Lucrările de întreţinere a solului şi aplicarea erbicidelor la viţa-de-vie

Aplicate în mod raţional, lucrările solului contribuie, după cum prezintă E. Vişoiu şi colaboratorii, la: realizarea unui raport optim între porozitatea capilară şi cea necapilară; realizarea unor regimuri de apă, aer şi nutritive cât mai favorabile; îmbunătăţirea însuşirilor fizice (stabilitatea hidrică a agregatelor structurale, diminarea gradului de compactare, reglarea conductivităţii hidraulice saturate etc.), chimice (creşterea capacităţii de vinificare şi de solubilizare a principalelor macro- şi microelementele

din sol) şi biologice (creşterea activităţii microbiologice a solului); prezervarea regimului hidric al solului; distrugerea buruienilor, concurentul de bază al viţei-de-vie; asigurarea unor condiţii edafice optime pentru creşterea, dezvoltarea şi fructificarea plantelor de viţă-de-vie.

Clasificarea principalelor lucrări ale solului aplicate în viticultură

a) După frecvenţa aplicării lor, lucrările solului se împart în lucrări anuale şi lucrări periodice. Lucrările anuale sunt împărţite la rândul lor în lucrări adânci, efectuate primăvara sau toamna, şi lucrări superficiale, efectuate în timpul perioadei de vegetaţie. Lucrările anuale adânci se aplică cu scopul de a crea condiţii cât mai bune creşterii şi ramificării rădăcinilor, de a spori capacitatea solului de a reţine apa şi aerul etc. Lucrarea adâncă de primăvară (arătura de primăvară) se execută după încheierea lucrărilor de tăiere, ceruit şi aplicarea îngrăşămintelor, la adâncimea de 14-16 cm. În general, se utilizează plugul fără cormană, iar în condiţiile încorporării îngrăşămintelor, plugul cu cormană. Arătura adâncă de toamnă se execută după recoltare, la 16-18 cm adâncime, cu răsturnarea brazdelor în părţi, la mijlocul intervalelor rămânând un şanţ ce uşurează înmagazinarea apei provenite din ploi şi zăpezi. Lucrările adânci se execută mecanizat (PCV - 2-2,2 sau PCV - 1,6) în funcţie de distanţa de plantare între rânduri (2-2,2 ; 1,6-2,5 m). Lucrările anuale superficiale (praşile) - se execută pe tot cursul perioadei de vegetaţie, ori de câte ori este nevoie, având rolul de a completa efectul lucrărilor adânci. Numărul acestora se stabileşte în funcţie de natura solului, regimul precipitaţiilor, gradul de îmburuienare, fiind, în general, suficiente 4-6 lucrări. Totodată, prin aceste lucrări superficiale repetate se urmăreşte şi distrugerea crustei de la suprafaţa solului, favorizând capacitatea de stocare a solului, dar şi diminuarea evapotranspiraţiei apei din sol. Praşilele se execută la adâncimea de 8-10 cm, mecanizat, utilizând cultivatorul PCV 2-2,2 în agregat cu V445 sau SV 445. În cazul distanţelor mai mici dintre rânduri, lucrarea se execută cu prăşitoarea trasă de cal (în sistem ţărănesc, gospodăresc). Concomitent cu mobilizarea solului dintre rândurile de plante, se recomandă aceeaşi lucrare şi pe rândul de plante, între butuci, ea efectuându-se manual, cu sapa. Lucrările periodice, care cuprind subsolajul şi redesfundatul parţial, sunt recomandate a se executa acolo unde fenomenul de tasare este vizibil, prin crearea unor condiţii nefavorabile sistemului radicular al plantelor. Această tasare se produce din cauza trecerilor repetate cu utilajele viticole, a efectuării lucrărilor de mobilizare a solului la aceeaşi înălţime. Subsolajul se execută în perioadele de repaus al viţei-de-vie, o dată la 3-5 ani, eşalonat pe 2 ani, mobilizând solul pe mijlocul intervalelor dintre rândurile de plante, alternativ, din două în două intervale, pe adâncimea de 35-45 cm. Se utilizează subsolierul SPV 4,5 metri în agregat cu SV 445 sau alte utilaje viticole de mare capacitate. Concomitent cu subsolajul se pot încorpora şi îngrăşăminte fosfatice şi potasice care, datorită adâncimii de încoporare, vor fi utilizate mai repede şi mai eficient de sistemul radicular al plantelor. Redesfundatul parţial - se execută mai ales în plantaţiile viticole cu distanţe mari între rânduri (3 metri şi peste), în perioada de repaus al plantelor. Se execută, de asemenea, alternativ, din două în două rânduri, eşalonat pe 2 ani, până la adâncimea de 40-60 cm. Această lucrare profundă se recomandă a fi asociată cu o fertilitate energetică complexă (30-40 tone/hectar gunoi de grajd şi 400-450 kilograme/hectar substanţă activă - îngrăşăminte chimice complexe).

b) În funcţie de adâncimea de aplicare, lucrările solului se pot diviza în trei mari categorii: adânci, normale şi superficiale.
1) Lucrările adânci: subsolarea şi redesfundatul (la peste 35-40 cm adâncime) şi arătura adâncă de toamnă (la 20-25 cm adâncime).
2) Lucrările normale: arătura de toamnă (la 16-18 cm adâncime) şi uneori arătura de uşurare (la 14-16 cm), care se execută primăvara, în scopul înlăturării biloanelor efectuate la arătura de toamnă.
3) Lucrările superficiale: arătura de primăvară (la 12-15 cm adâncime), cultivaţiile (praşile) şi discuitul (la 8-10 cm). Mulcirea solului - constă în copertarea solului din plantaţiile viticole cu un strat de material vegetal (paie, resturi vegetale etc.), cu folie de polietilenă de culoare închisă, efectul fiind menţinerea biodiversităţii, a echilibrului în ecosistemul viticol. Totodată, stratul de mulci contribuie la: protecţia antierozională a suprafeţei solului; creşterea capacităţii de percolare şi levigare a apei pluviale în profunzimea profilului de sol; diminuarea rezervei de buruieni - concurent nefast al viţei-de-vie; compensarea deficitului nutritiv din sol - în cazul mulciului organic.

Aplicarea erbicidelor
Aplicarea erbicidelor în viticultură conferă metodelor chimice o importanţă aproximativ egală cu cea a metodelor agrotehnice de combatere a buruienilor. Erbicidarea plantaţiilor viticole prezintă următoarele avantaje: contribuie la reducerea numărului de lucrări (treceri) aplicate solului; prin conservarea şi îmbunătăţirea însuşirilor fizice ale solului, contribuie nemijlocit la prevenirea eroziunii superficiale a solului; datorită eliminării prăşitului manual, conduce la diminuarea necesarului de forţă de muncă şi la scăderea cheltuielilor de manoperă efectuate la unitatea de suprafaţă; poate fi efectuată şi la o umiditate ridicată a solului care nu permite intrarea agregatelor viticole de prăşit, contribuind indirect la prezervarea însuşirilor fizice ale solului; agregatele rămase libere pot fi utilizate într-o altă verigă tehnologică (de exemplu, combaterea bolilor şi a dăunătorilor).

Clasificarea erbicidelor utilizate în viticultură
După mecanismele acţiunii lor fiziologice, se împart în: erbicide de contact ce exercită o acţiune obstructivă şi imediată asupra organelor plantei cu care vin în contact; erbicide reziduale - odată ajunse pe sol, acţionează asupra seminţelor sau buruienilor în curs de răsărire; ele se caracterizează printr-o persistenţă în sol (durată de acţiune) destul de mare, circa 12 luni; erbicide sistemice care pătrund prin organele aeriene ale plantei, de unde sunt translocate lent în toate organele plantei, inclusiv în rădăcină. Din punct de vedere al spectrului de acţiune, erbicidele pot fi: cu acţiune totală, având o toxicitate şi o acţiune fitotoxică mare asupra unui număr mare de buruieni; erbicide specifice, care prezintă o plajă îngustă de combatere numai pentru anumite specii (monocotiledonate şi dicotiledonate). În funcţie de perioada de aplicare, ce se suprapune cu ciclul biologic al buruienilor, erbicidele pot fi: preemergente - se aplică înainte de răsărirea buruienilor, pe sol direct; postemergente - se aplică după răsărire, în perioada de vegetaţie a buruienilor, când talia lor nu depăşeşte 20-25 cm. Din această scurtă clasificare, se poate concluziona că: erbicidele reziduale, cu o mare persistenţă, se aplică preemergent, pe sol, cu efect asupra seminţelor şi plăntuţelor de buruieni, iar cele de contact şi sistemice se utilizează postemergent, efectul lor fiind maximum în contact cu părţile verzi ale buruienilor.

Erbicidele folosite în viticultură sunt următoarele:
Momentul aplicării = preemergent; substanţa activă a erbicidelor folosite este de tipul napropamid, simazin sau glifosat + izopropilamină; doza aplicată variază între 3 litri/hectar (glifosat + izopropilamină) până la 8-10 kilograme/hectar (simazin). Momentul aplicării = postemergent; substanţa activă a erbicidelor folosite este de tipul clopiralid, oxifluorfen, gifosinat de amoniu, paraquat, glifosat + izopropilamină, glifosta trimersium, propaqualzafop, fluazifop - P - butil, haloxifop - R - metil şi altele; doza aplicată variază între 0,5 litri/hectar (s.a. clopiralid) şi 5 litri/hectar (s.a. oxifluorfen). Tipul de buruieni combătute când aplicarea erbicidelor s-a făcut preemergent este mono- şi dicotiledonate anuale (s.a. napropamid şi simazin) şi buruieni perene din sămânţă (s.a. simazin şi izopropilamină). Tipurile de buruieni combătute când aplicarea erbicidelor s-a făcut postemergent sunt dicotiledonate anuale şi perene (s.a. clopiralid) şi mono- şi dicotiledonate (s.a. oxifluorfen, glufosinat de amnoiu, paraquat, glifosat + izopropilamină, glifosat trimersium, propaqualzafop şi altele). În general, erbicidarea se recomandă a se utiliza pentru distrugerea buruienilor de pe rândul de plante, deci dintre butucii de vie; nu se recomandă a se utiliza mai mult de 200 litri de soluţie (apă + erbicid) pentru erbicidarea unui hectar de viţă-de-vie; rezultă că dozele de erbicid per hectar se amestecă cu maximum 200 litri de apă; dacă se măreşte cantitatea de apă, automat se va mări şi cantitatea de erbicid; se erbicidează o suprafaţă de maximum 40 cm lăţime, respectiv 20 cm în stânga şi 20 cm în dreapta butucului de viţă-de-vie.

Măsuri de protecţie a muncii
La manipularea şi executarea tratamentelor cu erbicide se impune folosirea echipamentului de protecţie. Se va evita inhalarea vaporilor sau a picăturilor fine de soluţii; se va evita contactul solului cu pielea; nu se fumează; nu se bea; nu se mănâncă în timpul tratamentelor. Duzele pompelor nu se vor desfunda prin suflare cu gura. După tratamente, mâinile şi faţa se vor spăla cu multă apă şi săpun. Ambalajele şi resturile se vor arunca în locuri stabilite; nu se vor arunca în apă (curgătoare sau stătătoare) sau în apropierea izvoarelor şi a fântânilor. După efectuarea tratamentelor, se vor clăti pompa, tijele şi duzele cu multă apă.

Victor VĂTĂMANU