Agricultura românească are o nevoie despre care vorbim de ani de zile, dar pe care încă nu am reușit să o rezolvăm pe deplin: avem nevoie de o nouă generație de fermieri care să preia exploatațiile existente, să le modernizeze și să le transforme în afaceri capabile să reziste într-o economie agricolă din ce în ce mai complicată. Nu este suficient ca un tânăr să intre în agricultură. Important este să poată rămâne în agricultură.
De aceea, orice program de finanțare destinat tinerilor fermieri trebuie privit dincolo de valoarea sprijinului nerambursabil. Prin intervenția DR-12, un proiect poate beneficia de până la 200.000 de euro, cu o intensitate a sprijinului de până la 80% pentru anumite categorii de tineri fermieri.
Sunt bani importanți, mai ales într-o perioadă în care costul tuturor inputurilor a crescut considerabil. Dar 200.000 de euro pot însemna foarte mult sau foarte puțin, în funcție de ceea ce face fermierul cu ei.
Aici începe adevărata discuție.
În ultimii ani, finanțările europene au schimbat vizibil imaginea fermelor românești. Tractoare moderne, combine performante, semănători de precizie, sisteme de irigații, depozite, sere și echipamente de ultimă generație au intrat în exploatații care, în urmă cu două decenii, lucrau cu un parc de utilaje îmbătrânit și cu investiții făcute cu dificultate. Este un progres real. Dar următorul pas este să avem ferme mai eficiente.
Un tractor nou nu rezolvă o problemă economică dacă este supradimensionat pentru suprafața exploatată. O combină performantă nu garantează profitul dacă producția nu poate fi depozitată și este vândută în momentul în care prețul este cel mai slab. Un sistem de irigații nu poate face minuni dacă nu există apă suficientă, infrastructură funcțională și o tehnologie de cultură adaptată. Iar o fermă care cumpără tehnologie fără să își calculeze costurile reale poate ajunge să aibă mai multe active, dar nu neapărat o afacere mai sănătoasă.
Poate că aceasta este lecția pe care trebuie să o învățăm după atâția ani de absorbție a fondurilor europene: nu finanțarea trebuie să dicteze investiția, ci nevoia fermei trebuie să dicteze finanțarea.
Un tânăr fermier ar trebui să înceapă proiectul nu cu întrebarea „ce pot cumpăra cu banii disponibili?”, ci cu întrebarea „ce problemă a fermei trebuie să rezolv în următorii cinci-zece ani?”. Dacă problema este lipsa capacității de depozitare, investiția trebuie să meargă în această direcție. Dacă problema este productivitatea scăzută, tehnologia trebuie aleasă în funcție de această nevoie. Dacă forța de muncă este insuficientă, mecanizarea și automatizarea pot deveni prioritare.
Dacă schimbările climatice afectează constant producția, investițiile în apă, conservarea solului, diversificarea culturilor și tehnologii de precizie devin parte din strategia de supraviețuire.
Pentru că agricultura anului 2026 nu mai seamănă cu agricultura de acum zece sau douăzeci de ani. Fermierul nu se mai luptă doar cu vremea și cu prețul cerealelor. Se luptă cu volatilitatea piețelor, costurile energiei, deficitul de forță de muncă, presiunea de mediu, accesul la finanțare și necesitatea de a produce mai eficient. În același timp, consumatorul și societatea cer agriculturii mai multă trasabilitate, mai puține pierderi, utilizarea responsabilă a resurselor și o amprentă de mediu mai redusă.
În acest peisaj, tânărul fermier are un avantaj pe care generațiile anterioare nu l-au avut în aceeași măsură: accesul la tehnologie și la informație. Dar tehnologia este doar un instrument. Ea trebuie însoțită de educație economică, capacitate managerială și curajul de a lua decizii bazate pe cifre, nu doar pe tradiție sau intuiție.
Între investiție și profit există solul, vremea, tehnologia, piața, oamenii și managementul. Iar fiecare dintre aceste verigi poate influența rezultatul final. Agricultura românească are nevoie de tractoare, combine și tehnologii moderne, dar, înainte de toate, are nevoie de fermieri care știu de ce le cumpără. Pentru că utilajul lucrează terenul. Strategia este cea care construiește ferma.
Simona Munteanu
