
Cultivarea viței-de-vie reprezintă ocupația de bază a locuitorilor din Dobrogea din cele mai vechi timpuri. Această zonă este cunoscută ca regiune viticolă încă din anul 43 î.H. Legenda spune că Dyonis, zeul vinului la greci, s-a născut pe aceste meleaguri, cărora le-a dăruit o bogăție inestimabilă: vinul.
Primele atestări documentare care menționează cultivarea viței-de-vie în regiunea Murfatlar au fost consemnate în urmă cu aproape 2000 de ani, iar prima mărturie scrisă îi aparține poetului latin Ovidiu, care a trăit în cetatea Tomis.
Laura Mușat, PR Manager SC Murfatlar România
SC Murfatlar România SA a preluat în anul 2000 vechea podgorie, care până în acel moment s-a aflat în proprietatea statului. Această privatizare a avut ca efect cea mai spectaculoasă dezvoltare de pe piața românească a producătorilor de vin. Astfel, dacă în anul 2001 societatea deținea 19% din cota de piață, în prezent aceasta a ajuns la 30%. Evoluția impresionantă a societății în decursul unei perioade destul de mici s-a realizat datorită investițiilor masive în tehnologie, care au dus la obținerea locului de lider pe piața internă de specialitate.
Aprecierea de care se bucură societatea este rezultatul lansării unui număr mare de branduri, a campaniilor de promovare, dar și a numeroaselor premii obținute atât la concursurile naționale, cât și la cele internaționale.
Cum a fost producția de vin la SC Murfatlar România SA în anul 2007?
Calitatea este cea care dă importanță recoltei, și nu cantitatea. Valoric vorbind despre producție, este clar că este mai mare decât cea din 2006. Vinul obținut este unul de excepție, iar cantitatea de vin este de 14,5 milioane de litri.
Care sunt ultimele realizări ale societății?
Suntem lideri în acest domeniu de activitate, iar faptele care ne îndreptățesc să afirmăm acest lucru sunt reprezentate de: cota de piață, care a crescut în fiecare an, gama de produse, investițiile realizate atât în producție, cât și în marketing, cele 3.000 de hectare cultivate cu viță-de-vie, precum și specialiștii noștri, care au o înaltă pregătire profesională. Toamna anului 2007 a adus la Murfatlar trei noutăți: o nouă campanie de imagine, un rebranding al gamei vinurilor tradiționale Murfatlar, precum și realizarea unui vin nou, dedicat exclusiv segmentului HoReCa. Vinurile tradiționale Murfatlar au o notorietate foarte mare în termeni de imagine și până acum câțiva ani ele se confundau practic cu Murfatlar. Datorită acestui lucru a apărut tot mai evidentă ideea unui rebranding pentru această gamă. Astfel, la ora actuală aceasta a primit numele de gama Zestrea, căreia vom începe să-i conturăm propriile valori și o personalitate aparte. Vinurile din această gamă sunt primele care vor oferi consumatorilor vinurile extraordinare ale anului 2007. De asemenea, Murfatlar a mai lansat și gama Arezan, care este dedicată exclusiv segmentului HoReCa. Arezan este un vin superpremiat, care se va găsi numai în anumite locații HoReCa, locații în care se regăsește target-ul căruia ne adresăm.
Care este sortimentul de vinuri produs de SC Murfatlar România SA?
SC Murfatlar este producătorul cu cea mai largă gamă de produse existente pe piața internă, care acoperă toate segmentele de vinuri, de la albe la roșii și de la seci la dulci sau licoroase. Societatea se mândrește cu gama de vinuri tradiționale de vinotecă, vinuri demiseci și demidulci, care includ atât soiuri albe: Chardonnay, Pinot Gris, Muscat Ottonel, cât și soiuri roșii: Merlot, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir. Gama Premiat este reprezentată de vinuri tinere, albe, demiseci, cu aromă distinsă: Premiat cupaj, Premiat Dry Riesling. Societatea pornește de la ideea că preferințele consumatorilor sunt diferite și, din grija pentru satisfacerea acestora, categoria Premium Murfatlar acoperă toată paleta de gusturi, atât vinuri seci, cât și dulci. Astfel, gama Sec de Murfatlar este reprezentată de Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon, gama Rai de Murfatlar cuprinde vinuri dulci, roze, roșii, iar ultimele lansate sunt Conu Alecu: Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Merlot roșu, Merlot roze, precum și gama Mugur de Viță; Chardonnay, Muscat Ottonel, Pinot Gris, Merlot vin să răspundă unor cerințe largi de gusturi și consumatori. Categoria Superpremium este bine reprezentată, fie că este vorba de un vin dedicat Kai, cum este Ferma Nouă (Chardonnay, Sauvignon Blanc, Merlot) sau de un vin exclusiv HoReCa, cum este 3Hectare (Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Chardonnay). În categoria gamei se vinuri speciale, licoroase, se înscrie Lacrima lui Ovidiu, cu o vechime de 5, respectiv 12 ani. Recent, dorința de a veni în întâmpinarea consumatorului s-a concretizat prin crearea a două game excepționale.
Murfatlar Rai Grand Reserve reprezintă o gamă sortimentală într-o ediție limitată, de 50.000 de sticle. Fiecare sticlă este specială, nota aparte este reprezentată de notarea acesteia în ordinea ieșirii din fabrică. Rai Grand Reserve este un vin dulce de excepție, un sortiment tradițional care se obține prin cupajarea soiurilor Pinot Gris, Riesling Italian și Chardonnay.
Gama high-end este reprezentată de nou-lansatul Arezan, un Cabernet Sauvignon de excepție, care se realizează din struguri special selecționați și vinificați prin metode speciale. Gama Babanu reprezintă cel mai economic segment al pieței de vin și cea mai bună alternativă pentru autoconsum, deoarece vinul este îmbuteliat la PET de 2 litri și în sticle de 3 litri.
Cum sunt apreciate vinurile societății?
Numeroasele medalii obținute în competițiile internaționale din ultimii ani de la Barcelona, Montreal, Sofia, Tbilisi, Ljubljana, Montpellier, Budapesta, București sunt o dovadă care validează calitățile vinului autohton: vinul Murfatlar. Câștigător a nu mai puțin de 160 de medalii la concursurile internaționale de vin, Murfatlar este cel mai apreciat vin românesc peste hotare. De la albe la roșii, vinurile produse de societate acoperă gama cea mai largă de produse. Un exemplu elocvent în acest sens este 3Hectare Chardonnay, care este un adevărat campion al distincțiilor naționale și internaționale. Acesta nu se află la cea dintâi reușită. În anul 2003, a fost apreciat și i s-a decernat medalia de argint, iar în 2004 este premiat cu medalia de aur la Concursul Internațional de Vinuri București. 3Hectare Chardonnay a câștigat medalia de argint la Concursul Mondial de la Bruxelles în anul 2005, iar în anul următor a fost distins cu mult râvnita medalie de aur.
Care sunt principalele piețe de valorificare a vinurilor produse la Murfatlar?
Brandul Murfatlar și-a canalizat de-a lungul timpului eforturile pentru dezvoltare, iar în acest sens au fost efectuate investiții permanente în tehnologie. Murfatlar este lider pe piața internă a vinurilor și cel mai important exportator de vin, cu activități în peste 15 țări: Israel, SUA, Marea Britanie, Germania, Finlanda, Danemarca, Japonia.
Din totalul producției, exportul reprezintă 15-20%. În 2007, China a fost o piață prioritară pentru Murfatlar. În Spania și Italia urmărim mărirea exporturilor deoarece comunitățile românești de acolo reprezintă o nișă de consumatori importantă. În ultimii doi ani, exporturile societății au crescut cu 7 puncte procentuale.
În ce constă dezvoltarea societății în ultimul timp?
La ora actuală, structura sortimentală cuprinde în proporție de 70% vinuri albe și 30% roșii. Tehnologia folosită în cadrul societății este adaptată fiecărui soi. Momentul recoltării strugurilor este stabilit științific, în funcție de tipul de vin care se dorește a fi obținut, iar perioada de recoltare permite producerea în mod natural a întregii game de vinuri: de la cele albe seci până la cele dulci. Învestițiile în tehnologie, îmbunătățirea distribuției și creșterea vizibilității brandului au asigurat succesul remarcabil pentru Murfatlar, atât în România, cât și peste hotare.
Cu ce probleme se confruntă la ora actuală SC Murfatlar România SA?
Problemele cu care se confruntă societatea sunt destul de vaste și sunt cele care lovesc întreaga industrie de profil vitivinicol. Ca producător de vinuri de calitate, considerăm că proiectul de reformă a vinului este bun și că acesta vine în sprijinul creșterii competivității vinurilor românești. Unul dintre punctele extrem de importante ale acestei reforme este reprezentat de eliminarea practicilor de îmbogățire a vinurilor cu zahăr. În majoritatea regiunilor viticole europene, această practică de adăugare a zahărului sau mustului este necesară chiar în anii normali pentru anumite categorii de vinuri.
O altă măsură vizează reducerea producției de struguri destinați vinificării, prin defrișarea unei suprafețe de 200.000 hectare la nivelul întregii Uniuni Europene. Cu toate acestea, nu credem că se va simți o influență semnificativă la nivelul potențialului european și considerăm că efortul financiar pentru această măsură nu este binevenit. În schimb, sprijinul pentru promovarea externă este semnificativ.
Acesta a fost propus a fi la nivelul a 4,3 milioane de euro/an pentru studii de piață, participarea la târguri și expoziții, misiuni economice.
Nicoleta Burtan






















