stabilirea purității genetice, se aplică metoda de plantare Limagrain, se efectuează controale în câmp sau se face în laborator, prin electroforeză.

În România, Limagrain apare sub forma a două mărci: LG (pentru porumb, floarea-soarelui și rapiță) și Nikerson (pentru plantele cerealiere).

Limagrain România are o poziție consolidată pe piață, iar produsele sale sunt adaptate condițiilor specifice din România. Firma beneficiază de o echipă comercială profesionistă, care asigură distribuția de semințe de calitate superioară fizică și genetică.

Prin diferite canale de comunicare se asigură sursa de informare pentru distribuitori și fermieri privitor la: costurile generale ale inputurilor, prețul cerealelor pe piața mondială sau dezvoltarea noilor tehnologii.

Se pune firesc întrebarea: unde se află firma Limagrain la începutul anului 2010 privitor la prezența pe piața semințelor din România? Răspunsul este simplu: la porumb – locul 4, cu hibrizi caracterizați prin rusticitate și stabilitate; floarea-soarelui – locul 3; rapiță – locul 4; la cereale (soiul Apache) este lider la soiurile de grâu importate, iar la mazăre și orz de toamnă, prin soiurile puse la dispoziția agricultorilor români, se obține performanță maximă. Practic, sub deviza „Semințe pentru toți fermierii“, se asigură aprovizionarea cu semințe a unui segment din ce în ce mai mare a producătorilor agricoli din România.

Comercializarea semințelor se face cu ajutorul specialiștilor din acest domeniu de activitate. Pentru distribuitori, Limagrain a emis un nou concept de training-comercial – Tehny Seller, iar pentru colaboratori s-a stabilit un plan de comunicare privitor la apariția noilor creații genetice și la modalitatea de vânzare a semințelor, cotațiile principalelor cereale etc.

Pentru a fi într-o permanentă legătură cu clienții, Limagrain organizează zilele câmpului-platforme, este prezentă la diferite târguri locale, dar cel mai adesea promotorii LG se află în mijlocul fermierilor agricoli.

Pentru activitatea viitoare în România, pentru porumb, și nu numai, LG își propune testări speciale privind densitățile optime de semănat ale hibrizilor nou creați, dar mai ales rezistența la secetă a acestora. De asemenea, se va construi o stație de cercetare-dezvoltare Limagrain în România.

În campania nouă 2009-2010 vom avea surpriza placută ca produsele firmei Limagrain să fie prezentate într-un nou ambalaj, mai frumos, mai autentic, cu specificații pentru fiecare specie agricolă. Impresionant și încurajator este îndemnul tuturor celor care lucrează în cadrul Limagrain România: „Să lăsăm produsele noastre să vor bească pentru noi”.

În continuare, au fost prezentate noile creații genetice la porumb și floarea-soarelui, creații care se disting prin capacitate mare de producție, însușiri specifice domeniului de activitate și o bună rezistență la secetă.

Obiective LG pentru 2010

Aspecte privind activitatea viitoare a firmei Limagrain în Romania au fost prezentate într-un mod deosebit de domnul Tim Ream, Business Manager Limagrain South Europe.

Anul 2010 poate constitui un an de revenire la prețuri mai mari pentru producția din agricultură din cauza creșterilor semnificative ale prețului la anumite produse, dar și a cererii globale actuale. Creșterea prețului poate fi și o consecință a schimbărilor climatice semnificative în Europa.

În prezent, Limagrain are trei divizii: divizia de ingrediente, divizia de legume și divizia de semințe pentru cultura mare. Limagrain va achiziționa firma Clovis Matton, firmă cu o cifra de afaceri de peste 1,7 milioane de euro. De asemenea, va achiziționa firma Australian Technologies, pentru dezvoltarea pe piața semințelor de grâu.

Pentru activitatea de cercetare proprie, firma Limagrain alocă o sumă importantă, de peste 12% din cifra de afaceri, ceea ce este extrem de benefic pentru viitorul portofoliu de produse al firmei.

Principalele obiective ale firmei Limagrain pentru România în cursul anului 2010 sunt: furnizarea de semințe, care asigură obținerea de producții stabile și sigure; asigurarea unui portofoliu complex de semințe de porumb, floarea-soarelui, rapiță, mazăre și grâu; testarea noilor hibrizi în loturi macro și micro (private și oficiale); asigurarea seminței importate de cea mai bună calitate. De asemenea, se urmărește realizarea unei colaborări strânse pentru un parteneriat reciproc benefic prin: parteneriat cu o rețea profesionistă de distribuitori; suport tehnic, prin echipa comercială LG; consolidarea brandului LG; întâlniri cu fermierii; suport logistic prin activitatea de marketing; răspuns la cerințele fermierilor (service complet după vânzarea produselor LG); vânzarea la un preț corelat cu situația pieței și valoarea produsului; un plus de valoare adăugat produselor (tratament cu insecticide, , tehnologii noi – CLEARFIELD – la floarea-soarelui și Yield Guard – pentru porumb; plăți în acord cu termenele prestabilite; produse unice și/sau exclusive, create pentru satisfacerea cererii specifice și apoi reinvestirea în cercetare.

În final, Pierre Jarreau a prezentat oferta de hibrizi pentru anul 2010, prețurile la care se vor valorifica semințele oferite, mijloacele de menținere a unui business sănătos și politica comercială pentru anul 2010 a firmei Limagrain România.

Întreaga manifestare a constituit un bun prilej de a cunoaște mai bine firma Limagrain, preocupările privind producerea și comercializarea de semințe valoroase din specii agricole consacrate și introducerea acestora pe piața semințelor din România.

Victor Vătămanu

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani