Măsuri chimice pentru combaterea bolilor la plantele agricole

Combaterea chimică constituie şi în prezent, după cum prezintă Marcel Pârvu, un mijloc important pe care practica agricolă îl are la dispoziţie pentru reducerea pagubelor produse de agenţii fitopatogeni. Astfel, în combaterea speciilor Plasmopara viticola, Phytophthora infestans, Tilletia spp. şi altele trebuie să se aplice tratamente chimice, fără de care nu se poate garanta producţia plantelor cultivate.

Noţiuni generale despre produsele farmaceutice folosite în protecţia plantelor

Măsurile chimice se bazează pe folosirea unor substanţe toxice pentru paraziţii vegetali. Produsele chimice preparate pe baza acestor substanţe active se numesc produse antiparazitare din categoria produselor fitofarmaceutice. Clasificarea produselor fitofarmaceutice se face după mai multe criterii. După agentul patogen de combătut (virusuri, bacterii, ciuperci), se clasifică în virusocide (produse antivirale), bactericide şi fungicide. În funcţie de locul unde acţionează, aceste produse sunt exoterapeutice (de suprafaţă, de contact) şi endoterapeutice (sistemice). După natura lor chimică, substanţele şi produsele fitofarmaceutice sunt anorganice şi organice. Dintre produsele fitofarmaceutice anorganice utilizate în protecţia plantelor menţionăm produse pe bază de cupru (zeamă bordeleză, Champion 50 WP, Kocide 101, Oxicig 50 PU etc.) şi produse pe bază de sulf (Polisulfura de calciu, Kumulus S, Sulfomat PU, Micrithiol, Thiovit etc.).

Dintre numeroasele produse organice fitofarmaceutice menţionăm substanţe de tipul: Dithane M45 (mancozeb 80%), Polyram combi (metiram 80%) Benlate 60 WP (benomil 50%), Topsin 70 PU (metil tiofanat 70%), Sumilex 50 PU (procimidon 50%), Anvil 5 SC (hexaconazol 50 g/l), Systhane 12,5 CE (miclobutanil 125 g/l), Tilt 250 CE RV (propiconazol 250 g/l), Curzate super C (cimoxanil 4,5 5 + mancozeb 68%) etc. De la aplicarea ultimului tratrament până la darea în consum a produselor vegetale tratate este necesar să treacă o perioadă de timp în care produsul fitofarmaceutic folosit se degradează şi devine netoxic pentru consumator. Această perioadă de timp se numeşte timp de pauză. Pentru fiecare produs fitofarmaceutic folosit în protecţia plantelor este stabilită o toleranţă - limita maximă admisibilă (LMA). Aceasta (LMA) se stabileşte pentru ca produsele agricole tratate să poată fi consumate, fără a fi afectată sănătatea consumatorilor. LMA se exprimă în părţi per milion (ppm) şi este de 100 de ori mai mică decât concentraţiile sau dozele care, administrate în hrana animalelor de experienţă, produc tulburări (Baicu şi Sesan, 1996). Respectarea timpilor de pauză asigură, în mod normal, şi respectarea limitelor maxime admisibile pentru produsele fitosanitare (Baicu şi Sesan). La aplicarea tratamentelor chimice se ţine cont de remanenţa reziduurilor de pesticide, de timpul de pauză şi de limita maximă admisă (LMA).

Metode de aplicarea in vitro a produselor farmaceutice

Produsele fitofarmaceutice se folosesc în practică pentru tratarea seminţelor, a tuberculilor şi rizomilor la plante. De asemenea, aceste produse se aplică pe plante în timpul perioadei de vegetaţie. Unele produse fitofarmaceutice se folosesc pentru dezinfectarea solului pe cale chimică.

Metode de tratare a seminţelor

Tratarea pe cale chimică dă rezultate bune, în practică, în combaterea agenţilor patogeni localizaţi pe sămânţă sau în acestea. În funcţie de substanţa activă a produsului folosit, de seminţele de tratat, de biologia agenţilor fitopatogeni şi altele, tratarea sau dezinfectarea chimică a seminţelor se face prin mai multe metode.
Metoda tratării uscate (prin prăfuire) - această metodă constă în acoperirea seminţelor cu produse fitofarmaceutice, sub formă de pulberi, care aderă pe suprafaţa tegumentului seminal. În practică, o importanţă deosebită pentru dezinfectarea seminţelor prezintă produsele sistemice. Acestea protejează embrionul şi plantulele tinere de acţiunea agenţilor fitopatogeni în sămânţă.
Metoda tratării umede - metoda se bazează pe folosirea de produse fitofarmaceutice sub formă de soluţii sau suspensii, în care se introduc seminţele de tratat. Această metodă prezintă avantajul unei economii de substanţă activă şi al unei dezinfectări complete. Tratarea pe cale umedă se recomandă în zonele aride, cu solul uscat în momentul semănatului.
Metoda tratării prin mocirlire - această metodă este folosită pentru a realiza pe suprafaţa seminţelor un strat mai consistent de produs. Produsul fitofarmaceutic se prezintă sub formă de suspensie densă într-o cantitate mică de apă şi se amestecă cu sămânţa (Şandru).

Metode de tratare a tuberculilor, bulbilor şi rizomilor

Aceste metode se aplică frecvent la plantele horticole pentru dezinfectarea chimică a tuberculilor, bulbilor şi rizomilor. În funcţie de produsul utilizat, tratamentele chimice se aplică pe cale umedă sau prin prăfuire.

Metode de dezinfectare chimică a solului

Dezinfectarea solului pe cale chimică are drept scop distrugerea agenţilor fitopatogeni (bacterii, ciuperci), insectelor, nematozilor etc. care atacă plantele. Tratamentele chimice se aplică cu precădere solului din sere şi răsadniţe, dar şi în câmpul de cultură al plantelor horticole. Dezinfectarea chimică a solului se realizează prin metoda tratării umede şi metoda tratării uscate (prin prăfuire).

Tratarea solului pe cale umedă - această metodă se bazează pe stropirea cu o soluţie sau o suspensie a produsului fitofarmaceutic până la o adâncime de 20 cm. În tratarea solului din sere şi răsadniţe se foloseşte frecvent Formalina 1,0%. Pentru dezinfectarea solului se folosesc 10 litri de soluţie de formalină 1%/mp, apoi se acoperă pământul tratat timp de 2-3 zile, pentru sudaţie. Însămânţarea solului se face după cel puţin 12-15 zile de la aplicarea tratamentului (Şandru). Înainte sau după semănat, pământul din răsadniţă poate fi dezinfectat cu substanţe de tipul Previcur N. Pentru dezinfectarea solului, se folosesc 2-3 litri soluţie de Previcur N 0,25%/mp (Şandru).

Tratarea solului pe cale uscată - prin această metodă se realizează dezinfectarea chimică a solului, folosindu-se un produs fitofarmaceutic sub formă de pulbere. Produsul fitofarmaceutic este încorporat în sol prin săpare, până la o adâncime de 20 cm sau prin amestecarea pământului prin lopătare. De exemplu, pentru dezinfectarea solului prin prăfuire, se folosesc substanţe de tipul Basamid (200 grame/metrul cub de pământ sau 20-50 grame/metrul pătrat). Acest produs este eficient împotriva ciupercilor fitopatogene tericole şi a nematozilor la plante. După aplicarea tratamentului chimic, timpul de aşteptare până la folosirea amestecului de pământ este de 10-30 de zile, în funcţie de temperatura solului. Timpul de aşteptare creşte la temperaturi mai scăzute de 15-20 de grade Celsius (Şandru).

Metode de tratare a plantelor în timpul perioadei de vegetaţie
Aplicarea produselor fitofarmaceutice pe plante se realizează prin diferite metode.

Metoda tratării umede - această metodă constă în aplicarea produselor fitofarmaceutice sub formă lichidă (soluţie, suspensie, emulsie) şi poate fi realizată, în practică, sub diferite forme: Stropit, pulverizare, ceaţă toxică.

Metoda tratării prin prăfuire - aplicarea produselor fitofarmaceutice pe plante prin prăfuiri asigură o mai bună pătrundere a pulberii în interiorul vegetaţiei stufoase. De asemenea, această metodă asigură o distribuire mai uniformă a particulelor pe suprafaţa tratată.

Testarea acţiunii in vitro a produselor fitofarmaceutice
Pentru testarea acţiunii in vitro a produselor fitofarmaceutice asupra agenţilor fitopatogeni se folosesc diferite metode.

Metoda includerii produsului în mediul de cultură - prin această metodă se realizează acţiunea in vitro a produselor fitofarmaceutice asupra agentului fitopatogen (bacterie, ciupercă) cultivat pe mediu de cultură. Pentru fiecare produs testat se realizează mai multe concentraţii. La fiecare concentraţie a produsului fitofarmaceutic se fac mai multe repetiţii. Pentru cultivarea speciilor studiate se folosesc medii nutritive solidificate (malţ-agar, cartof-dextrozăagar, Czapek-agar etc.) sau lichide.

În cazul folosirii unui mediu ce se solidifică, acesta se distribuie, după includerea produsului fitofarmaceutic, cel mai frecvent în vase Petri. Inoculul speciei pe care o cercetăm se plasează cu acul de însămânţare în mijlocul vasului Petri (metoda însămânţării în punctul central). Periodic, la intervale egale de timp, se fac observaţii asupra mărimii, aspectului coloniei pe suprafaţa mediului, sporulaţiei, dacă este cazul, comparativ cu martorul fără produs fitofarmaceutic. Rezultatele obţinute se interpretează statistic (testul student, ANOVA etc.). Pe baza rezultatelor obţinute se stabileşte concentraţia-limită de toxicitate şi concentraţia letală a produsului fitofarmaceutic asupra speciei studiate. Metoda includerii în mediul de cultură se poate folosi şi pentru testarea acţiunii in vitro a altor produse (antibiotice, extracte vegetale etc.) asupra agenţilor fitopatogeni.

Măsuri biologice

Combaterea biologică a agenţilor fitopatogeni se realizează prin hiperparazitism, antagonism microbian, imunizarea plantelor şi altele.

Hiperparazitismul - combaterea agenţilor fitopatogeni cu ajutorul paraziţilor naturali (bacteriofagi, ciuperci), denumiţi hiperparaziţi, a dat rezultate bune şi prezintă perspective de extindere în practică. Cele mai cunoscute cazuri de hiperparazitism sunt microparazitismul şi bacteriofagia. Microparazitismul este un fenomen biologic întâlnit frecvent în natură. Ciupercile hiperparazite au o virulenţă pronunţată şi inhibă dezvoltarea, reproducerea şi răspândirea speciilor fungice pe seama cărora se dezvoltă. De exemplu, Tricoderma viride reprezintă principala specie microparazitară şi antagonistă folosită ca mijloc de prevenire şi combatere biologică a diferitelor specii de ciuperci fitopatogene. Coniothyrium mintans este un hiperparazit al fungilor (Sclerotinia sclerotiorum, Botrytis spp), formatori de scleroţi.

Bacteriofagia - este un fenomen biologic care se bazează pe distrugerea unor bacterii fitopatogene de către virusuri denumite bacteriofagi.

Antagonismul microbian - între diferite microorganisme (bacterii, ciuperci) din natură există relaţii antagoniste. Aceste relaţii au la bază concurenţa sau anabioza. S-a constatat că pentru fiecare agent patogen există microorganisme antagoniste. Antagonismul microbian este utilizat în practică pentru combaterea unor agenţi patogeni. Studierea relaţiilor (microparazitismul, antagonismul microbian etc.) între diferite specii de microorganisme, care se pot cultiva pe medii nutritive, se realizează prin metoda culturilor duble. Această metodă constă în însămânţarea în acelaşi vas Petri ca mediu nutritiv agarizat a câte două specii ale căror interrelaţii sunt observate in vitro.

Antibioticele - acestea sunt produşi ai metabolismului unor microorganisme care distrug selectiv sau împiedică multiplicarea altor organisme patogene. În combaterea agenţilor fitopatogeni, s-au experimentat şi s-au folosit în practică pe scară mică numai câteva antibiotice, din cauza costului foarte ridicat al acestor tratamente (Pârvu).

Măsuri de carantină fitosanitară
Carantina fitosanitară reprezintă un ansamblu de măsuri care se iau pentru a preveni răspândirea paraziţilor vegetali, dăunătorilor şi buruienilor („obiectelor de carantină“), deosebit de periculoşi, dintr-o ţară în alta sau dintr-o regiune în alta. Carantina fitosanitară este de două tipuri: externă şi internă.

Măsuri de prognoză şi avertizare
Un rol important în prevenirea şi combaterea bolilor la plante îl au măsurile de prognoză şi avertizare. Prin prognoză se înţelege stabilirea anticipată a datei apariţiei în masă a agenţilor fitopatogeni, în anumite perioade de timp şi pe anumite teritorii, precum şi estimarea gravităţii atacurilor pe care le pot produce. Avertizarea constă în determinarea momentului optim de aplicare a tratamentelor, a metodelor şi mijloacelor eficace pentru combatere, în funcţie de biologia agentului patogen, de fenofaza plantei-gazdă şi condiţiile climatice locale.

Victor VĂTĂMANU