Astăzi, există semnale serioase care duc către o schimbare fundamentală a agriculturii în lume, care vor obliga, în consecință, decidenții să acorde mai multă atenție agriculturii europene. Europa agricolă discută astăzi, în virtutea noilor provocări existente la nivel mondial, despre: mecanismele de intervenție pe piață, controlul strocurilor, plățile către agricultorii europeni, condiționalitate, modulare, schimbarea climatului, managementul apei, managementul bioenergiei și managementul riscurilor.
În general, aceste probleme sunt preocupările agricultorilor europeni, care au încetat de mult să fie numai producători, preocupări care reprezintă bazele de discuție ale noii politici agricole comune de după 2013. Emiterea de puncte de vedere, declanșarea discuțiilor cu privire la aceste probleme vor contribui la o bună înțelegere și la o mai bună reprezentare a intereselor agricultorilor români pe o piață extrem de concurențială. Mecanismele de intervenție pe piață sunt reprezentate de intervențiile statului menite a asigura un preț corect pentru produsele agricole, în cazul în care prețul acestora scade sub nivelul minim garantat – prețul de intervenție, cumpărând anumite cantități în caz de supraproducție și vânzând, în situația unor producții prea mici, cu scopul final ca producătorii agricoli să nu se decapitalizeze și să renunțe astfel la activitățile lor. În UE, piața cerealelor este susținută prin intermediul mecanismului de intervenție, tarife vamale ridicate la import și subvenționarea exportului.
Mecanismele de intervenție pe piață sunt reprezentate, în principal, de: intervenția în domeniul cerealelor, de controlul stocurilor și de cota de lapte.
Pentru stabilizarea pieței cerealelor se impune luarea unor măsuri pe piața internă, care să cuprindă un regim comun de import-export și un regim special de intervenție pe piață.
Organizarea comună a pieței cerealelor cuprinde două forme de acțiune:
-introducerea unui preț de intervenție unic pentru cereale, în vederea achiziționării acestora.
-stabilirea unui regim de schimburi la frontierele externe ale Uniunii Europene, ce trebuie să cuprindă taxe de import și restituții pentru stabilizarea pieței comunitare, având la bază cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay.
Scopul intervenției este acela de a crea stocuri publice de cereale, care sunt în responsabilitatea APIA, care cumpără cerealele, asigură depozitarea și monitorizarea stocurilor, precum și vânzarea acestora, având astfel proceduri de control, gestiune primară și abordări informatice corespunzătoare.
Agricultorii români trebuie să militeze pentru menținerea intervenției, fiind o importantă masură de siguranță în cazul gravelor perturbații apărute pe piața mondială. În prezent, estimările și previziunile de piață nu duc către adaptarea sau anularea mecanismelor de intervenție: stocul public de cereale al Europei este extrem de redus, iar previziunile cu privire la cererea mondială indică faptul că nu se va mai apela la intervenție în viitorul apropiat.
Evident că în viitor poate aceste mecanisme vor trebui adaptate astfel încât producătorul român să facă față noilor provocări reprezentate de: creșterea prețurilor, schimbările climatice, deschiderea piețelor europene, dar în nici un caz nu trebuie să renunțăm la aceste mecanisme de sprijin al activităților agricole. Atât oferta, cât și cererea de produse agroalimentare creează aspecte de instabilitate, fie că ne referim la variații de prețuri, fie la structuri diferite de consum.
Astfel, există pericolul ca, după o perioadă în care prețurile au fost ridicate, să asistăm la o ofertă în cantitate extrem de ridicată.
Un astfel de rezultat este consecința unei supraoferte, care poate duce la o scădere în lanț a prețurilor și automat a veniturilor producătorilor agricoli (efectul King).
Pe o piață insuficient de bine organizată, absența unui astfel de mecanism, în caz de supraproducție, va duce inevitabil la scăderea veniturilor agricultorilor în cazul volatilității prețurilor. Prezența stocului public de intervenție permite menținerea unui preț echilibrat al produselor agricole pe piața internă, o aprovizionare constantă cu materii prime, toate cu efect benefic pentru consumatorul român. Atât oferta, cât și cererea de produse agroalimentare creează aspecte de instabilitate, fie că ne referim la variații de preturi sau la structuri diferite de consum.
Nicoleta Burtan
