Organismele modificate genetic – noi entități biologice

5 minute de citit

În cadrul unui eveniment desfășurat la începutul lunii iulie, la sediul UGIR-1903, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, a vorbit despre organismele modificate genetic.

În opinia dânsului, domeniul ingineriei genetice este unul de incertitudine științifică, iar „avantajele” obținute în urma cultivării acestor plante sunt, mai degrabă, riscuri, din cauza impacului negativ pe care îl au asupra vieții și mediului înconjurător.

Din prezentarea susținută de dr. Gheorghe Mencinicopschi în cadrul conferinței de presă am selectat principalele idei expuse. „Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă un organism modificat genetic (OMG), deoarece percepția publicului și chiar a specialiștilor este una foarte confuză, încep prin a vă spune care este definiția oficială. Potrivit acesteia, OMG sunt organisme obținute prin tehnicile ingineriei genetice și nu pe căile tradiționale, cele utilizate până acum pentru obținerea hibrizilor sau a mutantelor. Organismele modificate genetic sunt entități bilogice nou create de către om, care nu au mai existat pe pământ până în momentul acesta.

De asemenea, ele se mai numesc și organisme transgenice, adică sunt organisme care desfid cea mai puternică lege a viului, aceea că specile naturale nu se pot încrucișa între ele.

Iată că avem astăzi, în exploatare industrială, organisme modificate genetic din trei mari regnuri. Astfel, avem microorganisme modificate genetic, plante modificate genetic și animale modificate genetic. Toate acestea sunt extrem de îndepărtate din punct de vedere filogenetic. Pe plan farmaceutic, avem bacterii MG utilizate pentru obținerea insulinei. În domeniul alimentar, avem porumbul Bt (gena este transmisă de la bacteria Bacillus thuringiensis, care produce o toxină capabilă să omoare dăunătorul porumbului Ostrinia nubilalis).

O altă plantă MG exploatată industrial este bumbacul. De asemenea, soia RR este modificată genetic. Circa 90% din producția mondială de soia provine din plante modificate genetic, iar marile țări cultivatoare sunt Statele Unite ale Americii, Argentina, China și Brazilia.

O plantă de soia căreia i s-a transferat o secvență genetică de la o bacterie dobândește caracterul de toleranță la glifosat (un erbicid total care distruge orice ființă ce conține clorofilă). Bacteria este o ființă procariotă (primitivă) care nu are un nucleu constituit, pe când soia este o plantă superioară, o ființă eucariotă, care este la o distanță enormă pe acest plan al evoluției. Se eludează astfel cea mai puternică lege a viului, aceea că speciile nu se pot încrucișa în mod liber. Saltul este mult prea mare. Să iei material genetic de la o bacterie și să-l introduci într-o ființă superioară – acest lucru, în natură, este total interzis, dar omul îl poate face, și o face în condiția și contextul în care nu știe ce este viața. Dvs. pretindeți că știți ce este viața? Eu, ca om din cercetare, nu știu ce este. Dacă aș ști, dvs. ați spune să fac o singură celulă vie. Nici un laborator și nici un savant, în momentul acesta pe pământ, nu poate să facă acest lucru. Aceasta înseamnă că nu știm ce este viața, iar dacă nu știm, de ce umblăm acolo unde ne afectează profund?”

Reducerea biodiversității

„Prin distrugerea totală a buruienilor din culturile modificate genetic, nu înseamnă că obținem vreun avantaj ecologic.

Scăderea bidiversității este un lucru foarte rău. Noi știm astăzi, fără tăgadă, că un ecosistem este mai stabil cu cât acesta este mai complex, cu cât conține mai multe specii. Iată că agricultura, prin monocultură, a generat cele mai instabile ecosisteme. De aceea, când o molimă (zis generic) atacă un lan, el este expus în totalitate și poate fi distrus în totalitate. Pe când o pădure, ca aceea ecuatorială, are o stabilitate atât de mare încât niciodată nu poate fi distrusă. Ea conține factori de echilibru tocmai prin această biodiversitate extrem de mare. Așadar, reducerea biodiversității este un factor de risc major în ecosisteme.

Aceste erbicide totale, care distrug neselectiv absolut tot ce are clorofilă, reduc semnificativ biodiversitatea. Ele nu sunt atât de «friendly» (prietenoase) cum se spune. Recentele studii făcute de institute de mare prestigiu de biologie moleculară din Franța, de dl Gilles Eric Seralini, profesor de biologie moleculară la Universitatea din Caen, au demonstrat că această soia acumulează glifosatul.

Desigur, mai sunt și alte institute care au făcut o serie de cercetări, cum sunt, de exemplu, cele din Austria.

Un alt «avantaj» despre care se spunea că se obține prin cultivarea organismelor modificate genetic este productivitatea ridicată. Anul trecut, acest mit a fost spulberat de niște cercetători americani, care au demonstrat contrariul.”

Domeniul ingineriei genetice, unul de incertitudine

„Un lucru recunoscut în lumea oamenilor de știință și juridic este faptul că domeniul ingineriei genetice, al organismelor modificate genetic, este unul de incertitudine. De aceea, una dintre reglementările majore în cadrul legislației privind organismele modificate genetic este principiul precauției, însă în practică nu este, din păcate, ceea ce se vrea în teorie. Acest principiu este mai degrabă declarativ decât o chestiune practică.

Odată diseminat în mediu, un organism modificat genetic poate avea evoluții imprevizibile și ne gândim mai mult la efectele negative pe care poate să le aibă asupra mediului înconjurător și asupra sănătății omului. Chiar dacă ar avea efect negativ doar asupra mediului înconjurător, imediat va avea și asupra omului, pentru că noi suntem părți din mediul înconjurător, pentru că noi mâncăm alimente ce sunt părți din mediul înconjurător și ingerate de noi și prelucrate de mașinăria noastră, inclusiv cea informatică, cea genetică. De aceea, nu ar fi bine să ne jucăm cu aceste lucruri. Problema este greu de stăpânit, deoarece are dimenisuni economice imense.”

Etichetarea obligatorie

Fiecare este liber să alegă dacă vrea sau nu să consume produse obținute din plante modificate genetic, dar pentru aceasta este obligatorie etichetarea, pentru a respecta dreptul consumatorului la informare. Fie că este vorba de medicamente, alimente etc., ele trebuie cumpărate și consumate în cunoștință de cauză.

Actualmente, în Uniunea Europeană s-a introdus obligativitatea inscripționării alimentelor și a celor din alimentația publică. În restaurante, produsele care conțin OMG, E-uri etc. vor avea un asterix, în dreptul cărora se va preciza acest lucru. Astfel, tot ce se consumă se va consuma în cunoștință de cauză.”

Ana Mustățea

Ți-a fost de folos? Trimite-l mai departe.

Adaugă AGRIMEDIA ca sursă preferată pe Google

Articole din Revista AGRIMEDIA pe același subiect

Citește și articolele din Revista AGRIMEDIA 1-14 Octombrie 2026

Subiecte urmărite

Din arhivă

Caută în arhivă, pe ani