O gamă largă de produse pentru reușita culturilor agricole

5 minute de citit

La data de 18 februarie, firmele Limagrain și SumiAgro România au prezentat în județul Buzău oferta de produse din acest an. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul societății Agrinvest SRL, specializată în producerea de semințe și furnizarea de produse și servicii pentru agricultură. Firma este condusă de dl Ali Hamzeh.

În cadrul simpozionului, reprezentantul zonal al firmei Limagrain (LG), dl Markus Salmen, a prezentat, având în vedere apropiata campanie de înființare a culturilor de primăvară, hibrizii de porumb și floarea-soarelui. În descrierea lor, au fost abordate caracteristicile fiziologice ale plantelor, precum și cerințele agronomice specifice.

Pentru cel mai vândut hibrid din județul Buzău, LG 33.62, seria de însușiri cuprinde: rezistență la cădere; toleranță la boli (Fusarium, Ustilago); vigoare la răsărire; sistem radicular puternic; stay-green foarte bun și comportament agronomic bun în condiții dificile, de exemplu pe soluri sărace. Densitatea recomandată la acest hibrid este de 58.000 plante/ha.

Pentru cei care dispun de sisteme de irigații, au fost recomandați hibrizii LG 35.35, Coventry și Aacienda, iar producțiile ce se pot obține sunt de peste 10 t/ha.

Agricultorii care urmăresc valorificarea porumbului pentru consumul uman pot cultiva hibrizii LG 32.32 și Fantastic, datorită calității superioare a boabelor, pretabile pentru producerea de mălai.

Primul hibrid face parte din grupa FAO 230, este timpuriu, cu bobul sticlos, plantele sunt mari, sănătoase, are un sistem foliar bogat, toleranță la boli; înflorire timpurie, umiditate scăzută la recoltare și stabilitate bună în diferite condiții de stres.

Hibridul Fantastic poate avea multiple utilizări (boabe, siloz, mălai), prezintă o vigoare bună la răsărire, știuleți uniformi, de mărime medie, cu o calitate deosebită a boabelor și toleranță la atacul bolilor Sphaceloteca și Fusarium.

Un hibrid comercializat cu succes de șase ani pe piața românească este LG 23.06, ce poate realiza, în condiții de neirigat, producții de 8,5 t/ha.

Pe piața din Europa Centrală și de Est se vinde foarte bine hibridul LG 33.30, datorită potențialului ridicat de producție. Un alt avantaj pe care îl prezintă acest hibrid este stabilitatea în obținerea producției agricole.

La cultura florii-soarelui, firma Limagrain urmărește, în primul rând, obținerea unei stabilități în raportul ulei-productivitate, precum și rezistența la atacul bolilor specifice. Totodată, hibrizii prezintă rezistență la parazitul Orobanche.

O altă caracteristică importantă a hibrizilor LG este autopolenizarea.

„Procentul de autopolenizare al hibrizilor LG este de până la 92%. Pentru un maximum de polenizare puteți apela și la apicultori”, a precizat dl Salmen.

În cadrul evenimentului, hibrizii de floarea-soarelui prezentați au fost din gama celor convenționali, high-oleici și CLEARFIELD.

Îmbunătățirea tehnologiilor agricole

Simpozionul a cuprins și prezentarea produselor oferite în acest an de SumiAgro, realizată de dl Iorgu Anastase, director tehnic și de dezvoltare al firmei. Gama de produse propusă pentru 2010 este una mare, cuprizând insecticide, fungicide, erbicide, adjuvanți, fertilizanți foliari, precum și semințe (rapiță, sorg, porumb, floarea-soarelui). În privința adjuvanților, dl Anastase a precizat că folosirea lor a devenit o necesitate pentru îmbunătățirea tehnologiilor de cultivare a plantelor: „Așa cum a existat momentul introducerii hibrizilor în tehnologia de cultivare a rapiței, a venit timpul utilizării adjuvanților, iar pe lângă aceste produse se impune și folosirea de fertilizanți foliari, astfel încât să îmbunătățim tehnologiile noastre”.

Prin folosirea adjuvanților în amestec cu produsele de protecția plantelor se obține o serie de avantaje: dispersia picăturilor este îmbunătățită; produsul rezistă pe frunze mai mult timp, ducând astfel la creșterea rezistenței de spălare de către ploi; absorbția ridicată a produsului de către plantă. De asemenea, sunt adjuvanți recomandați pentru reducerea gradului de scuturare a silicvelor dinaintea și din timpul recoltării.

Un astfel de produs este Flexi, recomandat la cultura rapiței. „La hibrizi, în general, nu sunt probleme cu deschiderea silicvelor, însă uneori există precipitații cu intensitate mare sau vânt puternic și atunci se pot înregistra pierderi”, a afirmat dl Anastase.

Un alt adjuvant amintit a fost Backrow, cu rol în opitimizarea eficacității erbicidelor preemergente, prin reducerea driftului și realizarea unei acoperiri uniforme a suprafeței solului. Dacă se urmărește creșterea acțiunii glifosfatului sau a unor desicanți, se poate folosi adjuvantul Stamina Plus. Din gama fertilizanților foliari au fost prezentate produsele Elite Verde, Brassitrel, Last N și Teprosyn.

„În ultimii ani, fermierii români sunt puși în situația de a face față unei competiții acerbe. Spre deosebire de agricultorii din vechile state ale UE, producțiile pe care le obținem la hectar sunt destul de mici. În plus, prețurile încep să se uniformizeze.

De aceea, pentru a rezista pe piață, trebuie să sporim producția agricolă, iar fertilizarea foliară, împreună cu cea de bază, poate asigura acest lucru”, a spus reprezentantul firmei SumiAgro.

Îngrășământul Elite Verde conține, pe lângă macroelementele principale NPK, și microelementele sulf și magneziu, care au rol în creșterea și dezvoltarea plantelor. Produsul se poate utiliza pentru mai multe culturi agricole, însă, datorită conținutului de sulf în formulare, se poate aplica cu succes la cultura de rapiță, care este o mare consumatoare a acestui element nutritiv. Brassitrel este un îngrășământ foliar de amestec: bor, mangan și molibden cu magneziu și sulf. Avantajele utilizării acestui produs sunt următoarele: asigură un aport suplimentar de elemente nutritive, esențiale unei creșteri și dezvoltări armonioase; contribuie la obținerea unei culturi bine încheiate în toamnă; crește rezistența plantelor la iernat, reducând pierderile peste iarnă; ajută la regenerarea plantelor în primăvară; înflorire mai bună și maturare uniformă; crește productivitatea și calitatea uleiului din semințe. Doza de aplicare recomandată este de 3 kg/ha.

Un alt îngrășământ foliar, dar din gama unei noi generații, este Last N. Este un produs pe bază de azot, conținând 25% azot total, iar din acest procent 70% se eliberează gradual și sub formă accesibilă plantelor. Acest lucru înseamnă că, pe o perioadă mai lungă de timp, putem asigura culturii agricole elementele nutritive de care are nevoie. În cadrul prezentării sale, reprezentantul firmei SumiAgro a recomandat un program de efectuare a tratamentelor la cultura de rapiță. Pentru combaterea gărgăriței tulpinilor se poate aplica în luna martie produsul Novadim Progress, iar în lunile mai-iunie se poate folosi împotriva gărgăriței semințelor și păduchelui cenușiu în doză de 1,5 l/ha. Pentru atacul gândacului lucios se pot aplica produsele Nurelle D și Mospilan 20 SG.

Ana Mustățea

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani