REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Nufarm își dezvoltă portofoliul și parteneriatele cu actorii din piață

1/2/2025

0 Comments

 
Picture
​Compania australiană Nufarm a fost prezentă la evenimentul „Biosfera Agrii”, ediția 2025, pentru a prezenta fitofarmaciștilor soluțiile de protecție a plantelor pe care le are în portofoliu. 
​Bogdan Văsii, director național de vânzări Nufarm România, a adus în atenția auditoriului câteva dintre produsele fitosanitare prezente în oferta comercială, unele dintre ele fiind consacrate pe piața autohtonă de profil datorită eficacității pe care o au, dar și altele noi, cu moduri diferite de acțiune sau formulări de ultimă generație menite să potențeze acțiunea substanțelor active.
Înainte de prezentarea produselor de interes pentru segmentul fitofarmaciilor, reprezentantul companiei a făcut o scurtă trecere în revistă a istoriei Nufarm, precizând faptul că aceasta se întinde pe mai bine de 10 decenii, devenind un nume important în industria de protecția plantelor dar și în cea de semințe.
La nivel mondial compania este prezentă în peste 100 de țări, are 10 locații de producție și peste 2.400 de angajați. 
Nufarm dorește să fie un partener de încredere pentru fermieri și de aceea aduce pe piață produse și soluții care să răspundă nevoilor acestora.
„În cei 18 ani de prezență în România am construit împreună cu colaboratorii un parteneriat bazat pe încredere, performanță și inovație, și am contribuit la succesul agriculturii românești. De-a lungul anilor am livrat volume importante de erbicide de tip fenoxi, fungicide cuprice și insecticide sistemice și de contact”, a susținut Bogdan Văsii.
Picture
NuBio reprezintă gama de produse biologice a companiei, inovatoare pentru protecția culturilor împotriva unor insecte și agenți patogeni care produc pagube însemnate în culturile horticole.
 
BactoSpeine este un insecticid biologic utilizat la combaterea omizilor defoliatoare și a larvelor la o varietate largă de culturi horticole și de câmp. Produsul conține bacteria Bacillus thuringiensis, are efect imediat – larvele încetând hrănirea imediat după ingerarea insecticidului, poate fi folosit cu succes în managementul integrat de combatere deoarece crește eficacitatea insecticidelor clasice și nu contribuie la apariția formelor de rezistență a dăunătorilor. Totodată protejează entomofauna utilă, fiind sigur pentru polenizatori și prădători și nici nu lasă reziduuri în recoltă.
 
Champ 77 WG este un fungicid biologic de contact ce previne și stopează mana și arsurile bacteriene. Acesta este omologat pentru culturile de tomate, castraveți, cartof, viță-de-vie și pomi fructiferi și conține 500 g hidroxid de cupru.
Pe lângă acțiunea sa fungicidă și bactericidă, produsul stimulează rezistența naturală a plantelor. Are rol important în procesul de formare a clorofilei, ajută la stabilizarea și lignificarea pereților celulari și are rol în tratarea necrozelor bacteriene si  a rănilor provocate de grindină, având efect cicatrizant.
 
Kupferol este un fungicid cu efect multilateral asupra fungilor și bacteriilor, ce conține sulfat de cupru tribazic. Nufarm a dezvoltat o calitate superioară a formulării – fiecare gram de cupru aplicat este utilizat la cel mai înalt potențial.
În legumicultură se aplică preventiv sau la apariția primelor simptome de mană sau arsuri bacteriene. Aplicat la răsaduri are și rol de dezinfecție a solului.
La cartof se aplică la primele și ultimele tratamente împotriva manei. La viță-de-vie se aplică postfloral, iar atunci când este aplicat spre sfârșitul perioadei de vegetație asigură o mai bună maturare a coardelor.
La pomii fructiferi se aplică primăvara devreme le ieșirea din repausul vegetativ pentru combaterea formelor hibernale ale agenților patogeni, în special pentru focul bacterian, rapăn și monilioza. Toamna se aplică la căderea frunzelor pentru diminuarea formelor rezistente și menținerea igienei culturale.
 
Pentru combaterea făinării în culturile de grâu, măr și vița-de-vie s-a recomandat aplicarea fungicidului Cyflodium 5 EW, pe bază de ciflufenamid, cu dublă acțiune preventivă și curativă și cu o eficacitate de lungă durată. Produsul beneficiază de o formulare avansată, se translocă rapid în plantă și are rezistență mărită la spălare.
 
Xsilem Plus este un produs nou, care activează și accelerează sistemul de apărare al plantelor împotriva bolilor fungice: putregai, făinare, septorioză, mană, rapăn, mucegaiul semințelor etc. Produsul asigură culturilor tratate o serie de avantaje: crește capacitate de vindecare a plantei, stimulează înrădăcinarea, sporește capacitatea de absorbție a elementelor nutritive, stimulează toleranța la secetă, crește fermitatea fructelor și prelungește păstrarea acestora după recoltare.
 
Pentru combaterea buruienilor, a fost prezentat un erbicid nou, neselectiv, care conține 540 g de glifosat acid. Clinic Xtreme 540 SL beneficiază de o tehnologie avansată – Duble – Salt, ce reprezintă un amestec echilibrat între sare de izopropilamina și sare de potasiu, potențat de unul dintre cei mai buni adjuvanți disponibili în momentul de față, care asigură o absorbție mai rapidă și o eficacitate crescută în condiții dificile de temperaturi ridicate sau scăzute.
 
Fusilade Forte este un produs care combate buruienile monocotiledonate anuale și perene și are un standard de neegalat în selectivitatea față de plantele de cultură.
Erbicidul conține substanța activă fluazifop-P-butil iar tehnologia Isolink, ce presupune includerea unui surfactant și penetrant în formulare, permite un control superior și rapid asupra buruienilor graminee.
 
Ana Ioniță
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


Powered by Create your own unique website with customizable templates.
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE