
Drd. Cristian Popescu, Universitatea din Pitești
Principala rațiune a culturii pomilor o constituie folosirea în alimentație a fructelor, ca o componentă esențială pentru asigurarea funcțiilor metabolice ale organismului uman. Tăierea de producție sau de fructificare a pomilor constituie una dintre cele mai importante verigi tehnologice aplicate în tehnologia de producere a fructelor. Această operațiune are un impact major asupra cantității și calității recoltelor de fructe.
Principalele specii sâmburoase la care se aplică tăieri de producție sunt: prunul, caisul, piersicul, cireșul și vișinul.
Fructele se formează de regulă pe ramuri în vârstă de 1-4 ani, de aceea reîntinerirea permanentă a scheletelui, prin aplicarea tăierilor, reprezintă un obiectiv principal în vederea obținerii unor producții superioare de fructe. Efectuarea tăierilor de producție urmărește stabilirea unui echilibru optim între numărul mugurilor de rod și al mugurilor vegetativi, cu scopul de a asigura o recoltă bună, cu fructe de calitate.
Pentru a efectua o tăiere corectă și mai ales o normare optimă a rodului, sunt necesare cunoașterea ramurilor de rod, evoluția acestora, precum și particularitățile lor.
Particularitățile tăierilor de producție la piersic
Tăierea piersicului se diferențiază mult de celelalte sâmburoase, datorită câtorva însușiri biologice specifice: cerințe mari față de lumină, ritmul rapid de creștere, alungirea ramurilor în primii trei ani și emiterea unui număr excesiv de lăstari anticipați. Acest aspect dă posibilitatea formării coroanei cu 1-2 ani mai devreme decât la celelalte specii, utilizând în acest scop ramurile anticipate pentru efectuarea tăierilor în verde. La acestea se adaugă degarnisirea accentuată a scheletelui și semicheletului din cauza lipsei unor ramuri cu viață lungă (buchetele și salbele durează doar 1-2 ani, iar ramurile mixte nu rodesc deloc sau rodesc foarte slab după fructificare). Fructele de calitate se obțin pe ramurile mixte. În general, prin tăierea de fructificare, datorită specificului de creștere și rodire, se urmărește eliminarea ramurilor care au fructificat anul precedent, dar și obținerea unor ramuri mixte pentru producția anului următor.
Se cunosc două metode de tăiere:
–Tăierea lungă (modernă)
Ramurile mixte de un an, inserate direct pe șarpante, subșarpante și semischelet, nu se scurtează, dar se răresc la 15-30 cm, eliminându-se cele slabe și cele foarte viguroase. Ramurile mixte care au rodit (de 2 ani) se elimină în totalitate, dacă cele de un an sunt suficiente pentru a asigura o recoltă bună sau, în caz contrar, o parte din ele, care poartă la bază ramuri mixte de un an, se scurtează deasupra acesteia, cu scopul de a completa numărul ramurilor mixte pe pom. Această metodă dă rezultate bune la pomii bine îngrijiți, irigați și la care se aplică obligatoriu rărirea manuală.
–Tăierea scurtă (clasică)
Ramurile mixte necesare pentru rodire se scurtează la 6-8 grupe de muguri, de la baza lor, iar ramurile mixte care au rodit se elimină complet sau se taie în cepi, astfel încât la un cep să avem 2-3 ramuri mixte, care duc la formarea așa-numitelor verigi de rod, ca la vița-de-vie.
În paralel cu tăierea de fructificare, se fac intervenții de simplificare a vârfurilor șarpantelor și subșarpantelor. În general, în vârful acestora se formează anual 3-4 ramuri lungi. Dintre acestea se va reține o singură ramură cu poziție convenabilă, în funcție de tipul de coroană ales. Alte intervenții urmăresc: reducția scheletelui și semischetului (pentru a preveni fenomenul de garnisire, care se produce foarte rapid la această specie), precum și rărirea ramurilor în zona de întrerupere a pomilor vecini.
Particularitățile tăierilor de producție la cireș și vișin
Cireșul și vișinul fructifică pe buchete de mai, ramuri plete, ramuri mijlocii și ramuri lungi și au ca ramură în devenire pintenul. Cireșul și vișinul au, în general, o creștere etajată și formează natural coroane rare și aerisite, motiv pentru care volumul tăierilor este mai redus comparativ cu celelalte specii pomicole.
Principala ramură de rod este buchetul de mai. Pe pomii tineri, pe ramurile de schelet și semischelet se formează mai întâi pinteni și după aceea, prin evoluție, buchete de mai. Când pomii se află în plină producție, o parte din buchetele de mai care au fructificat 8-10 ani evoluează monoaxial, în pinteni, din cauza strangulării vaselor și reducerii posibilității de aprovizionare a vârfului de creștere cu substanțele nutritive necesare.
Ramurile buchet au o durată de viață mai mare la cireș (8-10 ani), față de vișin (4-5 ani). Buchetele de mai îmbătrânite, epuizate pot fi îndepărtate o dată cu scurtarea semischeletelui degarnisit.
Asupra ramurilor buchet nu se intervine cu tăieri. Ramurile mijlocii se răresc când sunt prea dese și sunt situate către vârful ramurilor de schelet; ramurile mijlocii viguroase se pot scurta cu 1/4-1/3 din lungimea lor. Ramurile lungi sunt, de regulă, ramuri de prelungire a șarpantelor și subșarpantelor, apărând mai ales în perioada de tinerețe și după tăierea de regenerare a scheletelui. Acestea pot fi scurtate la 70-80 cm, când se dorește ramificarea la distanțe mai mici.
Ramurile plete au o vigoare slabă (sunt subțiri și lungi). Noțiunea de ramură pleată este necorespunzătoare, întrucât aceasta nu se referă la organizarea morfologică a ramurii ca atare, ci la poziția pletoasă a ramurii (atârnă sub greutatea rodului). La această ramură mugurele din vârf este vegetativ, iar mugurii axilari sunt floriferi și așezați câte unul la fiecare nod, în mod întâmplător se întâlnesc de-a lungul ramurii și muguri vegetativi. Fructifică pe ramuri plete majoritatea soiurilor de vișin și unele soiuri de cireș (Ramon Oliva).
În general, aceste ramuri trebuie scurtate prin tăieri în punctele unde apar ramificații laterale sau există ramuri buchet care au muguri vegetativi în vârf. Scurtarea se face deasupra unei ramificații, cât mai apropiată de baza ramurii. O atenție deosebită trebuie acordată soiurilor de vișin Schattenmorelle și Nana, care fructifică predominant pe ramuri plete și care necesită regenerare periodică și eșalonată în timp (nu se regenerează toate ramurile plete în același an), prin scurtarea deasupra unei ramificații care apare la baza ramurii sau scurtarea în lemn multianual deasupra unei creșteri laterale. Pletele neregenerate la timp se degarnisesc puternic, iar după 5-6 ani se usucă. După intrarea pe rod în prima parte a perioadei de vegetație, creșterile fiind viguroase, se vor evita scurtările, întreținerea se va face prin rărirea acestora. În perioada de rodire, sunt necesare tăieri pentru a stimula creșterea și a norma rodul.
Soiurile de cireș fructifică, în general, pe buchete de mai și ramuri mijlocii, care prin evoluția lor asigură fructificare pentru o lungă perioadă de timp.
Normarea încărcăturii se face de regulă prin scurtarea semischeletelui în lemn de 2-4 ani, în momentul când s-a garnisit excesiv cu buchete de mai.
La vișin, la soiurile cu fructificare preponderentă pe ramuri plete, din cauza degarnisirii rapide trebuie tăiate prin scurtarea deasupra unei eventuale ramificații laterale sau de la baza inserției pe o ramură de ordin superior pentru a stimula pornirea mugurilor dorminzi.
Mai ales cireșul are tendința de a forma în mod natural etaje la distanțe mari (1,2-1,5,), motiv pentru care, în lucrările de formare a coroanei, se recomandă scurtarea ramurilor anuale la 50-60 cm, pentru a forța ramificarea la distanțe mai mici între etaje. La cireș sunt necesare tăieri în verde pentru a preveni formarea etajelor naturale și a favoriza garnisirea scheletelui. Cireșul formează în mod normal etaje naturale pe fiecare șarpantă, de obicei la distanțe prea mari (1,20-1,40 m). Pentru a evita acest fenomen, se recomandă ca ramurile anuale viguroase rezervate pentru formarea scheletelui să se ciupească la 60-80 cm, pentru a ramifica. Din lăstarii care vor crește în urma intervenției se lasă unul de prelungire și 1-2 lăstari laterali, iar restul se elimină.

Nicoleta Burtan


































