“Îmbătrânesc părinții, de sat copiii scapă, Ce singură rămâne la țară «Doamna Sapă» Ea care ne-a dat pâine de mii și mii de ani Și-acum ne spune totuși «NE TREBUIE ȚĂRANI»”
din poezia „Ne trebuie țărani”, de Damian Grigore A venit pe lume în legendara Bucovină, după ultima conflagrație mondială, care a fost cea mai mare tragedie a omenirii.
Înainte de a desluși misterioasa lume a slovelor, micul pui de țăran avea palmele bătătorite de coarnele plugului, de ancestrala sapă sau seceră.
Dar în lungul șir al nenorocirilor care tot bântuie această țară, pe lângă prigoana contra chiaburilor, interminabilele cote în produse agricole, s-a abătut fatalitatea deposedării țăranului, prin colectivizare, de țarina străbună, nu rareori apărată și udată cu sânge. Lovitură mortală pentru viața economică și socială a satului românesc!
Alternativa puiului de țăran a fost școala.
După studii liceale temeinice, sub îndrumarea unor iluștri dascăli, și-a continuat instruirea în știința pământului, și anume în hidrogeologie-pedologie, lucrând o bună perioadă, proiectând și acordând asistență tehnică pe șantierele de execuție a marilor sisteme de îmbunătățiri funciare Viișoara, Dăbuleni-Ocolna-Jiu, a celor din lunca Dunării, în terasa Flămânda Covurlui etc. Însă dezrădăcinarea, frustrarea resimțită ca urmare a pierderii edenului copilăriei, cu bunele și relele sale, l-au orientat să caute dreptatea, chiar și utopic, în cărțile de drept, luându-și o licență și în acest domeniu.
A fost remarcat de factorii de decizie ai vremii pentru seriozitate și perseverență.
Așa a urcat treptele ierarhiei profesionale, lucrând în Ministerul Agriculturii aproape 25 de ani, sub coordonarea a 19 miniștri, elaborând nenumărate acorduri internaționale și acte normative, inclusiv în domeniul dificil, și nici azi finalizat, al restituirii proprietății funciare către cei îndreptățiți, a lucrat în minister sub coordonarea unor mari specialiști, începând cu neobositul ministru Ioan Teșu și terminând cu mult prea delicatul pentru perioada de recesiune Mihail Dumitru. Îndelungata și perseverenta muncă i-a fost recunoscută acordându-i-se, printre altele, una dintre cele mai înalte distincții ale statului român.
A crescut și a educat doi copii, mândrie a vieții sale, după o îndelungată carieră pusă în slujba mai binelui în agricultură, îngenuncheat uneori de boli, dar încă neînfrânt, se uită în urmă cu mare tristețe la ce a fost și ce a ajuns agricultura acestei țări.
Cu mare amărăciune constată diminuarea, pe zi ce trece, a mândriei tinerilor de a fi români, dar asta în mare măsură nu din vina lor. Neimplicarea locuitorilor cu putere de muncă de la sate în activitățile agricole, care așteptă deseori în ușa birtului alocații și sprijin bugetar, nu este în regulă. Nici marginalizarea și chiar umilirea specialiștilor cu mare experiență de către indivizi propulsați în vremelnice funcții nu este în ordine, măcar pentru simplul motiv că le-ar fi utili în domeniile specifice în care acești domni au o experiență precară. Perspective? Tot mai des îl bântuie dorul de aerul pur și de oamenii curați la suflet din Obcinele Bucovinei, căci din orice sfârșit se naște un nou început!
