REVISTA AGRIMEDIA
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE

articole

Premise optimiste la început de an

15/1/2018

0 Comments

 
Picture
Premise optimiste la început de an

Analişti ai vieţii noastre sociale promovează teza potrivit căreia între activitatea politică, legislativă şi economică există o interdependenţă, factorii de decizie fiind chemaţi să-şi aducă aportul pentru ca aceste pârghii esenţiale să acţioneze numai în folosul naţiunii.

În acest sens, este de apreciat străduinţa clasei politice indiferent de orientare că totuşi în al 12-lea ceas a reuşit să adopte, iar preşedintele României, dl Klaus Iohannis, să promulge cu celeritate două dintre cele mai importante acte normative de care depinde evoluţia economică şi socială a ţării noastre în acest an.

Ne referim la adoptarea Legii bugetului de stat şi a Legii asigurărilor sociale de stat. Prin aprobarea bugetului de stat şi a unor reglementări fiscale subsecvente, în principal prin reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, iniţiatorii susţin că se urmăreşte o relaxare fiscală propice încurajării investiţiilor, o revigorare a producţiei agricole, a valorificării cât mai eficiente a acesteia, inclusiv prin susţinerea înfiinţării unor firme profilate pe achiziţia, condiţionarea, depozitarea şi valorificarea eficientă la intern şi export a tuturor produselor agricole.

Concret, în ceea ce priveşte bugetul aferent agriculturii, aceasta are alocată suma de 23,522 miliarde lei, fiind astfel cu 23,6% mai mare faţă de cel aprobat în anul precedent. Din această prevedere bugetară destinată agriculturii, suma de 1,731 miliarde lei reprezintă subvenţiile ce se acordă producătorilor agricoli, iar 19,5 miliarde lei reprezintă cheltuieli din credite bugetare aferente finanţării unor programe din fonduri europene nerambursabile FEGA, FEADR, respectiv FEPAM. De menţionat că MADR, în calitate de ordonator principal, va mai putea atrage şi credite de angajament, întreaga construcţie bugetară aferentă anului 2018 având la bază programe concrete.

Este, de asemenea, de remarcat că ajutorul naţional tranzitoriu atât pentru sectorul vegetal, cât şi pentru zootehnie este singura subvenţie care va fi suportată din alocaţii bugetare. Fermierii care au solicitat sprijinul cuplat trebuie să respecte, pe lângă cerinţele referitoare la conţinutul documentelor justificative, şi termenul de depunere al acestora. Plăţile pentru ANT se vor onora în acest an, la un curs de schimb de 4,5993 lei/euro, aşa cum a fost stabilit de BCE şi publicat în Jurnalul Oficial al UE Seria Cnr. 329/30.09.2017.

De asemenea, plăţile finale ale subvenţiilor, care au început pe data de 4.12.2017, cu precădere pentru fermierii care exploatează până la 250 ha. Cei aflaţi în eşantionul extins de control prin teledetecţie vor avea banii în cont în a doua decadă a acestei luni. Documentele justificative se depun la APIA până la data de 1 februarie a anului următor pentru care s-a formulat cererea de sprijin. Acest important suport financiar se mai poate obţine pentru legume cultivate în sere şi solarii, cu condiţia ca producătorii să prezinte la APIA şi documente la termen, din care să rezulte că au utilizat cel puţin în proporţie de 5% seminţe autohtone certificate. De sprijin cuplat în condiţiile legii mai pot beneficia şi producătorii de sfeclă de zahăr, soia, lucernă, cânepă, orez şi sămânţă de cartofi.

Sunt de salutat demersurile conducerii MADR în ceea ce priveşte absorbţia la timp şi într-un procent apreciabil de subvenţii comunitare, dar şi alocaţii bugetare. Fermierii aşteaptă însă ca, pe lângă preocupările deseori pitoreşti ale ministrului Agriculturii, dl Petre Daea, acesta să anunţe şi demararea unor investiţii majore, cum ar fi, de exemplu, finalizarea canalului magistral Siret-Bărăgan-Dunăre, care ar scoate de sub spectrul secetei peste 700 de mii ha situate în cea mai fertilă zonă agricolă a ţării.

Reproiectarea şi retehnologizarea celor mai importante sisteme de irigaţii sau un sprijin urgent pentru realizarea spaţiilor de depozitare cu temperatura controlată pentru legume-fructe finanţate din fonduri comunitare arondate marilor bazine de producţie ar fi investiţii prioritare pentru agricultură. În acest sens, respectarea graficului promovării pachetului de acte normative, cum ar fi Legea privind fondul suveran de investiţii şi Legea privind parteneriatul public-privat cuprinse în Programul de guvernare, ar constitui un important pas pentru relizarea unor investiţii majore şi în agricultură. Deci, sub aspectul resurselor financiare destinate agriculturii, „semne bune anul are“! Important este ca aceste resurse comunitare şi naţionale să fie dirijate şi utilizate în sectoare prioritare pentru fermieri şi pentru economia naţională. Deşi în anul agricol precedent la multe culturi s-au obţinut producţii-record, am importat totuşi bunuri alimentare în valoare de peste 5 miliarde euro!

Simona MUNTEANU
0 Comments

Your comment will be posted after it is approved.


Leave a Reply.


    NEWSLETTER

Mă abonez

SERVICII

SHOP AGRIMEDIA
Blog Revista AGRIMEDIA
Newsletter AGRIMEDIA
Știri AgriKultura.ro

PARTENERI

Emisiunea tv EUROFERMA
AgriculturaRomaneasca.ro

CONTACT

Formular de contact
Redacția
Corporate
Revista AGRIMEDIA - Agricultură. Fermă. Fermieri. Apare lunar din 2007. Informează-te la nivel european !
Copyright ©  AGRI MEDIA INVEST s.r.l. Toate drepturile rezervate. AGRIMEDIA ® este o marcă înregistrată.
Revista AGRIMEDIA

Termeni Și Condiții
Politica de Confidențialitate
Politica de Cookie
  • ACASA
  • ARTICOLE
  • ARHIVA REVISTA
  • SHOP
    • ABONAMENTE
    • REVISTE
    • PUBLICITATE
  • CONTACT
    • REDACTIA
    • CORPORATE