
În perioada 9–10 septembrie 2026, domeniul Rittergut Gestorf, din apropiere de Hanovra, Germania, va deveni punctul de întâlnire al profesioniștilor din sectorul cartofului și sfeclei de zahăr. PotatoEurope revine în Germania, iar ediția din acest an va avea loc în paralel cu prima ediție a SugarBeet Expo. Sub tema „Make Your Business Grow”, cele două evenimente vor reuni aproximativ 300 de expozanți și circa 12.000 de vizitatori din Germania și din alte țări.
Organizate de DLG – Societatea Germană pentru Agricultură, cele două expoziții vor propune un format axat puternic pe demonstrații în câmp, tehnologii aplicate și transfer de know-how. Programul va acoperi întregul lanț de producție al culturilor de rădăcinoase, de la alegerea soiurilor și înființarea culturii până la protecția plantelor, recoltare, transport, curățare și încărcare.
Digitalizarea, automatizarea, robotica și gestionarea datelor vor reprezenta, de asemenea, teme centrale ale evenimentului.
Demonstrații dinamice, de la plantare până la recoltare
Una dintre principalele atracții ale evenimentului va fi programul de demonstrații cu utilaje, care va permite vizitatorilor să compare echipamentele direct în condiții de lucru. În zona dedicată cartofului vor fi prezentate 30 de mașini și echipamente specifice, în timp ce sectorul sfeclei de zahăr va include 10 utilaje pentru semănat, recoltat, transport, curățare și încărcare.
Demonstrațiile vor acoperi întregul flux tehnologic. Vizitatorii vor putea urmări echipamente pentru plantarea cartofului, mașini de recoltat cu una, două și patru rânduri, semănători pentru sfeclă, echipamente pentru protecția culturilor și combine de recoltat sfeclă cu 6, 8 și 12 rânduri. În același timp, sistemele de transport, curățare și încărcare vor fi prezentate în zona de demonstrații live. Cea de-a doua zi va oferi vizitatorilor posibilitatea de a analiza mai atent performanțele utilajelor și de a compara diferite soluții tehnologice.
De la utilajele istorice la recoltarea automatizată
Un moment aparte al evenimentului va fi demonstrația „Historic Sugar Beet Harvesting Technology in Action”, programată pentru 9 septembrie. Aceasta va ilustra evoluția tehnologiei de recoltare a sfeclei de zahăr, de la primele mașini cu unul și două rânduri până la conceptele moderne cu mai multe rânduri.

În cadrul demonstrației vor fi prezentate în lucru utilaje istorice de recoltat sfeclă cu unul, două și șase rânduri. Evenimentul va oferi astfel o perspectivă asupra transformărilor tehnologice care au avut loc în sector și asupra trecerii de la soluții mecanice simple la sistemele moderne, caracterizate prin capacitate ridicată, automatizare și precizie.
Agricultura digitală și robotica, în centrul atenției

Digitalizarea va ocupa un loc important în cadrul DLG Spotlight „Digital Farming powered by FarmRobotix”. Organizatorii vor prezenta tehnologii bazate pe robotică, automatizare, inteligență artificială și managementul datelor, cu aplicații directe în producția de cartofi și sfeclă de zahăr.
Demonstrațiile practice vor evidenția modul în care utilajele autonome, senzorii inteligenți și sistemele de suport decizional bazate pe inteligență artificială pot contribui la creșterea eficienței și preciziei lucrărilor agricole. Totodată, soluțiile digitale vor fi analizate din perspectiva unei agriculturi mai sustenabile și a unui management al culturilor fundamentat pe date.
Logistica – veriga dintre câmp și piață
O altă temă importantă va fi reprezentată de logistica agricolă, printr-un DLG Spotlight dedicat transportului produselor „de la câmp la destinație”.
Vor fi prezentate tractoare și remorci specializate, inclusiv remorci cu podea mobilă, sisteme de transport cu benzi și soluții pentru manipularea lăzilor de cartofi. Programul va aborda nu doar tehnologiile de transport și software-ul de logistică, ci și aspectele economice și legislative care influențează această etapă a procesului de producție.
Producția ecologică de cartofi, analizată practic PotatoEurope 2026 va acorda atenție și producției ecologice de cartofi.
În cadrul DLG Spotlight „Organic Potatoes – sustainable production and successful marketing”, vizitatorii vor putea afla informații despre alegerea soiurilor, combaterea buruienilor și managementul nutriției în absența produselor de protecție a plantelor de sinteză.
Prezentările, demonstrațiile și discuțiile cu specialiștii vor urmări identificarea unor soluții prin care cartoful ecologic să poată fi produs în condiții de sustenabilitate și, în același timp, să fie poziționat competitiv pe piață.
Loturi demonstrative pentru decizii tehnologice
Componenta agronomică va fi susținută prin loturi experimentale și parcele demonstrative dedicate celor două culturi. În cazul cartofului, șase loturi vor aborda provocări actuale ale tehnologiei de cultivare, fiind prezentate soiuri noi, programe de fertilizare și strategii de protecție a culturii.
Pentru sfecla de zahăr vor fi prezentate alte șase parcele, gestionate de Nordzucker AG, organizațiile producătorilor de sfeclă, ARGE NORD și Camera de Agricultură din Saxonia Inferioară.
Un obiectiv comun al acestor demonstrații va fi identificarea unor soluții care să contribuie la viabilitatea economică și competitivitatea culturilor de rădăcinoase, într-un context în care fermierii trebuie să obțină performanțe tehnologice ridicate, dar și să își controleze tot mai atent costurile de producție.
DLG Expert Stage – tehnologie, economie și perspective
Programul tehnic va fi completat de DLG Expert Stage, platformă dedicată prezentărilor și dezbaterilor cu specialiști din agricultură, cercetare și industrie.
Pe parcursul celor două zile vor fi analizate cele mai noi evoluții din sectorul cartofului și al sfeclei de zahăr, precum și principalele provocări și oportunități pentru producătorii din aceste sectoare.
Prin reunirea expoziției, demonstrațiilor practice, loturilor experimentale și programului de specialitate, PotatoEurope și SugarBeet Expo 2026 își propun să ofere o imagine completă asupra direcției în care evoluează tehnologia culturilor de rădăcinoase: mai multă mecanizare, automatizare și digitalizare, dar și o atenție crescută acordată eficienței economice și sustenabilității.

















