Zona de silvostepă reprezintă tranziția de la zona de stepă spre zona forestieră. Clima acestei zone reprezintă și ea o trecere de la clima secetoasa a stepei la clima subumedă a pădurilor.
În cuprinsul zonei de silvostepă apar diferențe de climă și de relief care generează subzone ale silvostepei.
Silvostepa din Câmpia Dunării și din Dobrogea se găsește mai mult sub influența climatului estic-continental, iar silvostepa din vestul țării se găsește sub influența combinată a climatului submediteranean și a climatului vest-european. Acesta din urmă este o subzonă de silvostepă mai umedă și cu diferențe termice mai mici.
Aceasta generează o climă mai moderată decât silvostepa sudică, cu un regim al precipitațiilor mai favorabil, deoarece precipitațiile sunt mai bine repartizate, perioadele de secetă mai rare și mai scurte, zăpada nu este spulberată.
Ea se topește repede și aprovizionează solul cu apă.
Silvostepa din Moldova are o climă mai aspră decât silvostepa sudică, sud-estică și cea vestică, iar clima silvostepei din centrul Transilvaniei este mai favorabilă, fiind sub influența climei vest-europene.
În general, zona de silvostepă este zona cea mai favorabilă pentru cultura plantelor agricole de la noi din țară, atât din punct de vedere climatic, cât mai ales din punct de vedere al însușirilor solului.
Porumbul este planta cea mai importantă pentru zona de silvostepă și de la această cultură se obțin an de an producții mari.
Pentru porumb și pentru celelalte culturi agricole cultivate în zona de silvostepă, condițiile climatice sunt favorabile, iar suprafețele de sol cu orizontul A, având textură lutoasă, și orizontul B – textură argiloasă, îngăduie ca apa provenită din precipitații, dar și rădăcinile plantelor cultivate să patrundă cu ușurință în straturile mai adânci ale solului, unde se fac rezerve mari de apă, cu ajutorul cărora plantele cultivate rezistă la secetele prelungite de vară.
Grâul de toamnă este a doua cultură de mare importanță pentru toată zona de silvostepă din România. Condițiile din silvostepă pentru această plantă sunt mult mai favorabile decât în zona de stepă, pentru că fertilitatea naturală a solului este mai mare și clima prielnică. De menționat că în această zonă fenomenele de pălire și șiștăvire a grâului de toamnă se ivesc mai rar.
Orzul de toamnă asigură producții rentabile financiar în silvostepa din sud, dar mai ales în silvostepa din vest.
Cerealele de primăvară, orzul, ovăzul reușesc mai bine în zona de silvostepă decât în zona de stepă. Dintre plantele industriale, cele mai bune rezultate din punctul de vedere al productivității se obțin la culturile de floarea-soarelui, iar dintre leguminoase, mazarea, fasolea și soia.
În ceea ce privește plantele de nutreț, acestea găsesc aproape în întregime condiții optime de creștere și dezvoltare în zona de silvostepă. Cea mai importantă plantă din această grupă este lucerna, care în subzonele sudice și vestice se poate cultiva cu succes pentru obținerea de sămânță, pe lângă furajul obținut din primele 2-3 cosiri ale lucernei. Trebuie amintit că în zonele mai răcoroase din Moldova, și mai ales în Transilvania, este indicată cultivarea trifoiului, obținându-se rezultate deosebite. Avantajul cultivării trifoiului față de lucernă este ca acesta dă o recoltă mare în al doilea an de cultivare, în timp ce lucerna dă maximul de producție în anul al treilea de la semănat.
În silvostepă, și mai ales în silvostepa din vest, se pot cultiva cu rezultate meritorii culturile dubler. După rapiță sau borceag de toamnă, orz de toamnă, se pot semăna cu bune rezultate porumbul furajer, iarba de Sudan, sorgul furajer etc. Aceste culturi sunt posibile când se renunță la cultivarea pentru anul următor pe suprafata respectivă a grâului de toamnă după rapiță.
Pentru culturile duble este necesar ca la data semănatului să avem în sol rezerve de apă suficiente sau regimul precipitațiilor este normal cantitativ pe parcursul perioadei de vară.
Repartiția diferitelor plante pe tarlale sau sole se numește asolament, iar succesiunea lor în timp, în ciclul stabilit, se numește rotația culturilor. Asolamentul se referă, așadar, la distribuția culturilor în spațiu, iar rotația, la succesiunea lor în timp. În cele mai dese cazuri, aceste noțiuni se suprapun și din această cauză s-a convenit ca ele să se unească.
Definiția asolamentului: succesiunea culturilor în timp și spatiu, însoțită de un sistem corespunzător de lucrări și îngrășăminte, care asigură creșterea fertilității solului și sporirea cantitativă și calitativă a recoltei.
Se pot întocmi două asolamente, unul agricol, destinat producției de cereale, plante tehnice etc., și unul furajer, destinat producției de nutreț pentru animale.
În condițiile României, în cele mai dese cazuri, se alcătuiește un singur asolament agricol, care cuprinde și plante furajere.
Lucerna, planta furajeră de bază, se cultivă pe o solă separată, numită solă săritoare. După patru sau șase ani de folosință, sola cultivată cu lucernă intră în circuitul asolamentului, devenind o excelentă solă pentru toate plantele cultivate ce urmează, dar îndeosebi pentru porumb.
În locul acestei sole săritoare, se scoate din asolament o altă solă, care se seamănă cu lucernă și care, după terminarea ciclului de folosință, reintră în cadrul asolamentului.
La alcătuirea asolamentului specific zonei de silvostepă trebuie avut în vedere faptul că grâul și porumbul sunt plantele principale cultivate în zona de silvostepă. Astfel, în silvostepa din Transilvania, porumbul și grâul se comportă diferit față de alte subzone în cadrul monoculturii și asolamentelor de scurtă durată.
Porumbul este în această zonă mult mai rezistent la monocultură decât grâul de toamnă. Cele mai mari recolte de grâu se obțin când grâul se cultivă în asolament, chiar numai de doi ani, și se aplică îngrășăminte cu azot și fosfor în doze moderate.
Porumbul și grâul de toamnă găsesc în această zonă de silvostepă condiții de creștere și dezvoltare mai bune decât în silvostepa din sudul țării.
În silvostepa din nordul Moldovei, pe cernoziomul levigat neerodat, s-au obținut rezultate slabe în monocultură la plantele agricole amintite mai sus și la care nu s-au aplicat îngrășăminte chimice.
Pentru zona de silvostepă se pot aplica difertite scheme de asolament, dintre care vom prezenta numai două, orientativ, și anume: mazăre-grâu-porumb-grâu-porumb și sorg semințe-floarea-soarelui sau grâu-porumb-trifoi-grâu-porumb-sfeclă de zahăr sau cartofi etc.
Recoltele au crescut însă progresiv o dată cu aplicare de îngrășăminte chimice alături de introducerea în cadrul asolamentului a leguminoaselor pentru boabe.
Asolamentul furajer este necesar pretutindeni, dar el este indispensabil, mai ales în subzonele de silvostepă din Moldova și Transilvania, unde procesele de eroziune sunt foarte înaintate și unde asolamentul furajer servește în același timp ca asolament de protecție.
Repartiția suprafețelor între diferite asolamente trebuie să se facă pe baza unui studiu amănunțit al reliefului, al climei, mai ales al microclimei, pe baza studiului regimului precipitațiilor, al apelor de suprafață și al apei freatice, al vânturilor, al vegetației spontane și cultivate, al producțiilor obținute în anii anteriori.
Pe lângă criteriile biologice și tehnice, trebuie avute în vedere pentru alcătuirea asolamentului și criteriile economico-sociale.
Aplicând asolamentul, se reușesc sporirea și îmbunătățirea producției agricole fără cheltuieli suplimentare.
Combinarea asolamentului cu aplicarea îngrășămintelor dă rezultatele cele mai favorabile la orice plantă agricolă, ceea ce conduce la obținerea de recolte mari cantitativ și calitativ.
Într-o clasificare procentuală, asolamnetul contribuie cu peste 12% la sporirea producției agricole, în comparație cu lucrările solului, îngrășămintele, soiurile și hibrizii productivi etc.
Victor Vătămanu
