REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Pastila săptămânii

1/11/2024

0 Comments

 
Picture
​Auzim sau citim aproape zilnic despre mașini sau organe de mașini agricole cu denumiri bizare, inventate, unele chiar intrate În folclor, care spun multe despre cei care le utilizează. Dacă și pentru voi contează, vă prezint câteva dintre ele și vă rog să le utilizați corect.
Săptămâna aceasta vorbim despre “ unelte de semănat, de erbicidat etc. ” și despre “mulciuri”.
Substantivul unealtă/unelte, se folosește în general pentru scule manuale. Pentru mașini se folosește termenul utilaje.
Mi-a atras atenția într-o postare pe Facebook și exprimarea “Mulciurile pentru germinarea buruienilor”.
Mulci este un substantiv defectiv de plural, acceptat mai de curând în limba română, având etimologia în engleza (mulch). Deci spunem mulci, nu mulciuri.
Este adevărat că mulciul favorizează germinarea semințelor de buruieni, protejează solul împotriva eroziunii eoliene sau hidrice, reduce evaporarea apei, menține o temperatură convenabilă a solului, permițând semănarea cu câteva zile mai devreme primăvara, îmbogățește solul în substanțe minerale și organice, favorizând creșterea conținutului de humus din sol etc. Mulciul are și dezavantaje: reține anumite boli și dăunători, face mai dificile lucrările agricole. Cel puțin în scris, nu trebuie să facem economie de cuvinte și să vorbim telegrafic. Deci mulciul nu germinează buruienile, ci grăbește germinarea semințelor de buruieni. Și să nu folosim niciodată mulciuri!
Nu pierdeți pastila din numărul următor!
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE