
În prima săptămână a lunii august, Corteva Agriscience a organizat, în ferma Agronatura Geco din localitatea Urlați, județul Prahova, evenimentul „Corteva Harvest Day”, dedicat culturii de rapiță.
Participanții au putut vedea în câmp genetica Pioneer, caracteristicile agronomice ale hibrizilor, precum și rezultatul unei demonstrații de recoltare. Vedeta evenimentului a fost hibridul PT315, care a realizat o producție de peste 5 t/ha.
În deschiderea evenimentului, Cosmin Ciobotaru, director național de vânzări Corteva Agriscience România și Republica Moldova, a vorbit despre evoluția culturii de rapiță în România și despre perspectivele pentru următoarea campanie de semănat. „România a devenit un jucător important, având în vedere faptul că la nivelul UE se seamănă 6,4 milioane de hectare cu rapiță, iar țara noastră a semănat anul acesta o suprafață de aproximativ 1,2 milioane de hectare.
Din punct de vedere al producțiilor, România ar putea ocupa locul 3, după Franța și Germania. Mă bucură și faptul că am reușit să creștem nivelul de productivitate obținut la nivel național, ajungând în medie la 3 t/ha, în timp ce media producțiilor în UE se situează la 3,3 – 3,4 t/ha.”
Potrivit reprezentantului Corteva Agriscience, suprafețele cultivate cu rapiță au crescut, iar dacă perioada de înființare a culturilor din această toamnă va beneficia de condiții favorabile, este posibil ca fermierii să continue să mărească suprafețele alocate acestei culturi.
Prezentarea geneticii Pioneer i-a revenit lui Andrei Ciocoiu, Category Marketing Manager Seeds, Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Potrivit acestuia, hibrizii Pioneer se remarcă, printre altele, prin rezistența la scuturare, motiv pentru care compania a organizat demonstrații de recoltare atât la Agronatura Geco, cât și la Furculești, județul Teleorman, pentru a evidenția această caracteristică și potențialul productiv al geneticii.
Demonstrația de recoltare din Prahova a fost realizată la hibridul PT315, iar producția obținută a fost de 5.360 kg/ha.
„După aproape 11 luni de la semănat, cultura de rapiță încă arată foarte bine. Nu sunt plante căzute sau afectate de boli. Peste 80% dintre tulpini sunt încă sănătoase, ceea ce dovedește că atât hibridul, cât și tehnologia aplicată de fermier au dat rezultate”, a declarat Ciocoiu.
PT315 este un hibrid semitimpuriu, cu stabilitate productivă în anii dificili, rezistență la scuturare, maturare uniformă a silicvelor și toleranță foarte bună la secetă și arșiță. Prezintă toleranță la Sclerotinia și Phoma, la virusul galben al ridichii, are o ramificarea puternică și valorifică azotul în mod eficient.
Hibridul este recomandat și pentru semănatul întârziat.
„Este cel mai căutat hibrid al companiei. A fost lansat într-un an cu secetă, în 2023, când majoritatea sudului României recolta între 2 și 3 tone la hectar, iar acesta ieșea în evidență, de fiecare dată, cu un avantaj productiv de 300 – 400 de kg/ha.

Ușor, ușor a urcat pe această pantă a producției și a ajuns, anul trecut, la producții de peste 5 tone/ha.”
Alături de PT315, PT314 este unul dintre hibrizii cu potențial productiv ridicat din portofoliul companiei.
Hibridul se remarcă prin toleranță ridicată la boli, rezistență la scuturare și iernare, precum și prin eficiența în valorificarea azotului.
„La hibridul PT314 recomandăm aplicarea unui regulator de creștere în toamnă deoarece are o talie mare. Însă doresc să fac precizarea că, în condiții de secetă, se renunță la aplicarea acestui produs. Din punctul meu de vedere, PT314 este un hibrid specific pentru vestul țării, capabil să asigure producții mari. Este un hibrid care se vinde foarte bine în Ungaria, Germania sau țările nordice, având nevoie de precipitații”, a precizat Ciocoiu.
PT303 este un alt hibrid important din portofoliul Corteva Agriscience, fiind promovat în special pentru toleranța sa ridicată la Sclerotinia, productivitate și caracterele agronomice. De remarcat la acest hibrid este faptul că este pretabil a fi cultivat și în rotații scurte.
„Observăm că suprafețele cu rapiță au crescut foarte mult, anul acesta înregistrând un record, fiind cu 100 de mii de hectare sub suprafața ocupată cu floarea-soarelui și cu mai mult de 100 de mii de hectare decât porumbul.
Rapița și floarea-soarelui au boli comune, iar una dintre cele mai grave este Sclerotinia. Rotația culturilor nu este doar un clișeu, ci este o realitate agronomică și aș spune o „bombă cu ceas”, pentru că, la un moment dat, nerespectarea ei duce la probleme serioase. Cel mai grav exemplu a fost când, în 1973, în vestul României s-a interzis cultivarea florii-soarelui timp de 7 ani pe areale foarte mari pentru că nu mai puteau controla bolile. Să nu credeți vreo secundă că genetica sau chimia vor putea opri natura.”
Un alt hibrid prezentat la eveniment a fost PT312, recomandat de companie pentru rotații scurte. Acesta este un hibrid productiv, cu toleranță ridicată la Sclerotinia, rezistență la scuturare și dezvoltare rapidă în toamnă, fiind potrivit și pentru semănatul întârziat. „Este hibridul numărul 1 în Germania”, a susținut reprezentantul companiei.
Pentru campania de toamnă, portofoliul Corteva Agriscience se extinde cu PT329. Acesta este un hibrid semitimpuriu, cu productivitate ridicată și stabilitate excelentă în diferite condiții de cultură. Are o rezistență foarte bună la scuturare, precum și o toleranță ridicată la Phoma și la principalele boli. Totodată, hibridul se comportă foarte bine în condiții de secetă și arșiță în perioada umplerii boabelor, are o dezvoltare rapidă în toamnă, rezistență excelentă la iernare și o pornire viguroasă în vegetație primăvara.
Maturarea uniformă a silicvelor favorizează o recoltare eficientă și cu pierderi reduse. Hibridul are o ramificare puternică încă de la colet și un potențial ridicat de formare a silicvelor fertile. De asemenea, hibridul are un conținut de ulei foarte ridicat și este pretabil pentru semănatul întârziat.
Specialistul Corteva Agriscience a anunțat, totodată, că anul viitor compania intenționează să lanseze pe piața din România un nou hibrid de rapiță care va reuni rezistența la scuturare cu toleranța la Sclerotinia.
Tehnologia de protecție a culturii
Dan Spătaru, specialist pe partea de erbicide în cadrul companiei, a prezentat soluțiile recomandate pentru combaterea buruienilor, dăunătorilor și bolilor.
Pentru combaterea buruienilor, acesta a recomandat Belkar Super în toamnă și Korvetto în primăvară. Belkar Super este un erbicid postemergent destinat culturilor de rapiță de toamnă și conține trei substanțe active: halauxifen-metil, picloram și aminopiralid, și combate un spectru larg de buruieni dicotiledonate anuale.
Pentru combaterea dăunătorilor, pe lângă tratamentul semințelor, s-a făcut recomandarea intervenției în vegetație cu insecticidul Inazuma. Produsul conține acetamiprid și lambda-cihalotrin, având acțiune sistemică și de contact.
În ceea ce privește protecția împotriva bolilor, în portofoliu se află Capartis, fungicid de ultimă generație, cu activitate complexă și efect de lungă durată.
Adrian Ionescu, responsabil de portofoliul de produse biologice, a trecut în revistă produsele utilizate în tehnologia aplicată în ferma prahoveană, respectiv Kinsidro Nutri, Keylate B și Utrisha N. Aceste produse vor fi prezentate pe larg într-un material viitor.
Protecția semințelor, un element important al tehnologiei
Corteva Agriscience pune la dispoziția fermierilor mai multe variante de tratament al semințelor de rapiță. Integral Pro este un fungicid biologic destinat protecției împotriva unor boli specifice. O altă variantă cuprinde tratarea semințelor cu un fungicid sistemic, Scenic Gold, un biostimulator și insecticidul Lumiposa.


Lumiposa este un insecticid destinat tratamentului semințelor de rapiță și oferă protecție împotriva unor dăunători importanți ai rapiței: puricele cruciferelor, puricele negru și vărgat, musca rădăcinilor și viespea rapiței.
„Consider că tratamentul la sămânță nu poate fi înlocuit cu cele terestre. Toți dăunătorii care atacă rapița până în stadiul de 4–6 frunze sunt combătuți cu insecticidul Lumiposa. Practic, el poate chiar scuti fermierii de efectuarea a trei tratamente terestre. Consider că este cel mai eficient insecticid disponibil la ora actuală în piață și asta o vedem și din prisma volumelor comercializate și a gradului de retenție al fermierilor care, odată ce îl încearcă, îl solicită în continuare”, a precizat Spătaru.
Oferte comerciale pentru campania de toamnă
În cadrul evenimentului au fost prezentate și ofertele comerciale pentru semințele de rapiță Pioneer. Potrivit informațiilor prezentate participanților, la achiziția a 10 saci se acordă un sac gratuit, iar pentru fiecare sac de rapiță fermierii primesc un voucher de 150 lei/sac pentru hibrizii tratați cu fungicid și de 250 lei/sac pentru semințele tratate cu insecticidul Lumiposa.
Până la 30 noiembrie, în limita stocurilor disponibile, compania a anunțat și un sistem de vouchere pentru anumite produse din portofoliul de protecția plantelor și Biologicals: la achiziția a minimum 10 litri de Belkar Super se acordă un bonus de 50 lei/l, la achiziția a 40 de litri de Bizon se acordă un voucher de 15 lei/l, iar pentru Keylate B, la cumpărarea a 80 de litri, bonusul este de 4 lei/l.
Pentru produsele biologice, oferta prezentată include un bonus de 10 litri la achiziția a minimum 50 de litri de BioForge, 3 kg gratuit la cumpărarea a minimum 9 kg de Utrisha N și 2 kg gratuit la achiziția a 8 kg de Kinsidro Nutri.
Evenimentul „Corteva Harvest Day” din județul Prahova a fost organizat de Corteva Agriscience în parteneriat cu Forumul APPR, prin organizația sa membră APCPT Prahova.
Ana Ioniță

















