
În luna martie a.c., când sute de fermieri din toată țara au protestat în fața sediului Ministerului Agriculturii pentru nerespectarea drepturilor ce li se cuvin, precum plata subvențiilor restante sau aplicarea unor măsuri de sprijinire a agriculturii românești, l-am întâlnit pe dl Vasile Buzatu, un crescător de animale cunoscut în breaslă ca fiind un adevărat profesionist.
În ferma sa există animale de mare valoare genetică din specia bovine, iar investiția realizată de dânsul, care constă în unitate proprie de procesare a laptelui, i-a permis să se bucure de o anumită independență pe care ar dori s-o câștige și ceilalți crescători de animale.
Vasile Buzatu administrează în județul Olt o fermă zootehnică care numără peste 60 de vaci cu lapte, iar producția obținută de la acestea depășește 4.000 de litri pe zi. Primele juninci gestante pe care le-a procurat au fost din Germania, acum 5 ani, asigurându-se astfel că performanțele pe care le obțin fermierii germani le poate atinge și dânsul în propria fermă.
„Conduc o fermă recunoscută, de mare valoare genetică. Am importat din Germania, acum 5 ani, 20 de juninci gestante în luna a 7-a, iar la ora actuală dețin peste 60 de capete de animale”, afirmă cu mândrie dl administrator.
În creșterea animalelor este nevoie de multă dedicație și pasiune, calități care nu-i lipsesc dlui Buzatu, însă singura părere de rău pe care o are este aceea că statul nu spijină agricultura, pe fermierii care vor să lucreze într-un mod profesionist.
Domnul Vasile Buzatu a ținut să explice prezența sa la manifestație: „Nu am venit ca să cerșesc sau să oblig pe cineva, vreau doar să ni se acorde drepturile care ni se cuvin, așa cum sunt ele respectate în toate țările membre ale Uniunii Europene. Vecinii noștri din Ungaria sau fermierii din Germania au primit subvenție, echivalentul în lei, suma de 1,3 lei pe litrul de lapte conform, pe când nouă ni s-au dat doar 0,3 lei/l.” Această inegalitate între fermieri, mai ales între cei din vechile state membre și cele noi care au aderat la UE, nemulțumește foarte mult agricultorii, care consideră că în aceste condiții nu pot concura, deși, în unele cazuri, calitatea produselor lor este mai ridicată.
„Sunt convins că laptele nostru este mai gustos și mult mai bun”, susține dl Buzatu. Pe lângă investiția în achiziția de animale, procurarea de material genetic valoros, dl Buzatu a cumpărat din surse proprii o unitate de procesare a laptelui, cu o capacitate de 3.000 l/zi.
„Probabil sunt printre puținii crescători care au o unitate de procesare a laptelui de o asemenea capacitate, de 3.000 l/zi.
Costul unității s-a ridicat la 1,4 miliarde de lei, incluzând construcția și utilajele, dar, în funcție de cantitatea de lapte procesată, investiția se poate amortiza în mai puțin de un an”, a spus dl administrator.
Această „mică industrializare”, cum a denumit-o dl Buzatu, îi permite să nu mai fie la mâna marilor fabrici de procesare a laptelui, care oferă prețuri prea mici pentru materia primă.
„Pentru obținerea unui litru de lapte, cheltuielile de producție se ridică la 1,5 lei. Când vindeam laptele la o anumită fabrică, primeam doar 0,7 lei/l, în condițiile în care prin unitatea mea de procesare am vândut zer în București cu 1,5 lei/l”, a afirmat dl Buzatu.
Datorită investiției realizate, procesarea laptelui se face la standardele cerute de UE, iar valorificarea este sigură.
„Vreau să le arăt celorlalți colegi din domeniu că numai așa ne putem dezvolta. Împreună, la nivel de țară, putem deține câteva făbricuțe de procesare a laptelui, cu capacități pornind de la 300 l până la 5.000 de litri, însă, pentru reușita acestui proiect, trebuie să primim sprijin și de la stat”, a menționat dl Buzatu.
Acest proiect nu este unul singular, deoarece dl Buzatu, ca președinte al proaspetei cooperative Euro Furnica, încearcă să găsească noi modalități prin care activitatea crescătorilor de animale să fie profitabilă. Totodată, propune ca văcarii și agricultorii să fie chemați la discuții atunci când se hotărăsc legi care au aplicabilitate în domeniul lor de activitate.
„Am făcut o propunere în acest sens, ca reprezentanții văcărilor și ai agricultorilor să participe la discuții de interes. Vrem ca autoritățile să colaboreze cu noi, să cunoască programele noastre, pentru ca împreună să găsim soluții la problemele cu care ne confruntăm. Important este că putem să realizăm investiții cu recuperarea rapidă a banilor, dar trebuie să fim și sprijiniți”, a spus dl administrator.
Un principiu după care se ghidează Vasile Buzatu este acela că „dacă te zbați, poți reuși”, iar lucrurile pe care le-a făcut în fermă sunt exemple grăitoare. „Voi continua să lupt, să mă zbat pentru că am ajuns la concluzia că numai prin noi înșine ne putem dezvolta și, mai mult, dacă ne unim mai mulți din domeniu nu avem decât de câștigat”, a precizat dl Buzatu, Cooperativa condusă de dânsul reunește mai mulți fermieri care au proiecte în comun privind achiziția necesarului de furaje sau de animale valoroase genetic din import.
„Eu dețin o suprafață agricolă de 30 ha, iar acum, după ce ne-am unit în această cooperativă, avem peste 3.000 de hectare. Derulăm un proiect pentru asigurarea necesarului de furaje pentru animalele noastre, deoarece pentru fermierii din zonă aceasta este o mare problemă. De asemenea, în perioada imediat următoare vrem să aducem 300 de vaci din import”, a afirmat dl Buzatu. Potrivit dlui administrator, problema cea mai mare din sector rămâne lipsa subvențiilor.
„Singurul sprijin pe care îl mai avem de luat este ultima tranșă pentru laptele conform. În rest, începând cu acest an nu mai primit nimic, nici subvenția pe cap de animal, nici cea pe calitatea laptelui.

Motivul pe care îl invocă autoritățiile este acela că ajutoarele nu mai sunt conforme cu normele europene, că în momentul în care am negociat aderarea la UE am obținut doar această perioadă de grație. Ei dau vina că nu s-a negociat bine, însă eu cred că s-a negociat cu capul plecat, cum spune vechiul proverb românesc: «Capul plecat sabia nu-l taie»”, susține dl Buzatu.
O altă problemă de care a amintit dl Buzatu este legată de asigurarea hranei pentru animale.
„Avem datorii la bănci pentru că am împrumutat bani pentru a cumpăra furaje. Partea de sud a Olteniei este afectată de deșertificare și din această cauză la lucernă, de exemplu, nu luăm decât o singură coasă. Acum ne zbatem să cumpărăm lucernă pentru a hrăni vacile.
Culmea ironiei este că, în aceste condiții, cei de la ADSVSA vor să ducem și probe de furaje pentru a vedea dacă acestea corespund sau nu normelor. Noi nu știm ce să facem ca să găsim hrana necesară”, a spus dl Buzatu.
În administrarea unei ferme, problemele sunt numeroase. Animalele au nevoie permanent de îngrijire, nu există zile de sărbătoare sau aniversări. Crescătorii știu asta și mulți fac ce fac din pasiune, cu dedicație. După cum spune dl Buzatu, „zootehnia este o muncă foarte grea, iar peste tot în lume activitățile grele sunt subvenționate”.
Ana Mustățea






















