
În spiritul bunelor relații pe care le cultivă cu clienții, compania NHR Agropartners a lansat în această iarnă oferta de pregătire a utilajelor înainte de campanie. În cadrul acestei oferte, o parte importantă constă în inspecția GRATUITĂ a tractoarelor și combinelor New Holland, în perioada 1 ianuarie-1 aprilie 2010.
Acest tip de revizie, în extrasezon, este binecunoscut agricultorilor din lumea întreagă, însă nu este prea utilizat în țara noastră. Prin această campanie se dorește atragerea atenției proprietarilor de utilaje agricole asupra importanței unei astfel de activități, care nu numai că garantează un utilaj în perfectă stare de functionare, dar și riscul mai scăzut al unor defecțiuni majore în timpul campaniei de lucrări agricole.
Cum bine știm, atunci când te aștepți mai puțin se întâmplă defecțiunile cele mai mari. De ce să nu preîntâmpinăm aceasta printr-o revizie făcută înaintea sezonului, în acest fel minimizând riscurile de staționare pe timpul campaniei de lucrări agricole?
Agricultorii au plătit bani grei, bani munciți pentru utilajele lor și sunt conștienți de valoarea acestora.
Inițiativa NHR Agropartners oferă posibilitatea tuturor proprietarilor de utilaje New Holland să le mențină în perfectă stare, astfel prelungindu-le viața de funcționare la capacitate maximă.
În cadrul acestei campanii, se urmăresc, în principal, anumite elemente, cum ar fi: motorul, cabina și platforma de lucru, sistemul hidraulic, de răcire, electric, transmisia și frânele, puntea față/spate și pneurile la ambele tipuri de utilaje (tractoare și combine), priza de putere la tractoare și sistemul de descărcare, bătătorul/separatorul rotativ și elevatorul central, precum și platforma de tăiere la combine.
Procedura este simplă: clientul trebuie să apeleze numărul 0726.112.440 și să își exprime interesul pentru oferta de pregătire a utilajelor înainte de campanie.
O echipă de service se deplasează la sediul clientului, face inspecția utilajelor, emite o listă de probleme existente, dar și soluțiile la acestea, precum și o ofertă de piese de schimb. Lista nu este obligatorie, clientul decide pentru el dacă este în măsură să-și repare utilajele conform recomandărilor primite, dar poate să o facă și parțial, rezolvând astfel măcar problemele cele mai grave. Dacă clientul achiziționează piesele de schimb respective în cursul lunii februarie, beneficiază de un discount de 12%, iar în martie de 5%.
Mai multe informații legate de această campanie puteți găsi la sediile filialelor NHR Agropartners, pe site-ul www.nhr.ro sau la numărul de telefon 0726.112.440.























