Oficialii ministerului, față în față cu reprezentanții patronatelor și ai organizațiilor profesionale din agricultură și industria alimentară

2 minute de citit

În ziua de 29 februarie, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a avut loc întâlnirea dintre oficialii ministerului și reprezentanții patronatelor din agricultură și industria alimentară, ocazie cu care ministrul Agriculturii, Dacian Cioloș, a prezentat poziția României față de comunicarea Comisiei Europene privind controlul de sănătate al Politicii Agricole Comune, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii. Din partea MADR au participat domnul ministru Dacian Cioloș, doamna subsecretar de stat Mihaela Luca, directori generali, iar din partea patronatelor și organizațiilor profesionale au participat Aurel Popescu, președinte ROMPAN, Mihai Petcu, președintele Asociației Generale a Crescătorilor de Taurine din România, Daniel Botănoiu, președintele Asociației Generale a Producătorilor Agricoli din România, Ilie Van, președintele UNCPR.

În cadrul întâlnirii, ministrul Agriculturii a precizat că România pledează pentru continuarea modelului european de agricultură și finalizarea procesului de reformă început în anul 2003, dar care să nu conducă la o nouă reformare a PAC.

România consideră necesară asigurarea continuității și predictibilității agriculturii europene și a sistemului de finanțare al acesteia, pentru a permite producătorilor români să se alinieze la rigorile PAC și să facă față competiției de pe piața unică.

Ministrul Dacian Cioloș a subliniat că România nu este de acord cu inițiativa europeană de a limita subvențiile acordate fermelor mari, întrucât această măsură ar putea conduce la divizarea artificială a exploatațiilor mari, în scopul beneficierii de subvenții. Totodată, România nu este de acord nici cu creșterea suprafeței minime pe care un agricultor trebuie să o lucreze pentru a primi plăți din fonduri UE, aceasta fiind stabilită în prezent la un hectar. România susține o creștere graduală a cotei de lapte, de 2,5-3% pe an, până în 2015, când sistemul cotelor va fi eliminat. O altă propunere a țării noastre este înființarea unui fond de gestionare a riscurilor la nivel european, care ar urma să acopere o parte din costurile de asigurare a fermierilor. Menținerea mecanismelor de intervenție și a plăților cuplate de producție în anumite sectoare sunt, de asemenea, puncte pe care România le agreează, se mai precizează în comunicat. Ministerul Agriculturii susține deopotrivă și amânarea implementării cerințelor privind bunăstarea animalelor din România până în 2016, când nivelul plăților la hectar se va alinia la cel european, această amânare fiind oportună, întrucât alinierea la standardele de bunăstare animală necesită investiții importante, eșalonate în timp.

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani