Operatori instruiți pentru utilaje performante

3 minute de citit

În zilele de 12-13 martie a.c., IPSO – Agricultură a organizat la punctul de lucru din Fetești un curs de instruire a operatorilor pentru utilizarea eficientă a tractoarelor marca John Deere. Astfel de training-uri au loc periodic la toate centrele IPSO din țară, precum și la cererea clienților. La eveniment au participat mecanizatori de la mai mult de 20 de societăți agricole din zonă, selectate după dotarea tehnică.

Cursul a fost structurat în două părți, una teoretică și una practică, și s-a adresat operatorilor care nu au mai beneficiat până acum de instruire.

„Cele două zile ale cursului au fost dedicate prezentării generale și în detaliu a două tipuri de tractoare: europene și americane. Tema a fost o îmbinare între manualul de operare, rezolvarea problemelor și atingerea performanțelor maxime la utilizarea tractoarelor John Deere. Oamenii s-au arătat foarte interesați, au pus întrebări, iar noi le-am dat explicatiile necesare”, a precizat dl Valentin Rușitoru, manager național service. Tractoarele europene au fost prezentate de specialistul service Ciprian Ion, iar cele americane de specialistul service Dan Tancău.

Deosebirile dintre cele două categorii de tractoare se referă, în primul rând, la puterea utilajelor: cele europene ajung până la 190 CP, iar cele americane au peste 200 CP, până la maximum 550 CP. O altă diferențiere constă în designul interior al cabinei, al unităților de comandă și control. „Tractoarele americane au motoare ce corespund normelor de poluare Tier III, în schimb unele dintre modelele europene, cum este, de exemplu, 5820, corespund normelor Tier II. În curând însă acestea vor fi înlocuite”, a adăugat dl Vasile Nica, specialist utilaje agricole.

În cadrul training-ului s-a discutat despre importanța perioadei de rodaj, a setărilor ce trebuiesc făcute, precum și despre cunoașterea manualului de operare a tractorului.

„Pentru că știm că operatorii nu au timp să citească acest manual, noi facem cursuri de instruire și încercăm să oferim soluții pentru fiecare problemă”, a precizat managerul național pe partea de service.

Printre alte subiecte atinse în cadrul cursului de pregătire, a fost și balastarea utilajului. Pentru impiedicarea acestui lucru, specialiștii IPSO recomandă un maximum de sarcină de 60% pe puntea spate și 40% pe puntea față.

O altă recomandare a fost verificarea presiunii din anvelope înainte ca utilajul să fie exploatat.

În momentul livrării, presiunea din anvelope este reglată pentru transport. La exploatarea în câmp, în funcție de tipul utilajului de lucru și de tipul anvelopei, presiunea trebuie să fie de 1,4-1,5 bari. În caz contrar, solul se tasează, consumul de combustibil crește, iar eficiența muncii este scăzută.

Rodajul tractoarelor a fost o altă temă abordată. S-a recomandat ca primul schimb de ulei să se realizeze la 100 de ore de funcționare, după care următorul să fie efectuat, în funcție de tipul tractorului și al uleiului folosit, la 250 sau 500 de ore. După primul schimb, consumul de ulei scăde, demonstrând faptul că motorul este rodat.

Pentru a se evita formarea condensului în rezervor, alimentarea tractorului se va face seara și se va folosi doar motorină de calitate. S-a insistat și asupra verificării strângerii șuruburilor de la roți.

A fost subliniată și importanța utilizării la reparația tractoarelor a sculelor profesionale marca King Tony, scule recomandate de John Deere. La sfârșitul evenimentului, s-au înmânat premii, precum și diplome tuturor operatorilor care au participat la cursul de instruire organizat de IPSO pentru tractoarele marca John Deere.

Soluții rapide pentru rezolvarea defecțiunilor tehnice

Datorită unui sistem online al producătorului John Deere, orice problemă tehnică este introdusă într-o bază de date, unde de obicei există și soluția de rezolvare a acesteia.

„Indiferent de problema întâmpinată, noi o introducem în sistem, verificăm dacă aceasta a mai fost întâlnită în lume la utilajele JD și care a fost soluția pentru respectiva defecțiune. Datorită acestui sistem putem interveni rapid, micșorând astfel timpul de reparare a utilajului. În cazul în care defecțiunea nu a mai fost înregistrată, noi creăm un caz, pe care îl înaintăm specialiștilor de la John Deere. Teoretic, în 24 de ore aceștia trebuie să dea răspunsul, după care fabrica va da o soluție finală”, a spus dl Rușitoru.

Ana Mustățea

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Alte articole din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani