
În cadrul acestui mecanism de preluare depune la centrele județene APIA, trebuie a cerealelor la intervenție, potrivit să existe dovada virării în contul APIA regulamentelor europene, toți deținătorii a sumelor aferente efectuării analizelor, de stocuri de cereale le pot vinde precum și copii ale documentelor prin organismului de intervenție al statului care se poate face verificarea informațiilor membru, respectiv Agenției de Plăți, în solicitate. cazul României, la un preț de intervenție În plus, pentru vânzarea porumbului la un de 101,31 euro/tonă. Cerealele pentru preț de intervenție, ofertantul trebuie să care se pot aplica măsuri de intervenție facă dovada că a constituit o garanție de sunt grâul comun, grâul dur, orzul, sorgul 15 euro pe tonă.
Agenția de Plăți și porumbul, care îndeplinesc condițiile Depozitarea cerealelor preluate la și Intervenție cantitative și calitative specificate în intervenție se face în depozite agreate pentru Agricultură regulamentul R (CE) nr. 687/2008 al de APIA, din cadrul celor autorizate reamintește Comisiei Europene, din 18 iulie 2008. de Ministerul Agricuturii, Pădurilor și producătorilor Astfel, orice deținător al unei cantități de Dezvoltării Rurale (MAPDR) prin DADR agricoli că măsura de cel puțin 80 de tone de cereale, respectiv județene și cu obligația depozitarilor de intervenție pe piața 10 tone de grâu dur, poate depune o a păstra nealterate cantitățile și calitățile cerealelor este activă ofertă la centrele județene APIA. Totodată, cerealelor, în baza unor contracte de începând din data de cerealele trebuie să îndeplinească condiții depozitare încheiate de aceștia cu APIA.
1 noiembrie 2008, referitoare la nivelul maxim admis de Până la această dată, APIA a înregistrat până la 31 mai 2009. substanțe contaminante (micotoxine, o cerere de ofertă pentru 500 tone de resturi de pesticide, metale grele și de grâu comun și o cerere de ofertă pentru contaminare radioactivă), precizate de 500 tone de porumb. Cele două cereri de legislația comunitară. ofertare a cerealelor au fost refuzate după Atașat formularului-tip pe care ofertantul îl verificarea administrativă.
1 2
Pentru susținerea zootehniei, a fost aprobată, pentru anul 2008, Pentru susținerea zootehniei, a fost aprobată, pentru anul ca formă de sprijin financiar pentru crescătorii de bovine, o 2008, ca formă de sprijin financiar pentru crescătorii de susținere financiară de 495 lei/cap de animal. ovine/caprine, o susținere financiară de 43,91 lei/cap de În data de 19.01.2009, Ministerul Finanțelor Publice a alocat animal. pentru plățile naționale directe complementare, la specia bovină, Ministerul Finanțelor Publice a alocat Ministerului suma de 202.842.905 lei, aceasta fiind achitată în perioada Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale, în data de imediat următoare de către APIA, ajungându-se astfel la o 20.01.2009, pentru plățile naționale directe complementare alocare financiară totală de 646.186.505 lei. la speciile ovină/caprină, suma de 105.056.850 lei, aceasta Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a întreprins urmând a fi achitată de către APIA beneficiarilor. Astfel, demersurile necesare și pentru achitarea în totalitate a plăților alocarea financiară totală pentru ovine/caprine a ajuns la naționale directe complementare la speciile ovine/caprine. 137.884.075 lei.
3
În data de 23 ianuarie 2009, pentru Intervenție în Agricultură, suma creșterea efectivelor de păsări, MAPDR Ministerul Finanțelor Publice a alocat de 89.789.681 lei înglobând și restanțele acordă sprijinul financiar de 1,6 lei/cap Ministerului Agriculturii, Pădurilor și pentru a doua jumătate a lunii octombrie și pui broiler, în valoare de 41.079.547 lei. De Dezvoltării Rurale suma de 89.789.681 lei, pentru luna noiembrie a anului 2008. Astfel, asemenea, pentru încurajarea producției de în vederea efectuării plăților reprezentând pentru îmbunătățirea calității producțiilor ouă de consum, se acordă fermierilor 0,05 sprijinul financiar acordat producătorilor de carne, MAPDR acordă fermierilor 120 lei/ou, în valoare totală de 11.334.246 lei. agricoli din sectorul zootehnic, în lei/carcasa de porcine clasa E și 100 lei/ Pentru îmbunătățirea calității producției de conformitate cu HG nr. 3 din 9 ianuarie carcasa de porcine clasa U, în valoare totală miere de albine, MAPDR acordă fermierilor 2009. Plățile către fermieri urmează a de 32.727.450 lei. În vederea îmbunătățirii sprijinul financiar de 200 lei/familia de fi efectuate de către Agenția de Plăți calității și a parametrilor de producție în albine, în cuantum de 3.048.920 lei.






















