Ne așteaptă zile caniculare, însoțite de nopți tropicale

4 minute de citit

Elena Mateescu, șef laborator Agrometeorologie, Administrația Națională de Meteorologie

Suntem în plin sezon estival. Cum estimați că se va caracteriza din punct de vedere agrometeorologic perioada de vară, aceasta fiind determinantă pentru obținerea de producții mari la porumb și floarea-soarelui?

În următoarele două luni de vară, respectiv iulie și august, regimul termic al aerului va fi mai ridicat decât în mod obișnuit, în cea mai mare parte a regiunilor agricole. În zilele cele mai calde, valorile maxime pot depăși 35°C, vom avea zile caniculare, însoțite de nopți tropicale, cu minime de peste 20°C. Sub aspect pluviometric, cantitățile de precipitații vor fi, în general, normale, cu o tendință de deficit în zonele sud-estice în luna iulie. Ploile pot avea caracter de aversă, fiind însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce pot lua izolat aspect de vijelie. Vor fi și condiții de grindină.

Ca urmare, la culturile prășitoare (porumb, floarea-soarelui etc.), în perioada consumului maxim față de apă, conținutul de umiditate se va situa în limite satisfăcătoare și apropiate de optim, îndeosebi în zonele agricole vestice, centrale și nordice. În sud-estul și sudul țării, rezerva de apă va prezenta valori deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică și extremă.

Cele mai mari deficite de apă se vor putea înregistra în regiunile sud-estice și sudice, unde local este posibil să se atingă coeficientul de ofilire.

Care este conținutul de apă din sol în diferitele zone ale țării, știut fiind faptul că de această rezervă depinde în mare parte necesitatea aplicării udărilor?

La data de 30 iunie, rezerva de apă în cultura de porumb, pe profilul de sol 0-50 cm, varia în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime în majoritatea zonelor de cultură. În cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Dobrogei, precum și în sudul Moldovei deficitele de apă sunt ridicate și chiar deosebit de ridicate, seceta pedologică fiind moderată, puternică și local extremă. De asemenea, solul este uscat la suprafață și prezintă crustă friabilă și crăpături moderate, în special în sudul, sud-estul și centrul țării. În aceste condiții, pe suprafețele cu deficite de umiditate se înregistrează ofilirea și răsucirea aparatului foliar la culturile de porumb, în orele amiezii. Totodată, pe fondul temperaturilor ridicate din aer și de la suprafața solului, ritmurile de vegetație sunt deosebit de intensificate, producându-se o forțare în evoluția fenologică a acestora.

Considerați că pe parcursul lunilor iulie și august se vor înregistra valori maxime ale temperaturilor diurne de peste 35-38 grade Celsius, ceea ce ar afecta dezvoltarea fiziologică normală a plantelor cultivate?

Așa cu menționam anterior, în zilele cele mai calde (caniculare) valorile temperaturilor maxime pot depăși 35°C, ceea ce va crea un stres termic accentuat pentru dezvoltarea fiziologică a plantelor, ținând cont de faptul că valorile optime de temperatură pentru prășitoare în această perioadă sunt cuprinse, în general, între 22 și 23°C. Totodată, pe fondul absenței sau insuficienței precipitațiilor produse în mai multe zile consecutive (10 zile consecutive) se pot accentua deficitele de apă din sol, în special în zonele sud-estice și sudice, local fiind posibil să se atingă coeficientul de ofilire.

În verile secetoase, arșitele puternice, asociate cu insuficiența umidității în sol în perioada formării bobului la porumb determină apariția fenomenului de „șiștăvire“ a boabelor, fenomen frecvent întâlnit în special în zonele sudice și sud-estice. De aceea, completarea necesarului de apă prin irigații în această perioadă reprezintă o cerință obligatorie pentru parcurgerea în bune condiții a proceselor fiziologice.

Putem avea în intervalul amintit fenomene meteorologice extreme (furtună, grindină) care, în prezența intensificării vântului, pot produce pagube însemnate?

În intervalele în care instabilitatea va putea fi mai accentuată, ploile pot fi sub formă de aversă sau torențiale, fiind însoțite de descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului, ce pot lua izolat aspect de vijelie.

Totodată, vor fi și condiții de grindină.

Toate aceste fenomene pot avea efecte mecanice asupra culturilor agricole, prin perforarea sau sfâșierea aparatului foliar la prășitoare, ruperea frunzelor și coardelor la vița-de-vie, precum și căderea rodului la pomii fructiferi.

Cum se va caracteriza regimul pluviometric în perioada de vară și ce efect poate avea lipsa resurselor de apă în viața plantelor?

Regimul pluviometric va prezenta, în general, valori normale în majoritatea zonelor de cultură, însă distribuția cantităților de precipitații are un rol vital în perioada de fecundare și formare a bobului/semințelor la porumb, respectiv floarea-soarelui. Nu în ultimul rând, temperaturile situate peste 35°C pot determina la porumb o grăbire a inflorescenței mascule și apariția acesteia cu mai multe zile înaintea stigmatelor, ceea ce ar afecta procesul de fecundare și viabilitatea polenului, iar la floarea-soarelui formarea calatidiului și înflorirea.

Factorii agrometeorologici acționează asupra plantelor concomitent și în interacțiune, cu intensități diferite pe parcursul fazelor de vegetație, iar efectele asupra stării de vegetație și productivității culturilor agricole sunt directe/indirecte, singulare/cumulative, momentane/prelungite, locale/extinse.

Efectele directe conduc, desigur, la deprecierea stării de vegetație și reducerea producției agricole anuale, iar în anii extremi chiar compromiterea parțială sau totală a culturii. De aceea, fundamentarea practicilor de management agricol în contextul reducerii vulnerabilității agriculturii la fluctuațiile climatice vizează o abordare integrată a relației vreme-recoltă.

Victor Vătămanu

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Citește și articolele din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani